Jurčić împotriva Croației - 54711/15
Rezumat comentariu
Jurčić împotriva Croației - 54711/15
[Traducere IRDO]
Hotărârea din 4.02.2021 [Secțiunea I]
Articolul 14
Discriminare
Discriminare directă, nejustificată, pe creiterii de sex, prin refuzul acordării beneficiilor legate de statutul de angajat unei femei însărcinate, care a fost supusă procedurii de fertilizare in vitro cu puțin timp înainte de angajare: încălcare.
În fapt – Reclamanta a încheiat un contract de muncă la zece zile după ce a fost supusă fertilizării in vitro (FIV). Ulterior, când a intrat în concediu medical din cauza complicațiilor legate de sarcină, autoritatea națională relevantă i-a reexaminat asigurarea medicală. Aceasta a concluzionat că, prin semnarea contractului la scurt timp după FIV, reclamanta a căutat doar obținerea de avantaje pecuniare legate de statutul de angajat și că angajarea sa era, prin urmare, fictivă. Cererea ei de a fi înregistrată ca angajat asigurat, împreună cu cererea de compensare salarială aferentă concediului medical, au fost, astfel, respinse. A făcut apel fără succes.
În drept – Articolul 14 coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1:
(a) Dacă a existat o diferență de tratament
Reclamantei i s-a refuzat statutul de angajat asigurat și beneficiile legate de încadrarea în muncă, pe motiv că angajareaa fost declarată fictivă din cauza stării sale de graviditate. O astfel de decizie ar putea fi luată numai în ceea ce privește femeile. Prin urmare, aceasta constituise o diferență de tratament pe criterii de sex.
(b) Dacă diferența de tratament a fost justificată
Guvernul a susținut că decizia de revocare a statutului de asigurat al reclamantei urmărea obiectivul legitim de a proteja fondurile publice față de utilizarea frauduloasă, precum și stabilitatea generală a sistemului de sănătate. Curtea a subliniat că sarcina unei femei ca atare nu poate fi considerată comportament fraudulos și că obligațiile financiare impuse statului în timpul sarcinii unei femei nu pot constitui motive suficient de solide pentru a justifica diferența de tratament pe motive de sex.
Chiar presupunând că în această situație Curtea a fost în general pregătită să accepte protecția fondurilor publice ca obiectiv legitim, a trebuit să se stabilească dacă măsura atacată a fost necesară pentru a atinge acest obiectiv, ținând seama de marja îngustă de apreciere acordată statelor în cazuri în care diferența de tratament s-a bazat pe sex.
Tocmai din cauza faptului că reclamanta a fost angajată cu atât de puțin timp înainte de a solicita beneficiile în cauză legate de angajare, autoritatea administrativă competentă a inițiat revizuirea asigurării de sănătate a reclamantei, sub suspiciunea că ar fi încheiat contractul de muncă numai pentru ca să poată pretinde acel beneficiu. Conform legislației aplicabile, autoritățile relevante au fost îndreptățite să verifice dacă datele pe care o persoană și-a bazat asigurarea de sănătate erau încă valabile. Cu toate acestea, în practică, o astfel de revizuire a vizat în mod frecvent femeile însărcinate și femeile care încheiaseră un contract de muncă într-un stadiu avansat al sarcinii sau cu membrii ai familiei lor, fiind incluse automat în categoria „suspectă” a angajaților a căror angajare merita verificată. O astfel de abordare a fost în general problematică.
În speța de față, autoritățile au concluzionat că reclamanta nu era aptă să lucreze la data încheierii contractului, deoarece medicul îi recomandase odihnă după procedura de fertilizare in vitro, cu zece zile înainte de semnarea contractului de muncă. În special, acestea s-au bazat pe faptul că era de așteptat ca reclamanta să lucreze la sediul angajatorului, situat departe de locul de reședință, și că deplasarea în starea ei ar putea să-i reducă șansele unui rezultat favorabil al fertilizării. În principiu, chiar și în cazul în care disponibilitatea unui angajat era o condiție prealabilă pentru buna desfășurare a unui contract de muncă, protecția acordată femeilor în timpul sarcinii nu putea depinde, în această situație, fie de faptul că prezența ei la locul de muncă în timpul maternității era esențială pentru buna funcționare a angajatorului sau de faptul că temporar nu putea să îndeplinească munca pentru care fusese angajată. Mai mult, introducerea măsurilor de protecție a maternității a fost esențială pentru respectarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei la locul de muncă.
Concluzionând că, din cauza FIV, reclamanta nu a fost aptă din punct de vedere medical să înceapă activitatea la locul de muncă în cauză, autoritățile naționale au sugerat că trebuie să se abțină de la acest lucru până la confirmarea sarcinii. Această concluzie contravenise direct atât dreptului intern, cât și dreptului internațional. De asemenea, echivalase cu descurajarea reclamantei de a căuta un loc de muncă din cauza unei posibile sarcini.
Cele de mai sus au fost suficiente pentru a concluziona că reclamanta a fost discriminată pe criterii legate de sex. Cu toate acestea, Curtea a considerat necesar să sublinieze câțiva factori suplimentari, care au făcut diferența de tratament și mai izbitoare:
- Reclamanta a plătit în mod regulat contribuțiile la sistemul de asigurări obligatorii de sănătate în timpul celor paisprezece ani de experiență anterioară în muncă. Astfel, nu s-a putut argumenta că nu a contribuit la fondul de asigurare;
- La angajarea sa, reclamanta nu avea de unde să știe dacă procedura FIV a avut succes sau dacă aceasta ar avea ca rezultat o sarcină. Mai mult, nu ar fi putut să știe că viitoarea sa sarcină, dacă exista, ar fi dus la complicații care ar fi presupus să i se acorde concediu medical pentru o perioadă prelungită de timp;
- La examinarea cazului reclamantei, autoritățile nu reușiseră să ofere nicio explicație cu privire la modul în care ar fi putut încheia în mod conștient un contract de muncă fraudulos, fără să știe dacă va rămâne efectiv însărcinată, ținând seama în special de faptul că nu avea nicio obligație legală de a raporta faptul că a fost supusă procedurii de FIV sau că ar putea fi însărcinată la încheierea contractului. Legislația internă a interzis angajatorului să solicite orice informații referitoare la sarcina unei femei. Într-adevăr, solicitând unei femei informații despre o posibilă sarcină sau planificarea acesteia, sau impunând obligația de a raporta un astfel de fapt în momentul recrutării ar fi echivalat, de asemenea, cu discriminare directă bazată pe sex;
- În cazul reclamantei, autoritățile au ajuns la o concluzie fără a evalua dacă ea și-a asumat vreodată efectiv îndatoririle și a început să își îndeplinească sarcinile de muncă pentru angajator; nici nu au încercat să stabilească dacă procedura de FIV pe care a suferit-o a impus absența de la muncă din motive medicale. De asemenea, nu a existat nimic care să arate că femeile care au fost supuse procedurii de FIV nu ar fi, în general, apte să lucreze în timpul tratamentului de fertilitate sau al sarcinii;
- În cele din urmă, Curtea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la nuanțele concluziilor autorităților interne, care au sugerat că femeile nu ar trebui să lucreze sau să caute un loc de muncă în timpul sarcinii sau în situația existenței unei posibile sarcini. Stereotipurile de gen de acest fel reprezentau un obstacol serios în calea realizării egalității de gen reale, care era unul dintre obiectivele majore ale statelor membre ale Consiliului Europei. S-a constatat că astfel de considerații nu numai că încalcă legislația internă, dar au fost, de asemenea, în contradicție cu standardele internaționale privind egalitatea de gen.
(c) Per ansamblu
Refuzul de a angaja o femeie însărcinată, sau de a-i recunoaște beneficiile legate de angajare pe baza sarcinii sale, a constituit discriminare directă pe motive de sex, care nu putea fi justificată de interesele financiare ale statului. De asemenea, Curtea a menționat o abordare similară în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și în alte standarde internaționale relevante. În consecință, diferența de tratament la care fusese supusă reclamanta, ca femeie care rămăsese însărcinată în urma procedurii de FIV, nu a fost necesară sau justificată în mod obiectiv.
Concluzie: încălcare (unanimitate)
Articolul 41: 15.000 EUR cu titlu de daune morale.
(A se vedea Napotnik împotriva României, 33139/13, 20 Octombrie 2020, Rezumat juridic-în limba engleza)
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO