Institutul Român pentru Drepturile Omului

Xhoxhaj împotriva Albaniei - 15227/19

Rezumat    comentariu

Xhoxhaj împotriva Albaniei - 15227/19

[Traducere IRDO]

Hotărârea din 9.02.2021 [Secțiunea a II-a]

Articolul 6

Proceduri civile

Articolul 6-1

Tribunal imparțial

Tribunal independent

Tribunal instituit de lege

Organisme înființate cu scopul de a verifica judecătorii și procurorii în funcție, pentru a combate în mod obiectiv corupția reprezentând tribunalele independente și imparțiale, instituite de lege: nicio încălcare

Proces echitabil

Lipsa limitării legale pentru evaluarea averii, care nu încalcă principiul securității juridice, având în vedere natura și contextul sui generis: nicio încălcare

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Revocarea justificată a judecătorului și interdicția pe viață de a reintra în sistemul judiciar ca urmare a constatărilor individualizategrave ale procesului de verificare: nicio încălcare

În fapt– Reclamanta, fost judecător al Curții Constituționale din Albania, a fost demisă din funcția pe care o ocupa în urma unui proces de verificare și i s-a interzis pe viață ocuparea unei funcții în sistemul judiciar.

Procesul de verificare a făcut parte dintr-un efort național de reformă, introdus ca răspuns la percepția pe scară largă a corupției și la lipsa încrederii publice în sistemul judiciar național. În conformitate cu Legea privind verificarea, toți judecătorii și procurorii în funcție au fost supuși verificării de către o Comisie Independentă de Calificare (CIC) și de o Cameră Specială de Apel. Verificarea a constat în reevaluarea a trei criterii: evaluarea averii, verificarea integrității pentru a descoperi legături cu criminalitatea organizată și evaluarea competenței profesionale.

În cazul reclamantei, în legătură cu evaluarea averii, s-a constatat că a depus o declarație falsă și a ascuns achiziția unui apartament împreună cu partenerul său. În ceea ce privește evaluarea competenței profesionale, reclamanta nu a dezvăluit un conflict de interese și nu s-a recuzat de la examinarea unei plângeri depuse la Curtea Constituțională.

În drept– Articolul 6 § 1:

(a) Independența și imparțialitatea organismelor de verificare:

Componența Comisiei Independente de Calificare și a Camerei de Apel a fost stabilită în conformitate cu legea. Membri acesteia au fost împuterniciți să se ocupe de toate problemele de fapt și de drept și apoi să ia o decizie finală și obligatorie cu privire la fondul cauzei. Legislația internă prevedea, de asemenea, că organismele își vor exercita atribuțiile în mod independent. Întrucât Comisia și Camera de Apel au fost înființate și alcătuite într-un mod legitim, îndeplinind cerințele unui „tribunal instituit de lege”, reclamanta a avut acces la o „instanță”. Prin urmare, articolul 6 § 1 a fost aplicat sub aspect civil.

În ceea ce privește independența, odată desemnate, organismele de verificare nu au fost supuse niciunei presiuni din partea executivului în timpul examinării cazului reclamantei. Faptul că membrii acestora nu au fost aleși din corpul judecătorilor în funcție a fost în concordanță cu spiritul și obiectivul procesului de verificare, în special în încercarea de a evita orice conflicte individuale de interese și de a asigura încrederea publicului în acest proces. Duratafixă a mandatului membrilor a fost explicabilă, având în vedere caracterul extraordinar al procesului de verificare. Legislația internă a oferit garanții pentru inamovibilitatea și buna funcționare a acestora.

În ceea ce privește imparțialitatea, nu a existat nicio confuzie de roluri pentru Comisie: obligația legală de a deschide ancheta nu depindea de formularea de către CIC de acuzații de conduită necorespunzătoare împotriva reclamantei;constatările preliminare s-au bazat pe informațiile disponibile fără beneficiul apărării reclamantei; și a luat decizia finală cu privire la răspunderea disciplinară a reclamantei în baza tuturor documentelor disponibile, inclusiv a dovezilor și a argumentelor prezentate de reclamantă în cadrul unei audieri publice. Simplul fapt că CIC a făcut constatări preliminare în cazul reclamantei nu a fost suficient pentru a determina temeri justificate în mod obiectiv cu privire la imparțialitatea sa. În ceea ce privește Camera de Apel, aceasta a avut competență deplină în examinarea motivelor recursului și a furnizat o decizie detaliată în cazul său.

Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unu).

(b) Securitatea juridică:

Organismele de verificare au putut examina tranzacțiile care avuseseră loc încă din anii 1990. Stabilirea unor limite temporale stricte pentru evaluarea averii ar fi restricționat în mare măsură și ar fi afectat capacitatea autorităților de a evalua legalitatea bunurilor totale dobândite de persoana care este verificată, pe parcursul carierei profesionale. Un grad mai mare de flexibilitate a fost acordat Albaniei pentru aplicarea limitărilor legale, în concordanță cu obiectivul Legii privind verificarea, considerând că verificarea prealabilă a declarațiilor de avere nu a fost deosebit de eficientă în țară. Ar putea fi, de asemenea, o chestiune de interpretare a momentului în care ar fi putut să se producă exact o infracțiune specifică în acest context, adică fie în momentul în care bunul a fost achiziționat inițial, fie într-un moment ulterior când bunul a fost dezvăluit prin declararea periodică a averii. O astfel de flexibilitate nu ar putea fi totuși nelimitată, iar implicațiile trebuie să fie luate în considerare de la caz la caz.

Constatările contrare împotriva reclamantei s-au bazat atât pe dezvăluirea făcută în declarația sa de verificare a averii, cât și pe declarațiile anterioare depuse de aceasta și de partenerul ei.Dificultatea reclamantei de a justifica natura legală a surselor financiare din cauza trecerii timpului și a posibilei absențe a documentelor justificative, s-a datorat parțial nedezvăluiriibunului relevant în momentulachiziției. În plus, Legea privind verificarea prevedea circumstanțe atenuante în cazul în care o persoană supusă verificării se confrunta cu o imposibilitate obiectivă de a prezenta documente justificative. Reclamanta nu a furnizat niciun document justificativ care să justifice existența unei imposibilități obiective de a demonstra natura legală a veniturilor partenerului ei din 1992 până în 2000. În plus, economiile partenerului reclamantei, chiar dacă ar fi fost acceptate conform revendicărilor, nu ar fi fost suficiente pentru a cumpăra bunul în cauză.

De asemenea, în sensul civil al articolului 6 § 1, faptul că sarcina probei a revenit reclamantei în cadrul procedurii de verificare nu a fost un aspect arbitrar per se, după ce Comisia a pus la dispoziție constatările preliminare rezultate din încheierea anchetei și a oferit acces la probele din dosarul cauzei.

Concluzie: nicio încălcare (cinci voturi la două).

Articolul 8:

A existat o ingerință în privința dreptului reclamantei de a i se respecta viața privată ca urmare a revocării din funcție, în baza Legii privind verificarea: în primul rând, în ceea ce privește evaluarea averii, deoarece s-a constatat că a depus o declarație falsă și a ascuns un apartament; și în al doilea rând, în ceea ce privește evaluarea competenței profesionale, deoarece a subminat încrederea publicului prin faptul că nu s-a recuzat de la examinarea unei plângeri depuse la Curtea Constituțională. În timp ce al doilea motiv a fost formulat în termeni destul de generali, nu era neobișnuit să existe o astfel de prevedere în dreptul disciplinar și în regulile de disciplină judiciară, iar motivul a fost completat de dispozițiile legale în vigoare la momentul relevant. Prin urmare, ingerința a fost „în conformitate cu legea”. De asemenea, a urmărit obiective legitime, întrucât Legea de verificare, în general, și ingerința în cazul reclamantei, în special, au urmărit reducerea nivelului de corupție și restabilirea încrederii publice în sistemul de justiție, care ține de interesele securității naționale, siguranța publică și protecția drepturilor și libertăților celorlalți.

Legea privind verificarea și reformele conexe au răspuns la nevoia urgentă de a combate nivelurile alarmante de corupție. În astfel de circumstanțe, acea reformă a sistemului de justiție a răspuns unei „nevoi sociale presante”.

În ceea ce privește evaluarea competenței profesionale, organismele de verificare nu au oferit motive adecvate pentru a justifica constatarea conform căreia reclamanta, prin faptul că nu s-a retras dintr-o serie de proceduri constituționale, a subminat încrederea publicului în sistemul judiciar. Nu a fost necesară întotdeauna descalificarea automată a unui judecător care a avut legături de sânge cu un alt judecător, care a examinatun alt set de proceduri referitoare la una sau la toate părțile participante la procedură, în special pentru o țară de dimensiunea Albaniei, și nu a fost solicitată în circumstanțele cazului respectiv. Cu toate acestea, în ceea ce privește constatările legate de evaluarea averii, nu a existat nimic arbitrar sau vădit nerezonabil în deciziile interne. Mai mult, în conformitate cu standardele internaționale, judecătorii trebuiau să îndeplinească standarde de integritate deosebit de ridicate în conduita problemelor lor private în afara instanței. Aceste constatări, luate cumulativ, au fost suficient de grave în temeiul legislației naționale și puteau să justifice în sine demiterea din funcție a reclamantei.

Având în vedere aceste constatări individualizate, demiterea reclamantei a fost proporțională. Legea privind verificarea prevedea două tipuri de sancțiuni disciplinare: demiterea din funcție sau suspendarea cu obligația de a urma instruire obligatorie. Ținând cont de natura sui generis a procedurii de verificare și circumstanțele excepționale care au precedat adoptarea Legii privind verificarea, existența unui regimmai limitat al sancțiunilor a fost în concordanță cu spiritul procesului de verificare. În cele din urmă, interdicția pe viață impusă reclamantei și altor persoane îndepărtate din funcție în baza unor încălcări etice grave nu a fost incompatibilă sau disproporționată cu integritatea funcției judiciare și a încrederii publice în sistemul de justiție. A fost potrivită, mai ales în contextul național al consolidării continue a statului de drept.

Concluzie: nicio încălcare (cinci voturi la două).

De asemenea, Curtea a statuat, cu cinci voturi la două: că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 cu privire la echitatea procedurilor, întrucât reclamanta a avut informații, timp și mijloacele adecvate pentru a pregăti o apărare adecvată și ambele organisme de verificare au furnizat suficiente evaluări și motive pentru deciziile lor; și, că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 în ceea ce privește o audiere publică, întrucât natura procedurilor de recurs nu a impus acest lucru.

(A se vedea Kamenos împotriva Ciprului, 147/07, 31 Octombrie 2017, Rezumat juridic - în limba engleză; Ramos Nunes de Carvalho e Sá împotriva Portugaliei [GC], 55391/13 și alte două, 6 Noiembrie 2018, Rezumat juridic - în limba engleză)