Strøbye și Roselind împotriva Danemarcei - 25802/18 și 27338/18
Rezumat comentariu
Strøbye și Roselind împotriva Danemarcei - 25802/18 și 27338/18
[Traducere IRDO]
Hotărârea din 02.02.2021 [Secțiunea a II-a]
Articolul 3 din Protocolul Nr. 1
Dreptul la alegeri libere
Votul
Interzicerea dreptului de vot a persoanelor lipsite de capacitate juridică, care afectează doar un grup restrâns de persoane, supuse unui control parlamentar și judiciar amănunțit: nicio încălcare
În fapt – Reclamanții au fost lipsiți de capacitatea lor juridică. Drept urmare, au fost privați de dreptul de a vota și împiedicați să voteze la alegerile generale, inclusiv la alegerile parlamentare din 2015. Reclamanții au inițiat, fără succes, proceduri în fața instanțelor daneze, pretinzând că li s-a refuzat în mod nedrept dreptul de vot la ultimele alegeri.
În drept – Articolul 1 din Protocolul Nr. 3:
Restrângereaa fost legală și a urmărit obiectivul legitim de a se asigura că alegătorii la alegerile generale aveau nivelul necesar de abilități mentale.
În evaluarea proporționalității măsurii menționate, Curtea a luat în considerare diferiți factori.
În primul rând, persoanele cu dizabilități mintale nu au fost, în general, supuse interzicerii dreptului de vot în temeiul legislației daneze. Același lucru era valabil și pentru persoanele aflate sub tutelă. La momentul alegerilor parlamentare din 2015, doar acele persoane care fuseseră supuse tutelei în temeiul secțiunii 5 și care, după o evaluare judiciară individualizată, fuseseră, de asemenea, declarate ca fiind lipsite de capacitate juridică de către o instanță în temeiul secțiunii 6 din Legea tutelei, au fost excluse de la votare la alegerile generale. Conform Legii tutelei, principiul proporționalității se aplicase impunerii, conținutului și ridicării unui ordin de limitare a capacității juridice.
În al doilea rând, respectiva interzicerea dreptului de vot afectase doar un grup restrâns de persoane, întrucât numărul persoanelor declarate lipsit de capacitate juridică fusese destul de redus.
În al treilea rând, atât controlul parlamentar al necesității măsurii generale, cât și cel judiciar al interzicerii dreptului de vot a reclamanților au fost amănunțite. În legătură cu aceasta din urmă, Curtea a constatat că Curtea Supremă a examinat cu atenție proporționalitatea și justificarea restrângerii drepturilor de vot ale reclamanților și a realizato echilibrare a intereselor, în lumina jurisprudenței Curții. Prin urmare, calitatea controlului judiciar al măsurii generale contestate și aplicarea acestuia în prezenta cauză au reprezentat argumente în favoarea unei marje ample de apreciere. În timp ce această marjă a fost substanțial mai restrânsă atunci când o restrângere a drepturilor fundamentale s-a aplicat unui grup deosebit de vulnerabil al societății, cum ar fi persoanele cu dizabilități mintale, în speța de față legislația în cauză a diferit în mod semnificativ de cea examinată în cauza Alajos Kiss împotriva Ungariei, unde toate persoanele, aflate sub tutelă totală sau parțială, au fost supuse unei restrângeri automate în ceea ce privește dreptul de vot.
În plus, un alt factor relevant pentru domeniul de aplicare a marjei de apreciere a fost existența sau inexistența unui punct comun între legislațiile naționale ale Statelor Contractante. Curtea Supremă a observat că și în alte țări europene exista legislație privind restrângerea dreptului de vot în ceea ce privește persoanele care fuseseră private de capacitate juridică. Într-adevăr, Curtea a observat că nu se poate concluziona că există un punct comun între legislațiile naționale ale Statelor Contractante pentru a separa interzicerea dreptului de vot de lipsirea capacității juridice. În această privință, Curtea nu a distins niciun punct comun la nivel internațional și european. Prin urmare, în opinia Curții, Curtea Supremă nu a depășit marja de apreciere acordată acesteia.
De asemenea, Curtea a observat urmatoarele:
- Este adevărat că, în afară de evaluarea judiciară individualizată a capacității juridice a reclamanților, legislația internă nu prevedea o evaluare individualizată separată a capacității lor de vot. Cu toate acestea, în temeiul Articolului 3 din Protocolul nr. 1, nu reprezenta o cerință ca pentru privarea unei persoane de dreptul său de vot să se efectueze o evaluare specifică și individualizată a capacității sale de vot. În acest sens, a fost relevantă și lipsa consensului la nivel european, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea delimitării interzicerii dreptului de vot de cea a privării de capacitatea juridică. Mai mult, în anumite situații, o măsură generală s-ar putea dovedi a fi un mijloc mai fezabil de realizare a unui scop legitim decât o dispoziție care necesită examinare de la caz la caz, o alegere, care, în principiu, a fost lăsată în sarcina legislativului din statele membre, supuse supravegherii europene.
- În cauzele care decurg din petiții individuale, sarcina Curții nu a fost să revizuiască legislația relevantă sau o practică contestată în abstract, ci să se limiteze pe cât posibilla examinarea problemelor prezentate în cauza respectivă, fără a pierde din vedere contextul general. În speța de față, s-a avut în vedere contextul istoric și politic; legiuitorul danez a încercat în mod constant să limiteze restrângerile asupra dreptului de vot, urmărind în același timp să protejeze grupul restrâns de persoane care aveau nevoie de tutelă coroborată cu lipsirea capacității lor juridice. Prin urmare, restrângerile privind dreptul de vot au fost reduse treptat începând cu 1996. În 2016, persoanelor lipsite de capacitate juridică li s-a acordat dreptul de vot pentru alegerile pentru Parlamentul European, locale și regionale, iar în 2019, legislația prevedea posibilitatea de a lipsi o persoană „doar” parțial de capacitatea sa juridică, cu scopul ca o astfel de persoană să își păstreze dreptul de vot la alegerile generale. Astfel, reclamanții erau acum eligibili pentru a vota la alegerile generale. Faptul că modificarea legislației a fost treptată, necesitând timp și o reflecție juridică aprofundată, nu ar putea fi considerat, în opinia Curții, ca argument împotriva Guvernului de a nega justificarea și proporționalitatea restricției în cauză. În acest sens, a trebuit să fie luată în considerare și perspectiva de schimbare a societății.
În consecință, prezenta cauză diferise în mod semnificativ de situația din cauza Alajos Kiss împotriva Ungariei, în care Curtea nu găsise nicio dovadă că legiuitorul a încercat vreodată să pună în balanță interesele concurente sau să evalueze proporționalitatea restricției în cauză.
În concluzie, restrângerea drepturilor de vot ale reclamanților a fost proporțională cu obiectivul urmărit.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
Curtea a susținut, de asemenea, în unanimitate, că nu a existat nicio încălcare a Articolului 14 coroborat cu Articolul 3 din Protocolul nr. 1, întrucât, referindu-se la raționamentul său în examinarea ultimei dispoziții, s-a asiguratcă diferența de tratament a reclamanților urmărea un scop legitim și că a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul urmărit.
(A se vedea și Alajos Kiss împotriva Ungariei, nr. 38832/06, 20 mai 2010, Rezumat juridic; Ždanoka împotriva Letoniei [GC], nr. 58278/00, CEDO 2006 IV, Rezumat juridic; Hirst împotriva Regatului Unit (nr. 2) [GC], nr. 74025/01, CEDO 2005 IX Rezumat juridic)
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO