X și alții împotriva Bulgariei [GC] - 22457/16
Rezumat comentariu
X și alții împotriva Bulgariei [GC] - 22457/16
[Traducere IRDO]
Hotărârea din 2.02.2021 [GC]
Articolul 3
Ancheta efectivă
Neutilizarea tuturor măsurilor rezonabile de anchetă și cooperare internațională în timpul examinării abuzurilor sexuale într-un orfelinat, după adopția în străinătate a copiilor: încălcare.
În fapt - Reclamanții sunt trei frați minori care s-au născut în Bulgaria. În iunie 2012, atunci când aveau vârsta de 12, 10 și, respectiv, 9 ani, aceștia au fost adoptați de un cuplu italian. Ulterior, aceștia au dezvăluit părinților adoptivi relatări despre abuzuri sexuale în timpul plasării lor într-un orfelinat din Bulgaria.
Atât direct, cât și prin intermediul unei asociații de asistență, părinții au sesizat autoritățile italiene cu privire la abuz, în special Comisia Italiană pentru Adopție Internațională („CAI”) și Parchetul din Milano. Aceste autorități au transmis plângerile către autoritățile bulgare. De asemenea, părinții solicitanților au luat legătura și cu un jurnalist de investigație italian, care a publicat un articol despre acuzațiile de abuz sexual pe scară largă asupra copiilor din orfelinat, articol care a atras atenția presei din Bulgaria. Ulterior acestor acțiuni, au fost deschise trei anchete preliminare separate în Bulgaria în legătură cu acuzațiile raportate. Toate trei au fost însă întrerupte din lipsă de dovezi privind comiterea unei infracțiuni, decizie confirmată de instanțele superioare naționale.
Într-o hotărâre din 17 ianuarie 2019 (a se vedea Rezumatul Juridic), o cameră a Curții a considerat, în unanimitate, că nu a existat nicio încălcare a art. 3 (condițiile de fond și de procedură) și a art. 8 din Convenție. La cererea reclamanților, cazul a fost trimis la Marea Cameră.
În drept – Articolul 3: Curtea a considerat cererile în cauză mai potrivite pentru a fi examinate numai în temeiul art. 3.
(a) Obligații pozitive de a institui un cadru legislativ și de reglementare adecvat (condiții de fond)
Existența în statul pârât a legislației penale care vizează prevenirea și pedepsirea abuzurilor sexuale asupra copiilor nu a fost pusă sub semnul întrebării de către reclamanți, iar dispozițiile relevante ale Codului penal bulgar par să fie adecvate pentru a acoperi faptele denunțate în prezenta cauză. În plus, statele aveau o datorie sporită de protecție a copiilor lipsiți de îngrijirea părintească și plasați în grija unei instituții publice și, prin urmare, se aflau într-o situație deosebit de vulnerabilă. În această privință, statul pârât a susținut că au fost instituite o serie de mecanisme de prevenire și detectare a relelor tratamente în instituțiile pentru copii. Deși reclamanții au contestat existența reală și eficacitatea unora dintre aceste măsuri și mecanisme, nu au existat suficiente informații pentru a stabili acest lucru. De asemenea, nu s-a stabilit că a existat o problemă sistemică legată de abuzul sexual asupra copiilor mici în unitățile de îngrijire de tip rezidențial, astfel încât să se impună măsuri mai stricte din partea autorităților.
(b) Obligația pozitivă de a lua măsuri operaționale preventive (condiții de fond)
Reclamanții se aflau într-o situație deosebit de vulnerabilă și fuseseră plasați în sarcina exclusivă a autorităților publice. În aceste condiții, obligația de a lua măsuri operaționale preventive în cazul în care autoritățile aveau sau ar trebui să aibă cunoștință despre riscul ca un copil să poată fi supus unor rele tratamente, a fost sporită în cazul de față și le impunea să exercite o vigilență deosebită.
Anchetele interne nu au constatat că membrii personalului orfelinatului sau ai oricărei alte autorități au fost conștienți de pretinsul abuz. În aceste condiții și în absența unor dovezi care să confirme afirmația potrivit căreia primul reclamant a raportat abuzul către directorul orfelinatului, Curtea nu dispunea de informații suficiente pentru a constata că autoritățile bulgare știau sau ar fi trebuit să știe de existența unui risc real și imediat pentru reclamanți de a fi supuși unor rele tratamente, astfel încât să se declanșeze obligația de a lua măsuri operaționale preventive pentru a oferi protecție împotriva unui astfel de risc.
Concluzie: nicio încălcare (în unanimitate)
(c) Obligația procedurală de a efectua o anchetă efectivă
În cazurile care ar putea implica abuzuri sexuale asupra copiilor, obligația procedurală prevăzută la Articolul 3 de a desfășura o anchetă efectivă a trebuit interpretată în lumina obligațiilor care decurg din celelalte instrumente internaționale aplicabile și, în special, a Convenției Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale(„Convenția de la Lanzarote”; a se vedea în special Articolele 12-14 și 30-38).
Obligația autorităților de a desfășura o anchetă suficient de amănunțită a fost declanșată imediat ce au primit acuzații de abuz sexual. Această obligație nu ar putea fi limitată la răspunderea la orice solicitări formulate de victimă sau lăsarea acesteia la inițiativa victimei de a-și asuma responsabilitatea oricărei proceduri de anchetă. În februarie 2013, autoritățile bulgare primiseră informații mai detaliate de la procuratura din Milano cu privire la acuzațiile reclamanților. Aceste informații au arătat că psihologii reclamanților au considerat credibile acuzațiile lor și că o serie de organisme italiene le-au considerat suficient de grave pentru a justifica o anchetă. În consecință, autoritățile bulgare s-au confruntat cu pretenții discutabile care declanșau obligația de procedură prevăzută la Articolul 3.
Autoritățile bulgare au întreprins o serie de măsuri de investigație. Prin urmare, Curtea a trebuit să examineze dacă anchetele au fost suficient de eficiente. Nu au existat motive să pună sub semnul întrebării promptitudinea și rapiditatea cu care au acționat autoritățile bulgare și nici independența Agenției de Stat pentru Protecția Copilului („SACP”), care a efectuat o serie de acțiuni în decursul anchetei.
Deși părinții reclamanților nu au făcut eforturi pentru a fi implicați în anchetă, a fost regretabil faptul că autoritățile bulgare nu au încercat să îi contacteze pentru a le oferi informațiile și sprijinul necesar în timp util. Prin urmare, au fost împiedicați să participe în mod activ la diferitele proceduri și nu au putut să facă apel mult timp după încheierea anchetelor (a se vedea în acest sens Articolul 31 § 1 litera (a), (c) și (d) din Convenția de la Lanzarote).
În ceea ce privește exigența anchetei: experți ai autorităților relevante și ai poliției au efectuat verificări la fața locului, au consultat dosare, inclusiv dosare medicale ale solicitanților și ale altor copii care au locuit la orfelinat în perioada în cauză și au intervievat diverși membri ai personalului, profesioniști și persoane care ar fi putut fi presupușii autori. De asemenea, au fost realizate interviuri cu copii care locuiau în orfelinat, inclusiv cu unii dintre copiii menționați de reclamanți: deși acestea nu au fost întotdeauna adaptate la vârsta și nivelul de maturitate al copiilor și nu au fost înregistrate video (a se vedea în acest sens Articolul 35 §§ 1 și 2 din Convenția de la Lanzarote). Unul dintre copii a trebuit să fie intervievat a doua oară de poliție.
Mai mult, se pare că autoritățile au neglijat urmărirea unor direcții de anchetă care s-ar fi putut dovedi relevante și au omis luarea unor anumite măsuri de anchetă:
i) Cooperare internațională
Dacă autoritățile bulgare ar fi avut îndoieli cu privire la credibilitatea acuzațiilor reclamanților, ar fi putut încerca să clarifice faptele solicitând să intervieveze reclamanții și părinții lor. În calitate de profesioniști care au ascultat declarațiile copiilor, diferiții psihologi care vorbiseră cu reclamanții din Italia ar fi fost, de asemenea, în măsură să furnizeze informații relevante. Deși s-ar putea să nu fi fost recomandat ca autoritățile bulgare să intervieveze reclamanții - având în vedere riscul de agravare a oricărei traume și riscurile de ineficacitate asociate cu trecerea timpului și alterarea probelor prin suprapunerea amintirilor sau a influențelor externe - autoritățile ar trebui să evalueze necesitatea de a solicita astfel de interviuri. Ghidate de principiile enunțate în instrumentele internaționale, autoritățile ar fi putut pune în aplicare măsuri pentru a asista și sprijini reclamanții în dubla lor calitate de victime și martori și ar fi putut călători în Italia în contextul asistenței judiciare reciproce sau ai fi putut să solicite autorităților italiene să intervieveze din nou reclamanții. După cum se reflectă în Convenția de la Lanzarote și în jurisprudența Curții (a se vedea cazul Güzelyurtlu și alții vs. Cipru și Turcia [GC], 36925/07, 29 ianuarie 2019), în cazurile transnaționale, obligația procedurală de anchetă ar putea atrage după sine o obligație de a solicita cooperarea altor state în scopul anchetării și urmăririi penale. În cazul de față, deși procurorul italian își declinase competența pe motiv că nu exista o legătură jurisdicțională suficientă cu Italia în ceea ce privește faptele, ar fi fost posibil ca reclamanții să fie intervievați în cadrul mecanismelor de cooperare judiciară existente în cadrul Uniunii Europene. Chiar dacă nu ar fi urmărit să intervieze reclamanții în mod direct, autoritățile bulgare ar fi putut cel puțin să solicite de la omologii lor italieni înregistrările video ale mărturiilor reclamanților - care au fost obținute de psihologi și printr-un interviu cu procurorul italian pentru minori - în scopul evaluării credibilității acestora.
În mod similar, având în vedere absența certificatelor medicale, autoritățile bulgare ar fi putut, din nou, în contextul cooperării judiciare internaționale, să fi solicitat efectuarea unui examen medical.
ii) Anchetarea abuzurilor asupra altor copii și de către alți copii
Declarațiile reclamanților și dovezile relevante conțineau, de asemenea, informații despre alți copii care ar fi fost victime ale abuzului și despre copii despre care se presupune că au comis abuzuri, dintre care unele au constituit rele tratamente. Prin urmare, autoritățile aveau datoria de a face lumină asupra acelor presupuse fapte. Cu toate acestea, autoritățile nu au încercat să intervieveze copiii menționați de reclamanții care au părăsit orfelinatul între timp.
iii) Alte măsuri de anchetă
Având în vedere natura și gravitatea pretinsului abuz, ar trebui să existe măsuri de investigație mai subtile, cum ar fi supravegherea perimetrului orfelinatului, interceptarea telefonică sau interceptarea mesajelor telefonice și electronice, precum și utilizarea agenților sub acoperire. Astfel de măsuri au fost prevăzute în Convenția de la Lanzarote și utilizate pe scară largă în toată Europa în astfel de anchete. În timp ce garanțiile prevăzute la Articolul 8 (respectarea vieții private) ar putea impune în mod legitim restricții asupra sferei acțiunilor de investigație, astfel de măsuri ar fi fost adecvate și proporționale în cazul de față, având în vedere declarațiile reclamanților de implicare a unei rețele organizate și faptul că au fost menționați indivizi identificabili. Măsuri de acest fel ar fi putut fi puse în aplicare progresiv, începând cu cele care au cel mai mic impact asupra vieții private a indivizilor.
Deși a menționat că Convenția de la Lanzarote a încurajat utilizarea unor linii de asistență dedicate ca mijloc de raportare a abuzurilor, Curtea a regretat lipsa de răspuns a SACP, în urma e-mailului trimis de tatăl reclamanților și a raportului Centrului Nadja (o fundație bulgară specializată în protecția copilului) în noiembrie 2012. Le fusese permis, într-un cadru care să garanteze anonimatul potențialelor victime, să solicite de la Centru toate detaliile necesare, care ar fi făcut posibilă identificarea orfelinatului în cauză și efectuarea unor anchete sub acoperire chiar mai devreme.
Mai mult, în ciuda acuzațiilor potrivit cărora un fotograf ar fi scos la iveală fotografii, anchetatorii nu aveau în vedere căutarea studioului său și confiscarea suporturilor pe care ar fi putut fi stocate imaginile. Într-un sens mai cuprinzător, confiscarea mijloacelor de comunicare folosite de alte persoane relevante ar fi putut face posibilă, dacă nu obținerea dovezii abuzului pe care reclamanții susțin că l-au suferit, care a avut loc cu câteva luni în urmă, atunci cel puțin obținerea de dovezi referitoare la alte abuzuri similare asupra copiilor.
iv) Per ansamblu
Prin efectuarea anchetelor, autoritățile bulgare au răspuns în mod formal la solicitările autorităților italiene și, indirect, la cele ale părinților reclamanților. Cu toate acestea, autoritățile care anchetează - care, în mod special, nu au făcut uz de toate mijloacele de anchetă disponibile și de mecanismele de cooperare internațională - nu au luat toate măsurile rezonabile pentru a face lumină asupra faptelor și nu au întreprins o analiză completă și atentă a probelor disponibile. În schimb, ei și-au limitat eforturile de anchetă la interogarea persoanelor prezente în orfelinat sau în vecinătate și au clasat cazul în baza acelei metode de anchetare. Într-adevăr, motivele prezentate pentru deciziile autorităților de sistare a anchetei par mai degrabă să arate că, decât să clarifice toate faptele relevante, autoritățile au încercat să stabilească faptul că afirmațiile reclamanților au fost false.
De asemenea, Curtea a notat și a considerat inacceptabil faptul că președintele SACP a emis o declarație televizată, chiar înainte de constatările primei inspecții a autorităților, în care îi acuzase pe părinții reclamanților de calomnie, manipulare și de comportament inadecvat rolului de părinți, precum și faptul că un grup de parlamentari care vizitau orfelinatul adoptaseră o atitudine similară. Astfel de declarații au subminat în mod inevitabil obiectivitatea - și deci credibilitatea - anchetelor efectuate de SACP și de instituția însăși.
În concluzie, omisiunile observate au fost suficient de grave pentru a considera că ancheta nu a fost eficientă în sensul Articolului 3, interpretată în lumina altor instrumente internaționale aplicabile și, în special, a Convenției de la Lanzarote.
Concluzie: încălcare (nouă voturi pentru și opt împotrivă).
Articolul 41: 12.000 EUR fiecare, cu titlu de daune morale.
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO