Hasselbaink împotriva Regatului Țărilor de Jos - 73329/16
Comentariu rezumat
În cauza Hasselbaink împotriva Regatului Țărilor de Jos,Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat alegațiile privitoare laîncălcarea articolului 5, alin. (3) și (4), respectiv pertinența măsurii arestării preventive și caracterul rezonabil al duratei desfășurării procedurilor în fața instanței.
Reclamantul a formulat cererea în temeiul articolului 5, alin. (1) și (3) susținând cănu a existat o justificare adecvată pentru arestul preventiv în perioada 13 iulie-15 septembrie 2016, iar deciziile Tribunalului Regional și ale Curții de Apel nu au fost motivate în mod adecvat. În plus, reclamantul a invocat lipsa de celeritate a procedurilor interne având ca obiect analiza cererii de ridicare a măsurii de arest preventiv în privința sa.
În data de 31 martie 2016, reclamantul a fostarestat și plasat în custodia poliției fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de luare de ostatici, sechestrare și șantaj. În data de 5 aprilie 2016, judecătorul de instrucție a hotărât ca acesta să fie plasat în detenție timp de 14 zile. Perioada de detenție a reclamantului a fost, ulterior, prelungită de trei ori cu 30 de zile, însă acesta nu a depus apel împotriva deciziilor respective. Procesul împotriva reclamantului a început în data de 7 iulie 2016, instanța menținând hotărârea de arestare preventivă a reclamantului, cererea acestuia de ridicare sau suspendare a măsurii de arest preventiv fiind respinsă.
În data de 13 iulie 2016, reclamantul a depus la Tribunalul Regional o nouă cerere de ridicare sau suspendare a măsurii de arest preventiv, subliniind pericol social minim al faptelor sale, menționând că în afară de victimă, nimeni nu a declarat că acesta a comis fapte de amenințare sau constrângere; singurele aspecte care indică potențialul pericol social al faptelor imputabile reclamantului rezidă în conduita acestuia manifestatăîn discuțiile având ca obiect executarea unei datorii.Astfel, în accepțiunea reclamantului, suspiciunile și motivele în temeiul cărora a fost dispusă măsura de arest preventiv au încetat să mai existe. Tribunalul Regional a analizat cererile reclamantului la câteva săptămâni după depunerea acestora și au fost respinse. Apelul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins în data de 1 septembrie 2016.
La aceeași dată, au fost reluate procedurile în fața Tribunalului Regional iarmăsura arestării preventive a fost ridicată începând cu data de 2 septembrie 2016, întrucât, cel mai probabil, reclamantul nu urma să primească o pedeapsă cu închisoarea, iar dacă ar fi primit, aceasta ar fi avut o durată mai redusă decât perioada petrecută în arest preventiv. Reclamantul a fost eliberat din arest preventiv în data de 15 septembrie 2016, Tribunalul Regional achitându-l de toate acuzațiile. În data de 13 aprilie 2017, autoritățile naționale au recompensat reclamantul pentru durata de timp aferentă executării arestării preventive.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că primul capăt al cererii elaborate de reclamant trebuie analizat din perspectiva articolului 5, alin. (3), iar cel de-al doilea, din perspectiva art. 5, alin. (4).
Alături de articolele 2,3 și 4 ale Convenției, articolul 5 are ca scop protecția siguranței fizice a persoanelor, fiind o dispoziție esențială a Convenției. Obiectivul articolului 5 este de a preveni orice privare de libertate arbitrară sau nejustificată. Potrivit jurisprudenței Curții în ceea ce privește art. 5, alin. (3), caracterul permanent al unei suspiciuni rezonabile reprezintă o condiție sine qua non pentru justificarea valabilității măsurii arestării preventive, însă după o anumită perioadă de timp acesta numai constituie un temei suficient(a se vedea și cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 102). În cauza de față, Curtea a trebuit să stabilească dacă motivele prezentate de autoritățile naționale au continuat să justifice privarea de libertate, dacă acestea erau relevante și suficiente, și dacă autoritățile au aplicat principiul diligenței speciale în desfășurarea procedurilor. Conform raționamentului statornicit de Curtea Europeană pe cale jurisprudențială, dreptul persoanei care se află în detenție de a-i fi examinat cazul cu celeritate nu trebuie să creeze obstacole în eforturile depuse de autoritățile judiciare pentru îndeplinirea corectă a sarcinilor lor (a se vedea și cauza Shabani împotriva Elveției, paragraful 65).
Trebuie specificat faptul că argumentele pentru sau împotriva eliberării din arest nu trebuie să fie generale și abstracte, ci să prevadă referințe la fapte specifice și la circumstanțele personale ale reclamanților pentru justificarea măsurii de detenție (a se vedea și cauza Aleksanyan împotriva Rusiei, paragraful 179). În plus, prelungirea de plano a stării de detențiecontravine garanțiilor prevăzute de art. 5, alin (3) ( a se vedea în acest sens și Tase împotriva României, paragraful 40).
Cu privire lajustificări, jurisprudența CEDO prevede o serie de motive rezonabile și suficiente printre care se numără: sustragerea de la proceduri, riscul înțelegerilor secrete, obstrucționarea procedurilor, menținerea ordinii publice, nevoia de a proteja persoana arestată. Cu toate acestea, până la condamnarea definitivă, trebuie să se acorde prezumția de nevinovăție în favoarea persoanei acuzate de comiterea unei infracțiuni.
Însă, deciziile Tribunalului Regional și ale Curții de Apel se fundamentează pe motivele invocate înainte de prezentarea de noi dovezi, iar argumentul Guvernului conform căruia discuțiile din sala de juecată au fost mai elaborate decât detaliile prevăzute în deciziile de prelungire a arestului preventiv nu este suficient. Curtea de la Strasbourg a concluzionat că motivele prezentate de instanțele naționale au fost relevante, însă nu suficiente pentru menținerea măsurii de arest peventiv, iar astfel a fost încălcat art. 5, alin. (3) al Convenției.
În ceea ce privește celeritatea cu care s-au desfășurat procedurile, Curtea a observat că nu s-au respectat condițiile art. 5, alin. (4) și că Președintele Tribunalului Regional a recunoscut lipsa unei programări rapide pentru analiza cererii reclamantului de a fi eliberat din arest preventiv, oferindu-și scuzele.
În analiza prejudiciului, Curtea de la Strasbourg a admis faptul că reclamantul a suferit prejudicii morale – constând într-o stare de stres și frustrare – care nu pot fi acoperite prin simpla constatare a încălcării alin. (3) și (4) ale art. 5 al Convenției.
Un aspect de interes în această cauză este reprezentat de intervenția la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Institutului din Țările de Jos pentru Drepturile Omului, care a prezentat studii din care reieșea faptul că motivarea deciziilor de aplicare a măsurii arestului preventiv reprezintă un subiect intens de discuție în rândul academicienilor, avocaților apărării și în sistemul judiciar, întrucât s-a constatat faptul că de multe ori motivarea era realizată doar în cazul reținerii inițiale, fără a se extinde, în mod corespunzător, asupra extinderii ulterioare a măsurii de arest preventiv.
Bibliografie:
Ghid privind articolul 5 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului– Dreptul la libertate și siguranță
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO