Institutul Român pentru Drepturile Omului

Punct de vedere: Garantarea dreptului la educație în favoarea copiilor cu dizabilități și CES

Punct de vedere privind garantarea dreptului la educație în favoarea copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES) cât și la (2) protecția datelor cu caracter personal a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES)

Având în vedere solicitarea formulată doamna A.M.M., privitoarela (1) garantarea dreptului la educație în favoarea copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES) cât și la (2) protecția datelor cu caracter personal a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES), elaborăm următorul:

Punct de vedere

Mediul digital influențează toate domeniile sociale în care copii își exercită drepturile, dintre acestea dreptul la educație având un rol deosebit dat fiind faptul că modelează personalitatea și identitatea copilului.

Impactul mediului digital asupra drepturilor copiilor integrați în cadrul educațional este complex și se cuvine să fie analizat din perspectiva garanțiilor umaniste cuprinse în instrumentele juridice internaționale și regionale relevante. În ipoteza în care analizăm modul în care sunt respectate drepturile copiilor cu dizabilități în context educațional și în mediul digital avem ca referențial de analiză principal standardele egalității și nediscriminării iar în domeniul drepturilor substanțiale, protecția vieții private (în special a informațiilor privitoare la datele cu caracter personal și la starea de sănătate a copiilor).

Luând în considerare cele expuse anterior, vom problematiza aspectele referitoare la protecția și promovarea drepturilor copiilor cu dizabilități integrați în sistemul educațional luând în considerare elementul prelucrării datelor cu caracter personal pe două direcții de analiză: (1) modul de garantare a dreptului la educație pentru copiii cu dizabilități; (2) standardele utilizate pentru protecția datelor cu caracter personal a copiilor cu dizabilități integrați în sistemul educațional. 

(1)Cu privire la prima coordonată de analiză, nediscriminarea, incluziunea, participarea constituie principii fundamentale care stau la baza elaborării standardelor internaționale și regionale adoptate în domeniul protecției drepturilor copiilor cu dizabilități. Aceste principii au aplicabilitate directă în vederea garantării tuturor drepturilor copiilor, indiferent de domeniul civil și politic, economic, social sau cultural căruia acestea sunt circumscrise.

La nivel internațional, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități^[1] reglementează garanții cuprinzătoare în favoarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, dintre acestea, cele mai semnificative fiind corelative domeniul educațional.

Anterior adoptării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, la nivelul comunității internaționale, au fost parcurse etape care au avut ca obiectiv elaborarea de standarde în materie: Regulile Standard privind Egalizarea Oportunităților pentru Persoane cu Dizabilități (adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la a patruzeci și opta sesiune, prin Rezoluția 48/96, cuprinsă în Anexă, din 20 decembrie 1993) și Declarația de la Salamanca (1994).

Document programatic care trasează orientările generale pentru elaborarea de standarde și programe în vederea egalizării șanselor persoanelor cu dizabilități, Regulile Standard privind Egalizarea Oportunităților pentru Persoanele cu Dizabilități reprezintă angajamentul politic al guvernelor de a adopta măsuri în acest sens. În domeniul educațional, Regula 6 este reprezentativă, dezvoltând cadrul de acțiune pentru implementarea egalității de șanse vizavi de persoanele cu dizabilități.

Conform Regulii 6 din document, statele ar trebui să recunoască principiul egalității de șanse educaționale primare, secundare și terțiare pentru copii, tineri și adulți cu dizabilități, în cadrul integrat.

Statele participante ar trebui să se asigure că educația persoanelor cu dizabilități face parte integrantă din sistemul educațional. Educația în școlile obișnuite presupune furnizarea de interpret și alte servicii de sprijin adecvate. De asemenea, ar trebui furnizate servicii de accesibilitate și asistență adecvate, concepute pentru a satisface nevoile persoanelor cu diferite dizabilități. Grupurile de părinți și organizațiile de persoane cu dizabilități ar trebui să fie implicate în procesul de educație la toate nivelurile. În statele în care educația este obligatorie, aceasta ar trebui să fie asigurată fetelor și băieților prin toate mijloacele și la toate nivelurile de dizabilități, inclusiv cele mai severe. O atenție specială trebuie acordată în următoarele domenii: copii foarte mici cu dizabilități; copiii preșcolari cu dizabilități; adulții cu dizabilități, în special femeile.^[2]

Programele naționale ar trebui să încurajeze comunitățile să își folosească și să își dezvolte resursele pentru a oferi educație incluzivă și corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilități. În situațiile în care sistemul școlar general nu satisface în mod adecvat nevoile tuturor persoanelor cu dizabilități, poate fi luată în considerare dezvoltarea de programe de educație specială. Aceasta din urmă ar trebui să aibă ca scop pregătirea elevilor pentru educația în sistemul școlar general. Calitatea unei astfel de educații ar trebui să reflecte aceleași standarde și ambiții ca și educația generală și ar trebui să fie strâns legată de aceasta. Studenților cu dizabilități ar trebui să li se ofere minimum aceeași parte din resursele educaționale ca și cele alocate elevilor fără dizabilități. Statele ar trebui să vizeze integrarea treptată a serviciilor de educație specială în învățământul de masă. Se recunoaște că, în unele cazuri, educația specială poate fi considerată în prezent a fi cea mai potrivită formă de educație pentru unii elevi cu dizabilități. Datorită nevoilor speciale de comunicare ale persoanelor mute, surde și oarbe, educația acestora poate fi asigurată mai adecvat în școli pentru astfel de persoane sau clase speciale și unități din școlile obișnuite. În etapa inițială, în special, o atenție specială trebuie să se concentreze asupra instruirii sensibile din punct de vedere cultural, care va avea ca rezultat abilități de comunicare eficiente și independență maximală pentru persoanele mute, surde și oarbe.^[3]

Proclamată urmare a Conferinței Mondiale privind Educația pentru Nevoi Speciale, desfășurată în Spania, la Salamanca, în perioada 7-10 iunie 1994, Declarația privind nevoile speciale în educație instituie sarcini asupra comunității internaționale precum și asupra Guvernelor Statelor Părți, urmărind ca obiective: (1) recunoașterea, în favoarea fiecărui copil, a dreptului fundamental la educație și a posibilității de a atinge și menține un nivel acceptabil de învățare; (2) proclamarea caracteristicilor, intereselor, abilităților și nevoilor de învățare unice, specifice fiecărui copil; (3) proiectarea și punerea în aplicare de programe educaționale care pot acomoda diversitatea largă a caracteristicilor și nevoilor copiilor; (4) copiii cu nevoi speciale trebuie să aibă acces la școli obișnuite care să îi găzduiască într-o unitate pedagogică centrată pe copii capabilă să răspundă acestor nevoi; școlile obișnuite cu această orientare incluzivă sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, crearea de comunități primitoare, construirea unei societăți incluzive și realizarea educației pentru toți; în plus, aceste școli oferă o educație eficientă majorității copiilor și îmbunătățesc eficiența și, în cele din urmă, rentabilitatea întregului sistem educațional.

Articolul 7 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități are ca obiect de reglementare protecția și promovarea drepturilor copiilor cu dizabilități, stabilind în acest sens următoarele : Statele Părţi vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii. În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi, va fi luat în considerare cu prioritate interesul superior al copilului. Statele Părţi vor asigura copiilor cu dizabilităţi dreptul de a-şi exprima liber opiniile în toate aspectele care îi privesc, ţinând seamă de opiniile lor în funcţie de vârstă şi gradul de maturitate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii, şi că, în realizarea acestui drept, li se asigură asistenţa adecvată dizabilităţii şi vârstei.

Articolul 24 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități este structurat în două direcții normative: (1) stabilirea obiectivelor și principiilor aferente realizării drepturilor persoanelor cu dizabilități în domeniul educațional și (2) dezvoltarea mijloacelor necesare atingerii acestora prin stabilirea de acțiuni specifice în sarcina statelor membre. Articolul 24, alineatul 1 instituie în sarcina Statelor Părți obligativitatea de a realiza un sistem educațional incluziv în favoarea persoanelor cu dizabilități în lumina următoarelor obiective:  1.Statele Părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la educaţie. În vederea realizării acestui drept, fără discriminare şi cu respectarea principiului egalităţii de şanse, Statele Părţi vor asigura un sistem educaţional incluziv la toate nivelurile, precum şi formarea continuă, îndreptată spre: (a) Dezvoltarea pe deplina potenţialului uman, a simţului demnităţii şi a propriei valori, consolidarea respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi pentru diversitatea umană; (b) Dezvoltarea personalităţii, talentelor şi creativităţii proprii persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a abilităţilor lor mentale şi fizice, la potenţial maxim; (c) A da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să participe efectiv la o societate liberă.

Interpretând dezideratul educației incluzive, Comitetul drepturilor persoanelor cu dizabilități identifică următoarele direcții de acțiune care pot fi avute ca reper pentru stabilirea naturii juridice a acestuia: (a) educația incluzivă este un drept fundamental al omului garantat tuturor cursanților. În special, educația este dreptul cursantului individual și nu dreptul unui părinte sau al unui îngrijitor. Responsabilitățile părintești în acest sens sunt subordonate drepturilor copilului; (b) educația incluzivă este un principiu care apreciază bunăstarea tuturor elevilor, respectă demnitatea și autonomia lor inerente și recunoaște cerințele indivizilor și capacitatea lor; (c) educația incluzivă este un mijloc de realizare a altor drepturi ale omului; este principalul mijloc prin care persoanele cu dizabilități se pot ridica din sărăcie, pot obține mijloacele de a participa pe deplin în comunitățile lor și de a fi protejați de exploatare; (d) educația incluzivă este rezultatul unei proces de angajament continuu și proactiv pentru eliminarea barierelor care împiedică dreptul la educație, împreună cu modificări ale culturii, politicii și practicii școlilor obișnuite pentru a găzdui și a include în mod eficient toți elevii.^[4]

Pornind de la natura juridică tripartită, educația incluzivă cuprinde o seamă de trăsături care, în accepțiunea Comitetului, vizează următoarele: (a) o abordare holistică, a „întregului sistem”: ministerele educației trebuie să se asigure că toate resursele sunt investite în promovarea educației incluzive și în introducerea și integrarea schimbărilor necesare în cultura instituțională prin politici și practici; (b) realizarea unui „mediu educațional integrat”: angajamentul asumat de conducerea instituțiilor de învățământ este esențial pentru introducerea și integrarea culturii, politicilor și practicilor necesare pentru realizării educației incluzive la toate nivelurile și în toate domeniile, inclusiv în predarea și relațiile la clasă, reuniunile consiliului, supravegherea profesorilor, servicii de consiliere și îngrijire medicală, excursii, alocații bugetare, orice interacțiune cu părinții elevilor cu sau fără dizabilități (...) (c) promovarea unei abordări care are în centrul său „întreaga persoană”: recunoașterea capacității fiecărei persoane de a învăța, stabilindu-se aceleași așteptări pentru toți cursanții, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

Educația incluzivă oferă programe flexibile și metode de predare și învățare adaptate diferitelor puncte forte, cerințe și stiluri de învățare. Această abordare implică furnizarea de sprijin, acomodare rezonabilă și intervenție timpurie, astfel încât toți cursanții să își poată îndeplini potențialul.

Accentul este pus pe capacitățile și aspirațiile cursanților, mai degrabă decât pe conținut atunci când se planifică activități didactice. Această abordare își propune să pună capăt segregării în cadrul educațional, asigurând o predare incluzivă la clasă în medii de învățare accesibile, cu suporturi adecvate.

Sistemul educațional trebuie să ofere un răspuns educațional personalizat, mai degrabă decât să se aștepte ca elevii să se potrivească sistemului; (d) o cultură incluzivă oferă un mediu accesibil și de susținere care încurajează lucrul prin colaborare, interacțiune și rezolvarea problemelor; (e) respectarea și valorificarea diversității: toți membrii comunității de învățare sunt primiți în același mod și trebuie să li se arate respect pentru diversitate, indiferent de dizabilitate, rasă, culoare, sex, limbă, cultură lingvistică, religie, opinie politică sau de altă natură, origine națională, origine etnică, indigenă sau socială, proprietate, naștere, vârstă sau alt statut. Toți elevii trebuie să se simtă apreciați, respectați, incluși și ascultați. Există măsuri eficiente pentru prevenirea abuzului și a agresiunii; (f) un mediu prietenos cu învățarea: mediile de învățare incluzive sunt medii accesibile în care toți participanții se simt în siguranță, susținuți, stimulați și capabili să se exprime și medii în care se pune un accent puternic pe implicarea elevilor în construirea unei comunități școlare pozitive; (g) tranziții eficiente: cursanții cu dizabilități primesc sprijin pentru a asigura tranziția eficientă de la învățarea la școală la învățământul profesional și terțiar și, în cele din urmă, la muncă. Capacitățile și încrederea cursanților sunt dezvoltate iar cursanții – în spiritul acomodării rezonabile, sunt tratați în mod egal atât în evaluări cât și proceduri de examinare; capacitățile și realizările cursanților sunt certificate în mod egal cu ceilalți; (h) recunoașterea parteneriatelor: asociații de profesori, asociații de studenți și federații, organizațiile de persoane cu dizabilități, consiliile școlare, asociațiile de părinți-profesori și alte grupuri funcționale de sprijin școlar, atât formale, cât și informale, sunt  încurajate să sporească înțelegerea și cunoașterea dizabilității. Implicarea părinților sau a îngrijitorilor și a comunității este privită ca un atuu care contribuie cu resurse și aduce avantaje. Relația dintre mediul de învățare și comunitatea mai largă trebuie recunoscută ca o cale către societăți incluzive; (i) Monitorizare: ca proces continuu; educația incluzivă trebuie să fie monitorizată și evaluată în mod regulat pentru a se asigura că nici segregarea, nici integrarea nu au loc, în mod formal sau informal. Conform articolului 33, monitorizarea ar trebui să implice persoanele cu dizabilități, inclusiv copiii și persoanele cu cerințe intensive de sprijin, prin organizațiile lor reprezentative, precum și părinții sau îngrijitorii copiilor cu dizabilități, după caz. Indicatorii incluzivi ai persoanelor cu dizabilități trebuie să fie elaborați și utilizați într-o manieră compatibilă cu Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. ^[5]

(2) Cu privire la cea de-a doua coordonată de analiză, reținem că, la nivel internațional dar și la nivel regional-european, au fost elaborate standarde care au ca obiect protecția datelor cu caracter personal, subliniind, în special, particularitățile protecției datelor cu caracter personal ale copiilor cu dizabilități.

Articolul 22 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități stabilește dreptul la viață personală pe următoarele coordonate: Nicio persoană cu dizabilităţi, indiferent de locul sau tipul de reşedinţă, nu va fi supusă intruziunii arbitrare sau nelegale în viaţa personală, familia, căminul sau corespondenţa sa, sau în alte tipuri de comunicare ori atacurilor ilegale la onoarea şi reputaţia sa. Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea intruziuni sau atacuri. Statele Părţi vor proteja confidenţialitatea informaţiilor referitoare la datele personale, medicale şi de reabilitare ale persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi. Studiind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor articolului 22 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, literatura de specialitate  a indicat că această dispoziție este importantă pentru protejarea confidențialității datelor medicale ale persoanei și, în special, a datelor referitoare la dizabilitatea de care aceasta suferă. Dezvăluirea datelor cu caracter personal aferente domeniului medical este posibilă și necesară conform standardelor egalității, nediscriminării și proporționalității, doar în ipoteza în care există un interes superior aferent acestei proceduri.^[6]

La nivelul Consiliului Europei, Convenția pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal^[7] astfel cum a fost amendată prin Protocolul din anul 2018^[8] consacră, expresis verbis, că se va acorda o atenție specială drepturilor de protecție a datelor cu caracter personal ale copiilor și ale altor persoane vulnerabile. În același sens, fără a acoperi în mod expres categoria socială vulnerabilă a copiilor cu dizabilități, Capitolul II din Convenția pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal stabilește, Principii referitoare la protecția datelor, respectiv prevederi având ca obiect protecția categoriilor speciale de date (articolul 6) în temeiul cărora: datele cu caracter personal care dezvăluie originea rasială, opiniile politice sau convingerile religioase sau de altă natură, precum și datele cu caracter personal privind sănătatea sau viața sexuală, nu pot fi prelucrate automat decât dacă legislația internă prevede garanții adecvate.

În sistemul normativ al Uniunii Europene, protecția datelor cu caracter personal a copiilor beneficiază de reglementări specifice cuprinse în Regulamentul 2016/679^[9]. Astfel, în considerentul 38 din Regulament este prevăzut cadrul general care determină protecția specifică datelor cu caracter personal ale copiilor în contexte specifice. Conform considerentului 38, copiii au nevoie de o protecție specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puțin conștienți de riscurile, consecințele, garanțiile în cauză și drepturile lor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecție specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator și la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor. Consimțământul titularului răspunderii părintești nu ar trebui să fie necesar în contextul serviciilor de prevenire sau consiliere oferite direct copiilor.

De asemenea, având în vedere că principiul interesului superior al copilului (care asigură cadrul general în funcție de care se realizează protecția drepturilor copilului) urmărește sublinierea importanței participării active a copiilor în procesul decizional care îi privește în mod direct, articolul 8 din Regulament stabilește condițiile aplicabile în ceea ce privește consimțământul copiilor în legătură cu serviciile societății informaționale. Conform textului din Regulament, dacă sunt oferite servicii ale societății informaționale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puțin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă și în măsura în care consimțământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părintești asupra copilului. Statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în aceste scopuri, cu condiția ca acea vârstă inferioară să nu fie mai mică de 13 ani. Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părintești a acordat sau a autorizat consimțământul, ținând seama de tehnologiile disponibile. Alineatul (1) nu afectează dreptul general al contractelor aplicabil în statele membre, cum ar fi normele privind valabilitatea, încheierea sau efectele unui contract în legătură cu un copil.

Sintetizând ideile fundamentale care decurg din standardele și garanțiile prezentate în rândurile de mai sus, prelucrarea datelor cu caracter personal a grupurilor vulnerabile (și, în special, cele ale copiilor cu dizbailități) se poate realiza doar în ipoteza în care există, în mod corelativ, premisele necesare asigurării, pe parcursul întregului demers, a cerințelor  egalității și nediscriminării, corectitudinii, transparenței și responsabilității. Aceleași garanții se impun, mutatis mutandis, și în ipoteza în care ne raportăm la dreptul la educație – ca principal drept economic, social și cultural al copiilor.