X și alții împotriva Bulgariei [GC] - 22457/16
Comentariu rezumat
Obiectul cauzei constă în evaluarea gradului în care neutilizarea tuturor măsurilor rezonabile de investigație și cooperare internațională cu ocazia anchetării alegațiilor de abuzuri sexuale comise într-un orfelinat ulterior adopției este susceptibilă de a constitui încălcarea articolului 3 din Convenție (interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante). Cei trei reclamanți sunt frați abandonați într-un orfelinat din Bulgaria, având vârste de 9, 10, 12 ani la data la care s-a produs adopția acestora de către părinții adoptivi stabiliți în Italia. Ulterior dezvăluirii abuzurilor sexuale la care reclamanții au fost supuși de către autoritățile din orfelinat, părinții adoptivi s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a invoca încălcarea demnității umane a victimelor abuzurilor sexuale.
Cercetând cauza sub aspectul potențialelor încălcări ale drepturilor reclamanților Curtea atestă, în unanimitate, prin hotărârea pronunțată la data de 17 ianuarie 2019, lipsa oricărei încălcări. În această fază procedurală, Curtea analizează dreptul convențional din perspectiva articolului 3 (interzicerea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante) și a articolului 8 (dreptul la viață privată și de familie). Dublul temei juridic al acțiunii promovate în fața Curții, în această fază procedurală, este explicitat prin tipologia valorilor sociale evaluate: (1) suferințele intense fizice și psihice la care au fost supuși reclamanții prin abuzul sexual comis asupra acestora sunt circumscrise sferei de cuprindere a articolului 3; (2) vulnerabilitatea reclamanților determinată de vârsta fragedă și de lipsa de ocrotire părintească corespund sferei de aplicare a articolului 8.
Cu toate acestea, raționamentul Curții a fost întemeiat preponderent pe evaluarea gradului de realizare, de către autoritățile naționale, a obligațiilor pozitive corespunzătoare articolului 3 din Convenție. În soluționarea pronunțată în prima fază procedurală, Curtea reține ca principale dimensiuni ale garantării îndeplinirii articolului 3: (1) eficacitatea anchetei realizată de autoritățile bulgare competente și (2) obligativitatea de a adopta, la nivel național, măsuri protective. Relativ la prima dimensiune (eficacitatea anchetei), Curtea a reținut îndeplinirea obligației pozitive de către statul bulgar luând în considerare demararea procedurilor de investigație în temeiul principiului oficialității, cooperarea judiciară eficientă dintre autoritățile bulgare și cele italiene, evaluarea corespunzătoare a probelor, prin integrarea tuturor circumstanțelor speței. Acționând în temeiul subsidiarității, Curtea reține că, la nivel național, autoritățile au arătat că nu există temei pentru a invalida declarațiile reclamanților; cu toate acestea, declarațiile reclamanților nu au putut fi reținute ca unic temei pentru soluționarea cauzei. Principiul contradictorialității și corolarul acestuia – audi alteram partem – este unul dintre elementele fundamentale pentru asigurarea unei judecăți echitabile și, implicit, a unei soluții corecte. În aceste condiții, alegațiile reclamanților privitoare la neglijență în realizarea investigațiilor la nivel național nu au fost primite de Curte.
Cea de-a doua obligație pozitivă corespunzătoare autorităților naționale în domeniul actelor comise în temeiul articolului 3 (obligația de a adopta măsuri de protecție) a fost apreciată de Curte ca fiind îndeplinită în virtutea următoarelor aspecte: limitarea accesului terților în orfelinat; asigurarea asistenței medicale și psihologice copiilor aflați în orfelinat; asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru a putea fi raportate eventualele cazuri de abuz asupra copiilor (accesul permanent la telefon și instalarea unei linii telefonice pentru copiii aflați în pericol).
Urmare deferirii cauzei către Marea Cameră, Curtea adoptă o nouă logică de analiză a speței, evaluând faptele exclusiv din perspectiva potențialei încălcări a articolului 3 și a următoarelor direcții: (1) gradul de îndeplinire a obligației pozitive a autorităților naționale de a institui un cadru normativ adecvat; (2) gradul de realizare, de către autoritățile bulgare, a obligației pozitive de a lua măsuri operaționale preventive; (3) gradul de îndeplinire a obligației procedurale de a efectua o investigație eficientă. Extinderea direcțiilor de analiză a obligațiilor pozitive corelative respectării garanțiilor cuprinse în articolul 3 din Convenție este adecvată caracterului absolut al interdicției torturii, a tratamentelor/pedepselor inumane sau degradante. În acest sens, Curtea reiterează în paragraful 176 al hotărârii pronunțate urmare a judecării de către Marea Cameră că interzicerea torturii este reglementată în termeni absoluți de Convenție iar evaluarea faptelor comise pe coordonatele articolului 3 este relativă, fiind realizată în acord cu următoarele criterii: durata tratamentului aplicat, repercusiunile fizice sau mentale produse de acesta, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea în acest sens și cauza Nicolae Virgiliu Tănase vs. România, nr. 41720/13 hotărâre pronunțată la data de 25 iunie 2019, paragraful 116).
Obligația pozitivă de a institui un cadru normativ adecvat prevenirii și combaterii faptelor prevăzute în articolul 3 din Convenție a fost apreciată de Curte în mod extensiv din perspectiva vulnerabilității fizice și psihice a reclamanților care erau copii instituționalizați la data săvârșirii faptelor, nuanțându-și poziția adoptată anterior: astfel, dacă lato sensu, această obligație implică adoptarea dispozițiilor de drept penal și aplicarea lor efectivă în practică, stricto sensu (având în vedere particularitățile cauzei determinate de vârsta reclamanților, de lipsa de ocrotire părintească, de gravitatea faptelor constând în abuzuri sexuale asupra minorilor) obligația aceasta implică asigurarea de dispoziții penale eficiente. De-a lungul timpului, Curtea a statuat, pe cale jurisprudențială (a se vedea în acest sens și cauza Nencheva și alții vs. Bulgaria, nr. 48609/06, hotărâre pronunțată la data de 18 iunie 2013, paragrafele 106-116 și paragrafele 119-120) că, în cazurile de abuz sexual asupra copiilor și dacă agresorul se află într-o poziție de autoritate asupra copilului, eficiența implementării legislației penale de la nivel național este dependentă în mod direct de mecanisme utile de detectare și raportare a cazurilor de abuz.
În speța analizată, este relevant a se stabili eficiența cadrului legislativ penal existent în materia protecției copiilor împotriva abuzurilor sexuale. Curtea reține alegațiile reclamanților conform cărora nu există mecanisme și măsuri reale și eficiente pentru a asigura protecția copiilor împotriva abuzurilor sexuale comise în orfelinate, respectiv abuzul sexual al copiilor instituționalizați reprezintă o problemă sistematică la nivel național. Neavând mijloace probatorii care să susțină alegațiile reclamanților, Curtea constată că nu se poate pronunțat dincolo de orice dubiu rezonabil în sensul încălcării garanțiilor cuprinse de în articolul 3 de către autoritățile statului bulgar.
Reafirmând principiul juridic ad impossibillum nulla obligatio, Curtea analizează obligația statelor de a lua măsuri operaționale de prevenție sub rezerva de a nu impune autorităților naționale o sarcină imposibilă sau disproporționată ținând cont de imprevizibilitatea comportamentului uman și de posibilele priorități și resurse angajate. Deci, pentru ca obligația pozitivă a statelor să devină efectivă trebuie să se stabilească faptul că autoritățile știau sau ar fi trebuit să știe la momentul existenței unui risc real și imediat de maltratare a unei persoane, nefiind urmat de măsuri adecvate.
În relație cu circumstanțele cauzei, Curtea remarcă necesitatea asigurării, de conducerea penitenciarului, a unei vigilențe sporite în sensul adoptării de măsuri preventive sub rezerva cunoașterii unui risc real și iminent la adresa reclamanților. În temeiul rapoartelor elaborate de anchetatori, specialiștii cu atribuții în monitorizarea stării de sănătate a copiilor instituționalizați (psiholog și medic generalist) nu au reținut indicii temeinice pentru a concluziona posibilitatea de producere sau producerea efectivă a abuzurilor sexuale asupra acestora. Neavând suficiente informații care să ateste existența unui risc real și iminent la adresa reclamanților, Curtea se pronunță în sensul neîncălcării, de către statul bulgar, a obligației pozitive de a adopta măsuri operaționale preventive.
