Semnal IRDO


Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Educația pentru drepturile omului – o armă pentru combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării

În fiecare an în data de 27 ianuarie comunitatea internațională cinstește memoria evreilor și a altor minorități care au fost victime ale persecuției naziste din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În contextul global de agravare a atitudinilor rasiste și antisemite precum și de proliferare a dezinformării și a discursurilor motivate de ură,  educația cu privire la realitatea Holocaustului și rememorarea acestuia rămâne urgentă și necesară în prezent, pentru a contracara încercările de negare și denaturare ale istoriei Holocaustului și pentru a combate recurența neonazismului și a manifestărilor motivate de ură.

Gestionarea urmărilor Holocaustului: Recuperare și reconstituire. Aceasta este tematica anului 2021 de rememorare și educație privind atrocitățile Holocaustului, care se concentrează pe măsurile luate imediat după război pentru recuperarea și reconstituirea comunității și a sistemelor de justiție. Procesul de reconstituire presupune înregistrarea exactă a relatării istorice a faptelor de dinainte și din timpul Holocaustului. Chiar și în prezent ne confruntăm cu provocarea negării și denaturării evenimentelor istorice pe care le regăsim de multe ori sugerate sau insinuate în diverse relatări cu privire la Holocaust. Recuperarea și reconstituirea adevărului istoric trebuie, însă, să reprezinte un proces onest. Experiențele supraviețuitorilor Holocaustului contribuie la abordarea nevoilor lumii contemporane, fără a uita vreodată de respectarea drepturilor omului și nici de evidența istorică a Holocaustului.

Cu prilejul acestei zile, Institutul Român pentru Drepturile Omului a realizat un material destinat educației pentru drepturile omului în contextul comemorării victimelor Holocaustului, în care se detaliază tematica din acest an, fiind prezentat contextul istoric în care a avut loc Holocaustul. Astfel, au fost portretizate o serie de personalități care au contribuit la salvarea de vieți în acea perioadă, au fost analizate manifestări motivate de ură care au loc în prezent, evidențiindu-se totodată importanța educației și conștientizării istoriei Holocaustul. Materialul a fost adaptat condițiilor de predare online și a fost diseminat în școlile gimnaziale și liceele partenere, precum și în cadrul unor asociații/fundații pentru tineri. De asemenea, au fost prezentate mesajele transmise cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului de către Secretarul General al ONU, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Președintele Adunării Generale a ONU și Directorul General UNESCO.

Subliniind faptul că în acest an comemorarea are loc în umbra pandemiei de COVID-19, când multe familii ale victimelor întâmpină obstacole în a-și comemora morții, Secretarul General al ONU a semnalat în mesajul său pericolele generate de criza de sănătate - nedreptăți, discriminare, precum și o recurență a antisemitismului, rasismului și xenofobiei. „Neo-naziștii se reorganizează și fac tot mai multe recrutări indiferent de granițe, intensificându-și eforturile de negare și dezinformare, în încercarea de a rescrie istoria Holocaustului” a declarat Secretarul General al ONU. „Pandemia de COVID-19 a generat noi ocazii pentru persecutarea minorităților pe motive religioase, rasiale, etnice, de naționalitate, orientare sexuală, dizabilitate sau a statutului de migrant. Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a stopa aceste tendințe” a mai spus acesta.

Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea îngrijorătoare a infracțiunilor motivate de ură și a manifestărilor antisemite în mediul online, și a făcut apella guverne și la platformele de social media să își evalueze rolul pe care îl au și să nu permită proliferarea unor astfel de fenomene: „Trebuie să respingem minciunile. Trebuie să ne asigurăm că discursul public se bazează pe fapte care reflectă în mod obiectiv adevărul – inclusiv adevărul fundamental cu privire la dreptul nostru egal la demnitate, în calitate de ființe umane raționale. Trebuie să investim în educația pentru drepturile omului pentru a combate discriminarea și teoriile nefondate ale conspirației”, a precizat domnia sa.  

Președintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, a lansat un apel către comunitatea internațională să ia atitudine împotriva discriminării: „Asistăm la ură față de alte minorități și grupuri religioase. Astăzi ne revine sarcina de a susține adevărul, egalitatea și de a proteja drepturile celor mai vulnerabile grupuri. În întreaga lume. Trebuie să fim vigilenți, să denunțăm orice nedreptate la care asistăm și să apărăm pluralismul. Trebuie să condamnăm intoleranța, incitarea la ură, hărțuirea bazată pe originea etnică sau credința religioasă.”

Directorul General al UNESCO, Audrey Azoulay, a declarat că „Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este un prilej de a-i plânge pe cei dispăruți și de a reflecta cu privire la alegerile indivizilor și ale guvernelor care au permis acest genocid. Este și o ocazie de a face apel la vigilență și la acțiune, de a identifica cauzele profunde care au condus la ură, pentru a împiedica manifestarea unor asemenea atrocități pe viitor.”


...mai multe semnale