Institutul Român pentru Drepturile Omului

Punct de vedere la solicitarea Parlamentului privind desfășurarea examenelor de final de an

Examinând solicitarea formulată de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din cadrul Senatului României, constatăm că aspectele invocate în conținutul petițiilor transmise către Institutul Român pentru Drepturile Omului, se referă la următoarele problematici interdependente: (1) impactul organizării și susținerii, în contextul pandemiei COVID-19, a examenelor de final de an (evaluări naționale și bacalaureat), asupra dreptului la educație și la sănătate al copiilor și tinerilor; (2) impactul măsurii triajului epidemiologic (cuprinzând inclusiv termometrizare, şi evaluarea antecedentelor personale de simptomatologie respiratorie) al candidaţilor asupra dreptului la educație și la sănătate al copiilor și tinerilor.

Luând în considerare problematicile identificate de petenți în conținutul solicitărilor lor, Institutul Român pentru Drepturile Omului elaborează următorul Punct de vedere:

Drepturile fundamentale ale individului reprezintă drepturi subiective  constând în prerogative esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, fiind indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane.[1] Raportându-ne la criteriul formalizării drepturilor fundamentale, la nivel internațional acestea sunt consacrate în documente de profil iar la nivel național, drepturile fundamentale sunt precizate în Constituție.

În acest sens, art. 12, 13 și 14 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale[2] consacră prerogativele dreptului la sănătate, respectiv prerogativele dreptului la educație.

Pentru o mai bună înțelegere a conținutului celor două drepturi analizate, se impun a fi cercetate Comentariile Generale ale Comitetului pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale.

În această ordine de idei, explicitarea dreptului la sănătate se realizează în acord cu Comentariul General nr. 14[3] care stabilește atât conținutul normativ cât și problematicile specifice care rezultă din aplicarea acestui drept.

 În acord cu interpretarea oferită de Comitet, dreptul la sănătate nu se rezumă la dreptul de a fi sănătos, deoarece acesta implică, în conținutul său, un ansamblu complex de prerogative și libertăți. Cele din urmă privesc dreptul de a-și controla propria sănătate, dreptul de a fi liber de interferențe (de exemplu, în cazul consimțământului exprimat în necunoștință de cauză). Pe de altă parte, prerogativele circumscrise dreptului la sănătate includ toate posibilitățile necesare pentru ca indivizii să se bucure de un sistem sanitar care oferă oportunități de a beneficia de cel mai înalt standard de sănătate. O aplicație specifică a dreptului la sănătate, în contextul pandemiei COVID-19 este reprezentată de stabilirea,în sarcina Statelor Părți, a obligației de a adopta măsurile necesare pentru a asigura profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii.

Dreptul la educație are cel mai extins conținut normativ dintre prerogativele prevăzute de Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, fiind garantat de art. 13 și 14.

Prin Comentariul General nr. 13[4] dreptul la educație este calificat drept o prerogativă de împuternicire a indivizilor, dat fiind faptul că educația este principalul mijloc prin care pot fi salvgardate categoriile sociale marginalizate. Egalitatea și nediscriminarea, libertatea academică și autonomia universitară constituie coordonate generale care, în opinia Comitetului, sunt necesare pentru corecta exercitarea dreptului la educație. Importanța dreptului la educație rezultă din instituirea, pe cale interpretativă, de către Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale, a unei prezumții de nepermisă retrogresiune a măsurilor luate în legătură cu dreptul la educație precum și în legătură cu alte drepturi prevăzute în Pact. Cu alte cuvinte, dacă Statele Părți adoptă, în mod deliberat, măsuri retrograde, revine în sarcina acestora să facă dovada că respectivele măsuri au fost introduse după luarea în considerare a tuturor alternativelor dar și că acestea sunt pe deplin justificate prin raportare la totalitatea drepturilor prevăzute în Pact și în contextul utilizării complete, de către Statul Parte, a tuturor resurselor disponibile.

      Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale[5] constituie documentul regional reprezentativ în materia drepturilor civile și politice; privitor la drepturile economice, sociale și culturale acestea sunt reprezentate în subsidiar în conținutul Convenției Europene, majoritatea dintre ele fiind dezvoltate pe cale jurisprudențiale.

Dreptul la sănătate[6] a fost identificat de Curtea Europeană în conținutul dreptului la viață privată și de familie în timp ce art. 2 din Protocolul Adițional nr. 1 stabilește dreptul la instruire[7].

În aprecierea conținutului dreptului la instruire, Curtea avansează o soluție similară celei propuse pentru evaluarea dreptului la sănătate, referindu-se, pe cale jurisprudențială, la sfera drepturilor personale,  reglementate de art.8-10 din Convenția Europeană. În cauza Folgerø și alții împotriva Norvegiei[8] a fost evidențiată interdependența dintre dreptul la instruire și dreptul la viață privată și de familie în timp ce în cauzele Catan și alții împotriva Republicii Moldova și Rusiei[9] respectiv Șahin împotriva Turciei[10] Curtea a precizat că dreptul la instruire include atât dreptul oricărei persoane de a-i fi respectată viața privată și de familie precum și noțiunea de autonomie personală – care este un concept configurat prin libertatea de gândire, de conștiință și de religie precum și de libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei.

Studiind posibilele corelații dintre conținutul normativ al dreptului la instruire și cel al dreptului la sănătate, Curtea Europeană a statuat, în cauza Memlika împotriva Greciei[11], modul corect de interpretare a obligațiilor autoritățilorvizavi de respectarea celor două categorii de drepturi: în cazul în care este necesar ca autoritățile să ia măsurile adecvate pentru a evita orice risc de contaminare, în vederea protejării sănătății copiilor și a profesorilor din școli, autoritățile au obligația să dea dovadă de diligență și promptitudine, astfel încât să concilieze protecția intereselor colectivității și cea a intereselor persoanelor care fac obiectul unor astfel de măsuri. În cauza analizată, Curtea a reținut că întârzierea reintegrării copiilor diagnosticați în mod eronat cu afecțiunea Hansen și exmatriculați din școală a constituit o încălcare a dreptului la instruire.

Rezumativ, arătăm că, prin raportare la prevederile dreptului convențional și la jurisprudența Curții, dreptul la sănătate și dreptul la educație se află în relații de interdependență cu dreptul la viață privată și de familie. În contextul pandemiei COVID-19, principalele provocări în materia drepturilor omului au fost identificate în privința respectării prerogativelor aferente dreptului la viață privată și de familie având în vedere că aspecte precum: verificarea temperaturii corporale, oferirea de detalii referitoare la traseele turistice frecventate, organizarea de cursuri/ședințe de pregătire prin intermediul platformelor online -, sunt înscrise în nucleul dreptului la viață privată și de familie.

Limita nereglementării exprese a dreptului la sănătate în dispozițiile Convenției Europene este acoperită de dispozițiile art. 11 din Carta Socială Europeană (Revizuită)[12] care prevăd în detaliu măsurile necesare asigurării unei sănătăți corespunzătoare, între care, este menționată expres măsura prevenirii, acolo unde este posibil, a bolilor epidemice, endemice şi a altor boli, precum şi a accidentelor.

În sistemul de drept al Uniunii Europene, Carta Drepturilor Fundamentale consacră, dreptul la educație (art. 14) și dreptul la sănătate (art. 35) într-o reglementare conformă principiului subsidiarității. Astfel, art. 35 din Cartă menționează exercitarea dreptului la sănătate în condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale, intervenția Uniunii fiind utilă doar în măsura în care se impune asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție. În mod similar, art. 14, alineatul 3 din Cartă garantează exercitarea libertăților aferente dreptului la educație în acord cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.

La nivel național, sediul materiei în virtutea căruia sunt garantate cele două drepturi supuse analizei este Constituția României care atestă, în art. 32[13], dreptul la învățătură iar în art. 34[14], dreptul la ocrotirea sănătății. Din modul de formulare a normelor constituționale rezultă că statul reprezintă principalul actor implicat în concretizarea conținutului acestor drepturi prin prestarea, în mod public și continuu, a serviiciilor de învățământ și sănătate în favoarea cetățenilor.

Deși dreptul la educație și la sănătate sunt direct legate de caracteristicile personale ale individului, reprezentând prerogative fundamentale care garantează dezvoltarea armonioasă a personalității umane, acestea nu au un caracter absolut.

Restrângerile și limitările drepturilor și libertăților fundamentale ale individului sunt permise și necesare într-o societate democratică sub rezerva existenței unor situații excepționale și cu aplicarea principiilor generale ale legalității, proporționalității, necesități și nediscriminării. Indiferent de sistemul de protecție a drepturilor omului la care ne raportăm (sistemul ONU, regional-european sau național), restrângerile și limitările drepturilor omului sunt posibile în vederea ocrotirii unor prerogative care interesează comunitatea umană în ansamblul său precum sănătatea, morala, ordinea sau siguranța publică. Astfel, art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precizează că în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale,  fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare drepturilor şi libertăţilor altora şi ca să fie satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într‑o societate democratică.

Potrivit art.18 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentalerestricţiile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute. În mod similar, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene menționează în art. 52 alin. 1 că orice restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute prin prezenta Cartă trebuie să fie prevăzută de lege şi să respecte substanţa acestor drepturi şi libertăţi. Prin respectarea principiului proporţionalităţii, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare şi numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesităţii protejării drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.

Constituția României prevede, în art. 53, posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți în ipoteza întrunirii cumulative a următoarelor condiții: (1) instituirea prin lege a restrângerii; (2) existența unei cauze justificative (in expresis și limitativ sunt menționate următoarele elemente ca fiind cauze justificative: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); (3) proporționalitatea dintre măsura restrângerii și situația care a determinat-o; (4) aplicarea nediscriminatorie a măsurii restrângerii și (5) protecția drepturilor și libertăților celorlalți.

Din analiza efectuată asupra tuturor elementelor circumscrise art. 53 din Constituție, rezultă că restrângerile aplicabile drepturilor și libertăților privesc exercițiul și nu existența sau conținutul acestora.

Prin Decretul nr. 195/2020, respectiv Decretul nr. 240/2020 adoptate la nivel național în scopul instituirii de măsuri pertinente pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19, relația dintre dreptul la sănătate și dreptul al educație a fost reglementată în sensul în care pentru protecția dreptului la sănătate (realizată prin managementul corespunzător prevenirii răspândirii infectării cu virusul COVID-19) a fost restrâns exercițiul dreptului la învățătură.

Cu privire specială la măsurile adoptate în domeniul educației, prin Legea nr. 55/2020[15] se menține posibilitatea suspendării, pe durata stării de alertă, a activităților didactice ce impun prezența fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ, fiind oferită opțiunea învățământului online și a metodelor alternative de predare-învățare-evaluare.

Lato sensu, prin art.13 din Legea nr. 55/2020 sunt prevăzute următoarele măsuri generale susceptibile a fi instituite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă; b) obligativitatea organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.

Coroborând ideile exprimate în rândurile de mai sus, subliniem aspectul conform căruia, dreptul la educație, ca prerogativă fundamentală și esențială pentru societățile democrate, poate fi restricționat și limitat în contextul manifestării pandemiei COVID-19 în vederea asigurării valorii comune a sănătății publice iar modalitățile de restricționare și limitare a dreptului la educație se vor referi la reconfigurarea modului de prestare a serviciului public de învățământ la toate nivelurile.

Documentele normative adoptate de autoritățile naționale în perioada stării de urgență și a stării de alertă au ca obiectiv constituirea cadrului legal necesar adaptării prestării serviciului educațional la noile standarde adoptate în materia sănătății publice și sunt orientate către următoarele aspecte: (1) asigurarea continuității și calității serviciului educațional prin mijloace care să respecte regulile de conduită sanitară impuse de autorități în perioada stării de urgență; (2) pregătirea subiecților implicați în procesul de învățământ (elevi/studenți și cadre didactice) în sensul participării la examinările de final de an (evaluări naționale, bacalaureat, licență, disertație, susțineri de teze de doctorat); (3) luând în considerare incertitudinea modului de evoluție a pandemiei COVID-19, se va avea în vedere stabilirea condițiilor adecvate desfășurării procesului de învățământ pentru anul școlar/universitar 2020-2021.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.58/2020[16] indică, în partea preambulară, rațiunile care au determinat adoptarea, de către autoritățile publice din domeniul educației naționale a unor măsuri specifice prin intermediul cărora poate fi asigurată continuitatea și calitatea serviciului educațional în condițiile pandemiei de COVID-19: (1) asigurarea securității raporturilor juridice în domeniul educaţiei şi implementareatuturor măsurilor necesare astfel încât efectele negative generate de pandemia de COVID-19 să aibă un impact minim asupra sistemului de învăţământ; (2) educaţia este considerată prioritate naţională, iar continuarea activităţilor didactice specifice aferente anului şcolar, respectiv anului universitar 2019-2020 vizează interesul public general; (3) obligativitatea respectării principiului relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice – şi aprincipiului eficienţei - în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale maxime, prin gestionarea resurselor existente, principii ce guvernează sistemul de învăţământ din România; (4) având în vedere situaţia extraordinară generată de suspendarea pe termen lung a cursurilor pentru elevi şi studenţi, în contextul necesităţii limitării efectelor negative generate de pandemia de COVID-19, precum şi faptul că neadoptarea unor măsuri adecvate care să creeze posibilitatea încheierii anului şcolar, respectiv universitar, în bune condiţii, ar conduce la grave consecinţe asupra întregului sistem de învăţământ şi pentru buna desfăşurare a activităţilor planificate, aceste măsuri (atipice) nu pot fi amânate.

În esență, OUG nr. 58/2020 menține măsurile conținute în documentele care instituie starea de urgență pe teritoriul României (avem în vedere, în principal, posibilitatea desfășurării inclusiv în format online a activităților de predare, de pregătire și de recapitulare în vederea susținerii examenelor de final de an).

Cu privire specială asupra metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor de evaluare națională și de bacalaureat pentru anul 2020, măsurile speciale de acomodare a acestora la contextul sanitar determinat de pandemia COVID-19 sunt prevăzute în Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4248 din 13 mai 2020[17] pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4916/2019 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 și respectiv în Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4441 din 2 iunie 2020[18] pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4950/2019 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020.

Sintetizând dispozițiile actelor normative precizate în rândurile de mai sus, reținem, cu privire la primul aspect care face obiectul prezentului Punct de vedere următoarele:

(1) limitările aduse dreptului la educație în contextul pandemiei COVID-19 nu trebuie să afecteze înseși substanța dreptului; deci, reglementările adoptate în perioada stării de urgență, respectiv în perioada stării de alertă trebuie să ofere soluții pertinente care să garanteze securitatea juridică, nediscriminarea, continuitatea și calitatea raporturilor juridice educaționale;

(2) în acord cu principiile relevanței și eficienței, măsurile adoptate de autorități în contextul manifestării pandemiei COVID-19 trebuie să ofere soluții pertinente atât pentru situația prezentă cât și pentru situațiile viitoare (organizarea și desfășurarea examinărilor de final de an sau cadrul de desfășurare a raporturilor educaționale pentru anul școlar/universitar subsecvent);

(3) adoptarea de măsuri prin care să fie adaptată desfășurarea examenelor la contextul manifestării pandemiei COVID-19 cu asigurarea cerințelor egalității și nediscriminării precum:

• reglementarea mijloacelor online, a mijloacelor alternative de predare-învățare-evaluare, recuperarea în sistem modular, intensiv, a activităților didactice care impun interacțiunea „față în față” după încetarea stări de urgență și înaintea sesiunilor de examene aferente semestrului al II-lea;
• elaborarea, de către Ministerul Educației și Cercetării, a unei proceduri speciale de susținere a probelor de evaluare națională pentru elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu COVID-19;
• eliminarea, din structura programelor aferente disciplinelor de examen verificate în cadrul evaluării naționale, a conținuturilor specifice semestrului al II-lea;
• aprobarea susținerii probelor examenului de bacalaureat 2020 în etapa specială, de către absolvenții de liceu care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului COVID-19 au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificatecu certificat medical,nu au putut finaliza/participa la probele examenului de bacalaureat național - 2020;
• recunoașterea probelor susținute în etapa anterioară a evaluării de bacalaureat pentru absolvenții de liceu care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului COVID-19 au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la toate probele examenului de bacalaureat național - 2020;
• organizarea și desfășurarea sesiunilor speciale de evaluarea pentru elevii care nu s-au prezentat la examenele de final de an din cauza măsurilor adoptate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul COVID-19 astfel încât să se ofere posibilitatea susținerii, în condiții de egalitate și nediscriminare, a examenelor de admitere în învățământul liceal și universitar.

Cu privire la primul aspect care face obiectul prezentului Punct de vedere este necesar să subliniem că problematica asigurării dreptului la educație în condițiile respectării regulilor de conduită sanitară impuse de autoritățile naționale în contextul pandemiei COVID-19 a fost suspusă dezbaterii instituționale prin prisma măsurilor adoptate prin Ordinul comun al Ministrului educației și cercetării și al Ministrului sănătății nr. 4267 din data de 18 mai 2020[19].

În acest context, prin Recomandarea nr. 119 din data de 12 iunie 2020 referitoare la respectarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României privind egalitatea în drepturi și art. 32 din Constituția României privind dreptul la învățătură, Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației și Cercetării respectiv Ministerului Sănătății să adopte măsurile necesare pentru suprimarea dispozițiilor discriminatorii din Ordinul comun și să asigure, în regim de urgență, exercitarea dreptului la educație în condiții de egalitate în contextul prevenirii răspândirii infectării cu virusul COVID-19.

Prin răspunsul formulat la Recomandarea Avocatului Poporului, Ministerul Educației și Cercetării susține că măsurile promovate prin Ordinul nr. 4267 sunt de natură să asigure accesul nediscriminatoriu la educație cu luarea în considerare a condițiilor sanitare specifice impuse de pandemia COVID-19. Organizarea unei etape speciale pentru elevii cu probleme de sănătate este un mijloc necesar pentru conservarea sănătății tuturor actorilor implicați în procesul educațional. De asemenea, etapa specială organizată pentru elevii cu probleme de sănătate se înscrie în cadrul aceleiași sesiuni de examinare – aspect care este de natură să asigure egalitatea și nediscriminarea în exercitarea dreptului la educație. În lipsa unei atare măsuri există pericolul creșterii riscului îmbolnăvirii în rândul elevilor.

În literatura de specialitate, nediscriminarea este conceptualizată conform următorului raționament: persoanele care se află în situații similare ar trebui să beneficieze de un tratament similar[20]. Prin raportare la situația evaluată, circumstanțele sanitare specifice pandemiei COVID-19 sunt aplicabile tuturor elevilor care trebuie să susțină examinările de final de an; în cazul elevilor aflați în circumstanțe excepționale din cauza problemelor de sănătate, soluția identificată (etapa specială de examinare în cadrul aceleiași sesiuni) poate fi calificată drept tratament similar.

Cu privire la cel de-al doilea aspect care face obiectul prezentului Punct de vedere, o atenție specială se impune a fi acordată condiționării accesului în incinta unităților de învățământ în funcție de criteriul temperaturii corporale (maximum 37,3⁰ C).

Prin Recomandarea nr. 119/2020, Avocatul Poporului arată că, Ordinul comun al Ministrului educației și cercetării și al Ministrului sănătății nr. 4267 din data de 18 mai 2020 reglementează, în contextul desfășurării examenelor de evaluare națională și de bacalaureat în perioada verii, condiționarea accesului în sala de examinare a candidaților în funcție de un anumit nivel al temperaturii corporale (37,3⁰ C); potrivit Recomandării nr. 119/2020 formulate de Avocatul Poporului, acest aspect poate conduce la situații discriminatorii în condițiile în care poate fi restricționat accesul în sala de examinare pentru candidații care au o temperatură corporală peste limita admisă (37,3⁰ C) dar care nu suferă de infectarea cu virusul COVID-19. În documentul analizat se arată că este posibilă creșterea temperaturii corporale peste limita stabilită în vederea permiterii accesului în sala de examinare din alte rațiuni decât infectarea cu virusul COVID-19: emoțiile, temperaturile ridicate din timpul verii; anumite patologii, etc. Astfel, conform informațiilor oficiale diseminate de Organziația Mondială a Sănătății, termoscanarea reprezintă o operațiune în urma căreia se verifică nivelul temperaturii corporale a individului, fără a reprezenta un mijloc cert de identificare a persoanelor infectate cu virusul COVID-19.[21]

            În legătură cu modul de calificare a operațiunii de termoscanare, reținem dispozițiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului[22] care stabilesc în art. 1, lit. „d” semnificația conceptului de intervenție medicală ce implică orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare. Deci, în accepțiunea legii, termoscanarea nu constituie o intervenție medicală; în contextul sistemului de documente normative adoptate în perioada stării de urgență/stării de alertă, termoscanarea constituie o măsură legală adoptată în scopul protejării interesului general (respectiv protecția sănătății publice).

Pornind de la aceste considerente, Avocatul Poporului a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în scopul formulării unui punct de vedere de specialitate referitor la potențialul caracter discriminatoriu al măsurii restricționării accesului în instituțiile de învățământ din cauza temperaturii corporale peste limita admisă. Punctul de vedere astfel formulat a fost reiterat în conținutul Recomandării nr. 119/2020 a Avocatului Poporului.

Vizavi de această problematică, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat existența discriminării prin asociere conform căreia restricționarea accesului în sala de examen a unui candidat având o temperatură corporală peste limita de 37,3⁰ C califică, în mod implicit, acel candidat ca fiind purtător al virusului COVID-19 deși nu există, la momentul termoscanării, o confirmare medicală în acest sens.

Referitor la acest aspect, răspunsul Ministerului Educației și Cercetării este întemeiat pe posibilitatea acordată elevilor excluși de la examinare urmare a aplicării criteriului temperaturii corporale de a relua examinările respective într-o etapă special organizată înlăuntrul aceleiași sesiuni. De asemenea, luând în considerare necesitatea asigurării continuității serviciului educațional și a dezvoltării psiho-sociale a candidaților la examenele de evaluare națională respectiv de bacalaureat, Ministerul Educației și Cercetării a susținut utilitatea, pertinența și caracterul non-discriminatoriu al măsurilor adoptate prin Ordinul nr. 4267/2020 prin apel la dispozițiile Ordonanței nr. 137/2000[23] care, în art. 2, alineatul 9 prevăd: măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.

Urmărind asigurarea unui just echilibru dintre elementele de conținut ale dreptului la educație și garantarea dreptului la sănătate publică în condițiile de urgență sanitară generate de pandemia COVID-19, autoritățile de resort au adoptat măsuri de natură să prevină creșterea cazurilor de infectări cu virusul COVID-19 în comunitatea școlară, inclusiv prin cerința termoscanării.

În condițiile excepționale ale manifestării pandemiei COVID-19, adoptarea de măsuri specifice în domeniul educațional este un demers pertinent sub rezerva ca acestea să fie aplicate în mod egal, tuturor subiectelor implicate în procesul educațional. Totodată, exigențele nediscriminării implică atât un tratament identic/similar pentru persoanele aflate în situații identice/similare cât și un tratament diferit pentru persoanele care se află în situații diferite în măsura în care acesta este necesar pentru ale permite să profite de anumite oportunităţi în acelaşi mod ca şi celelalte persoane.[24]

Reiterând cele prezentate în partea de introducere a prezentului Punct de vedere, elementele de conținut ale dreptului la educație și ale dreptului la sănătate țin de sfera vieții private și de familie. Evaluarea acestora în contextul pandemiei COVID-19 se impune a fi realizată cu atenție specială pentru garantarea realizării valorii sociale comune a sănătății publice. Astfel, se impune menținerea unui just echilibru între elementele circumscrise dreptului la viață privată (printre care protecția dreptului la educație și la sănătate individuală) și realizarea interesului general al comunității (constând în adoptarea de măsuri pertinente, inclusiv de măsuri restrictive, în scopul  prevenirii și combaterii pandemiei COVID-19).