Pentru a fi incident articolul 3, este necesară verificarea gradului de realizare a obligației procedurale de a efectua o investigație eficientă. Aceasta din urmă este în conexiune imediată cu implicarea imparțială, profesională și deplină a autorităților competente. Deci, după cum sublinia Curtea în jurisprudența sa anterioară (a se vedea cauza A, B și C vs. Letonia, nr. 30808/11 pronunțată la data de 31 martie 2016, paragraful 149), investigația eficientă este o obligație de diligență/prudență în sensul în care titularul acesteia este ținut să depună întreaga pricepere și dăruire în vederea atingerii scopului final, fără a se angaja, per se, la îndeplinirea acestuia. Acest aspect este în strânsă conexiune cu una dintre dimensiunile centrale ale dreptului la un proces echitabil – prezumția de nevinovăție- deoarece, nu există niciun drept absolut de a obține condamnarea unei anumite persoane în cazul în care nu au existat restricționări culpabile în încercarea de a trage la răspundere autorii infracțiunilor. Având în vedere importanța interzicerii torturii, a tratamentelor/pedepselor inumane sau degradante, obligația de investigare se va raporta în principal la actele comise de agenții statului însă fără a se limita la acestea.
Curtea a apreciat, mutatis mutandis, că garanțiile corelative dreptului la un proces echitabil sunt incidente și în materia obligației de a efectua o investigație eficientă, reținând că: pentru a fi eficientă, ancheta trebuie să fie suficient de amănunțită; orice deficiență a anchetei care subminează capacitatea acesteia de a stabili faptele sau identitatea persoanelor responsabile determină inconsecvența cu standardul eficienței; instituțiile și persoanele responsabile de realizarea acesteia trebuie să fie independente în mod efectiv și nu doar formal; rezultatul anchetei trebuie să fie comunicat într-un termen rezonabil; ancheta trebuie să fie accesibilă victimei în măsura necesară pentru protejarea intereselor sale legitime; concluziile anchetei trebuie să se bazeze pe o analiză amănunțită, obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante (a se vedea paragrafele 185 și următoarele din hotărârea pronunțată de Curte în cauză).
În speța analizată, Curtea plasează în relație obligația de a efectua o investigație eficientă cu asumarea rolului activ al investigatorilor. Depunerea tuturor diligențelor necesare pentru a soluționa în mod pertinent alegațiile reclamanților implică ieșirea din pasivitate a investigatorilor și inițierea de tehnici și proceduri eficiente sau alternarea/modificarea respectivelor tehnici și proceduri. Rolul activ nu se rezumă la a îndeplini formal obligația de investigare ci, se extinde, în mod corespunzător, la elaborarea și adaptarea mijloacelor folosite în scopul aflării adevărului. Deși Curtea constată că au fost adoptate, la nivel național, măsuri de investigare (inspecții, interviuri, etc.), aceasta reține că autoritățile au neglijat să continue unele direcții de anchetă care s-ar fi putut dovedi relevante în circumstanțele cazului și să ia măsuri de investigație corespunzătoare. În acord cu rolul activ al investigatorilor, aceștia nu se pot limita, în activitatea lor, la a răspunde solicitărilor formulate de victimă sau la a orienta investigația în funcție de gradul în care victima își asumă responsabilitatea pentru declarațiile sale. Inițiativa anchetatorilor de a solicita clarificări suplimentare (cu privire la starea medicală a victimei prin dispunerea efectuării unui examen medical suplimentar), de a adecva măsurile de investigație astfel încât, ținând cont de principiul interesului superior al copilului și de respectul pentru viața privată și de familie, să poată fi utilizate mijloace discrete (agenți sub acoperire, interceptări telefonice, supravegherea perimetrului orfelinatului) care să se aplice în mod progresiv, constituie forme de realizare a rolului activ al anchetatorilor. Neobservând îndeplinirea acestor elemente de autoritățile bulgare, Curtea statuează în sensul încălcării articolului 3 în dimensiunea privitoare la obligația procedurală de a efectua o investigație eficientă.
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO