R.R. și alții împotriva Ungariei - 36037/17
Rezumat comentariu
R.R. și alții împotriva Ungariei - 36037/17
[Traducere IRDO]
Hotărârea din 02.03.2021[Secția IV]
Articolul 5
Articolul 5-1
Privare de libertate
Detenția ilegală de facto în zona de tranzit, având în vedere durata izolării și amploarea restricțiilor privind libera circulație: încălcare.
Articolul 3
Tratamente degradante
Condițiile din zona de tranzit pentru solicitantul de azil dependent și pentru femeia însărcinată și minorii vulnerabili, închiși timp de aproape patru luni, depășind pragul de severitate: încălcare.
În fapt – Reclamanții, o familie iraniană-afgană cu trei copii minori, au fost închiși în zona de tranzit Röszke, la granița Ungariei cu Serbia, timp de aproape patru luni, în timp ce așteptau soluționarea cererilor de azil. A doua reclamantă era însărcinată în acel moment. Familia a fost inițial ținută în secția destinată familiilor, dar ulterior a fost mutată în secția de izolare din motive de sănătate.
În drept
Articolul 3: Curtea a analizat deja condițiile de trai cucare s-au confruntat reclamanții ca solicitanți de azil adulți în zona de tranzit Röszke în cauza Ilias și Ahmed împotriva Ungariei și a ajuns la concluzia că nu s-a atins pragul articolului 3 în acea cauză.Cu toate acestea, în speța de față, situația reclamanților a fost caracterizată de statutul de solicitant de azil al primului reclamant, care depusese cereri multiple de azil, de vârsta mică a copiilor reclamanți și de sarcina mamei reclamante, precum și de problemele grave de sănătate.
(a) Aprovizionarea suficientă cu alimente pentru primul reclamant – Primul reclamant ar fi petrecut aproape patru luni trăind în condiții de sărăcie extremă, neavând posibilitatea de a obține hrană suficientă. Autoritățile au refuzat să-i ofere mese gratuite pe tot parcursul șederii sale în zonă. La acea vreme, acesta putea fi considerat un solicitant de azil care depusese cereri multiple de azi și, în principiu, în temeiul legislației UE, Ungariei i s-a permis să decidă reducerea sau chiar retragerea condițiilor materiale de primire în baza acestui aspect. Totuși, aceasta fusese supusă unei decizii motivate, ținând cont de principiul proporționalității, care nu fusese disponibilăîn speță.
Deși solicitanților de azil care aveau cereri repetate li s-a permis să primească asistență alimentară, aceasta nu a fost întotdeauna livrată și a existat o lipsă a oricăror acorduri sau garanții juridiceîntre Guvern și organizațiile presupuse a fi furnizat asistență alimentară în zonă, ceea ce ar fi asigurat certitudinea juridică a măsurilor/acordurilor actuale. A existat, de asemenea, o lipsă de informare și documentare care să susțină declarațiile Guvernului, potrivit cărora primul reclamant a avut suficiente alimente. Reclamantul ar fi putut părăsi zona de tranzit doar în direcția Serbiei șiar fi pierdut dreptulla examinarea cererii sale de azil în Ungaria dacă făcea acest lucru. Ca atare, a fost pe deplin dependent de autoritățile maghiare pentru nevoile sale de bază și era sub controlul lor.
Guvernul nu a ținut seama în mod corespunzător de starea de dependență a reclamantului în zona de tranzit și nu a reușit să-i asigure condițiile de bază pentru subzistență.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
(b) Vulnerabilitatea celei de-a doua reclamante și a copiilor reclamanți – Autoritățile au fost, în principiu, obligate, în conformitate cu Directiva UE privind condițiile de primire, să ia în considerare situația specifică a minorilor și a femeilor însărcinate și să evalueze și să monitorizeze orice nevoi speciale de primire privitoare la statutul lor vulnerabilpe toată durata procedurilor de azil. De asemenea, conform legislației interne, acestea au fost obligate să asigure o evaluare individualizată a nevoilor speciale ale acestora, care nu a fost realizată. Curtea a luat în considerare o serie de factori în evaluarea generală a condițiilor:
– Condițiile fizice: Timp de câteva luni, reclamanții au fost făcuți să suferedin cauza căldurii din containerul de cazare al secției destinate familiilor, care nu avea aer condiționat sau ventilație adecvată.
– Adecvarea facilităților pentru copii: Copiii reclamanților aveau șapte luni, șase ani și șapte ani. Paturile nu erau potrivite pentru utilizarea de către copii și timp de o lună și jumătate, după ce familia a fost mutată în secția de izolare, nu a existat niciun loc de joacă accesibil acestora și nici activități organizate special pentru copii. De asemenea, după mutare, reclamanții nu au avut niciun contact cu alte familii care solicitau azil sau cu reprezentanți ai ONG-urilor.
– Servicii medicale și disponibilitatea asistenței psihologice: A existat o lipsă de documentare medicală în ceea ce privește copilul cel mai mic și nu s-a contestat faptul că nu i s-au administrat vaccinurile recomandate pentru vârsta sa. În afara tratamentului medical, prezența ofițerilor de poliție (bărbați) ar fi provocat un anumit disconfort reclamanților, în special în timpul examinărilor ginecologice ale reclamantei. Mai mult, reclamanta, care a suferit de mult timp de probleme de sănătate mintală cauzate de traume, care au fost aduse în atenția autorităților, nu a primit niciun tratament psihologic sau psihiatric. Prezența elementelor care se aseamănă cu mediul închisorii și constrângerea inerentă în timpul detenției ar fi provocat, de asemenea, anxietate și tulburări psihologice copiilor și a dus la degradarea imaginii părintești în ochii acestora.
– Durata șederii: Reclamanții au fost reținuți în zonă timp de aproape patru luni. În timp ce condițiile menționate mai sus s-ar putea să nu atingă pragul de severitate necesar pentru aplicarea articolului 3 în cazul unei retineri de scurtă durată, repetarea și acumularea acestora pe o perioadă mai lungă de timp ar fi avut în mod automat consecințe dăunătoare pentru cei expuși.
Având în vedere cele de mai sus, copiii și mama reclamantă au fost supuși unui tratament care depășise pragul necesar de severitate.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 5 alin. (1)
(a) Dacă reclamanții au fost privați de libertate (aplicabilitate) – În cauza Ilias și Ahmed, Curtea a considerat că șederea reclamanților timp de douăzeci și trei de zile în zona de tranzit Röszke nu a constituit o privare de libertate de facto și, în consecință, că articolul 5 nu a fost aplicabil. Aceasta a trebuit să examineze dacă situația specifică a reclamanților justifică o concluzie diferită în prezenta cauză, ținând cont de următorii factori:
– Situația și alegerile individuale ale reclamanților: Reclamanții au intrat în zonă din proprie inițiativă și din propria lor voință, cu scopul de a solicita azil în Ungaria.
– Regimul juridic aplicabil, scopul și durata acestuia: Spre deosebire de cauza Ilias și Ahmed, dispoziția care limitează la patru săptămâni durata maximă a șederii solicitantului de azil în zonă nu se aplicase în speța de față și nu a existat nicio altă dispoziție internă care să stabilească durata maximă a șederii reclamantului în zonă. Mai mult, prelucrarea cererilor de azil ale reclamantului nu a respectat termenele stabilite la nivel intern și nu a fost rapidă. Reclamanții au petrecut acolo aproape patru luni așteptând soluționarea. În plus, nu a existat nicio indicație că reclamanții înșiși nu au respectat în vreun moment al șederii lor în zonă reglementările legale în vigoare sau nu au acționat cu bună-credință.
– Natura și gradul restricțiilor impuse efectiv: Reclamanții ar fi putut părăsi zona de tranzit în direcția Serbiei în orice moment. Cu toate acestea, libertatea de mișcare a acestora a fost sever restricționată în timp ce locuiau în zona de tranzit, într-un mod similar unui anumit tip de sistem de detenție în regim mai ușor și a devenit și mai restrictivă după mutarea în secția de izolare. Mai mult, s-a constatat că condițiile de trai încalcă articolul 3.
În aceste condiții, șederea reclamanților în zona de tranzit a dus la o privare de libertate de facto. Prin urmare, articolul 5 alin. (1) era aplicabil.
(b) Dacă detenția a fost legală – Nu a existat o prevedere legală strict definită pentru detenția reclamanților în cauza de față, în care autoritățile s-au bazat în interpretarea prea extensivă a unei dispoziții generale de drept intern. Detenția reclamanților a avut loc de facto: autoritățile nu au emis nicio decizie formală cu relevanță juridică în care să fie prevăzute motive pentru detenție, incluzând o evaluare individuală și luarea în considerare a alternativelor care ar fi fost mai puțin coercitive. Procedura nu a respectat cerințele enunțate în jurisprudența Curții și nu a putut fi considerată „legală”.
Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).
De asemenea, Curtea a susținut, cu șase voturi la unu, că a existat o încălcare a articolului 5 alin. (4), în sensul că reclamanții nu au avut la dispoziție nicio procedură pentru a contesta legalitatea detenției lor de facto.
Articolul 41: 4.500 EUR pentru fiecare dintre primii doi reclamanți și 6.500 EUR fiecărui copil reclamant, cu titlu de prejudicii morale.
(A se vedea și cauza Ilias și Ahmed împotriva Ungariei [GC], 47287/15, 21 noiembrie 2019, Rezumat juridic– în limba engleză)
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO