Jurisprudență CEDO


Georgia împotriva Rusiei (II) [GC] - 38263/08

Rezumat    comentariu

 

Georgia împotriva Rusiei (II) [GC]- 38263/08

[Traducere IRDO]

Hotărârea din 21.01.2021 [GC]

 

Articolul 1    

Jurisdicția Statelor

Jurisdicția Rusiei asupra Abhaziei și Osetiei de Sud în faza activă a ostilităților și după încetarea acestora.

 

Articolul 2

Articolul 2-1

Ancheta efectivă

Nerespectarea de către Rusia a obligației procedurale de anchetare efectivă a evenimentelor care au avut loc atât în faza activă a ostilităților, cât și după încetarea acestora: încălcare.

 

Articolul 2 din Protocolul Nr. 4

Articolul 2 para. 1 din Protocolul Nr. 4

Libertatea de circulație

Practica administrativă în ceea ce privește incapacitatea cetățenilor georgieni de a se întoarce la casele lor din Abhazia și Osetia de Sud: încălcare

 

În fapt – Ca și în cazul Georgia vs. Rusia (I), cererea a fost depusă în contextul conflictului armat dintre Georgia și Federația Rusă în august 2008, după o perioadă extinsă de tensiuni, provocări și incidente între cele două țări.

Guvernul reclamant a susținut că, în cursul atacurilor nediscriminatorii și disproporționate ale forțelor rusești și/sau ale forțelor separatiste aflate sub controlul lor, sute de civili au fost răniți, uciși, reținuți sau dispăruți, au fost distruse proprietățile și casele a mii de civili și peste 300.000 de persoane au fost forțate să părăsească Abhazia și Osetia de Sud. Potrivit acestuia, consecințele enumerate și lipsa ulterioară a oricărei anchete au implicat responsabilitatea Rusiei în temeiul articolelor 2, 3, 5, 8 și 13 din Convenție, articolelor 1 și 2 din Protocolul nr. 1 și articolul 2 din Protocolul nr. 4.

 

În drept

Articolul 1- Jurisdicție

Curtea a făcut distincție între operațiunile militare efectuate în faza activă a ostilităților și celelalte evenimente care necesită examinarea în contextul actualului conflict armat internațional, respectiv cele care au avut loc în faza „ocupației”, după ce faza activă a ostilităților a încetat, precum  detenția și tratamentul civililor și prizonierilor de război, libertatea de circulație a persoanelor strămutate, dreptul la educație și obligația de a desfășura o anchetă.

Faza activă a ostilităților în timpul războiului de cinci zile (în perioada 8-12 august 2008)

Cazul de față a reprezentat prima dată de la decizia în cazul Banković și alții (referitoare la bombardamentul NATO asupra sediului Radio Televiziunii Serbia din Belgrad) când i s-a solicitat Curții să examineze problema jurisdicției în legătură cu operațiunile militare (atacuri armate, bombardamente) în contextul unui conflict armat internațional. Cu toate acestea, jurisprudența Curții privind conceptul de jurisdicție extrateritorială a evoluat de la decizia respectivă, astfelCurtea a stabilit, inter alia, o serie de criterii pentru exercitarea jurisdicției extrateritoriale de către un stat, care trebuia să rămână circumstanță excepțională, cele două criterii principale fiind acela al „controlului efectiv” de către stat asupra unei zone („conceptul spațial al jurisdicției”) și cel al „autorității și controlului statului” asupra indivizilor („conceptul personal al jurisdicției”). Ulterior, în cazul Medvedyev și alții, Curtea a reiterat în mod explicit, cu referire la decizia în cazul Banković și alții, că responsabilitatea unui stat nu poate fi angajată în ceea ce privește „un act extrateritorial instantaneu, întrucât dispozițiile articolului 1 nu admit noțiunea de ‘jurisdicție’ de ‘cauză și efect’”(a se vedea și MN și alții vs. Belgia (dec.) [GC]).

În această privință, s-ar putea considera de la bun început că, în cazul operațiunilor militare - inclusiv, de exemplu, atacuri armate sau bombardamente - efectuate în timpul unui conflict armat internațional, nu se poate vorbi în general de „control efectiv” asupra unei zone. Însăși realitatea confruntării armate și a luptelor dintre forțele militare inamice care încearcă să stabilească controlul asupra unei zone într-un context de haos a însemnat că nu există control asupra unei zone. De asemenea,este exclusăorice formă de „autoritate și control al statului” asupra persoanelor. Acest lucru a fost valabil și în cazul de față, având în vedere că majoritatea luptelor au avut loc în zone care au fost anterior sub controlul Georgiei. Această concluzie a fost confirmată prin practica Înaltelor Părți Contractante de a nu face derogare în temeiul articolului 15 din Convenție în situațiile în care s-au angajat într-un conflict armat internațional în afara propriului teritoriu. În opinia Curții, acest lucru ar putea fi interpretat că Înaltele Părți Contractante au considerat că, în astfel de situații, nu și-au exercitat jurisdicția în sensul articolului 1.

Cu toate acestea, având în vedere în special numărul mare de pretinse victime și incidente, amploarea dovezilor produse, dificultatea de a stabili circumstanțele relevante și faptul că astfel de situații erau reglementate în mod predominant de alte norme juridice decât cele ale Convenției (în special, dreptul internațional umanitar sau dreptul conflictelor armate), Curtea nu a fost în măsură să își dezvolte jurisprudența dincolo de înțelegerea noțiunii de „jurisdicție”, așacum a fost stabilită până în prezent. Dacă, la fel ca în cazul de față, Curții i s-ar fi încredințat sarcina de a evalua actele de război și ostilitățile active în contextul unui conflict armat internațional în afara teritoriului unui stat reclamat, Părților Contractantear trebui să lerevinăobligația de a oferi baza legală necesară pentru o astfel de sarcină. Aceasta nu înseamnă că statele pot acționa în afara oricărui cadru legal; într-un astfel de context erau obligate să respecte regulile foarte detaliate ale dreptului internațional umanitar.

Concluzie: Evenimentele care au avut loc în timpul fazei active a ostilităților nu au intrat în jurisdicția Federației Ruse în sensul articolului 1; inadmisibil (unsprezece voturi la șase).

 

Faza de ocupare după încetarea ostilităților (acordul de încetare a focului din 12 august 2008)

În observațiile sale, Guvernul reclamant a recunoscut o prezență militară rusă substanțială după încetarea ostilităților și a furnizat numeroaseindiciicare arată amploarea sprijinului economic și financiar pe care Federația Rusă l-a oferit și a continuat să-l acorde Osetiei de Sud și Abhaziei.Misiunea UE de constatare a faptelor a menționat, de asemenea, relația de dependență nu numai din punct de vedere economic și financiar, ci și din punct de vedere militar și politic; informațiile furnizate de aceasta dezvăluiau relația preexistentă de subordonare între entitățile separatiste și Federația Rusă, care a durat pe tot parcursul fazei active a ostilităților și după încetarea acestora. În raportul său, misiunea UE de constatare făcea referire la „anexarea înfiorătoare” a Osetiei de Sud și a Abhaziei de către Federația Rusă.

Prin urmare, Federația Rusă a exercitat „controlul efectiv”, în sensul jurisprudenței Curții, asupra Osetiei de Sud, Abhazia și „zona tampon” în perioada 12 august - 10 octombrie 2008, data retragerii oficiale a trupelor rusești. Chiar și după acea perioadă, prezența puternică a Rusiei și dependența autorităților sud-osetiene și abhaze de Federația Rusă, de care depindea supraviețuirea lor, după cum s-a demonstrat în special prin acordurile de cooperare și asistență semnate cu aceasta din urmă, au indicat că Federația Rusă a continuat să dețină „controlul efectiv” asupra Osetiei de Sud și Abhaziei.

Concluzie: Evenimentele care au avut loc după încetarea ostilităților au intrat în jurisdicția Federației Ruse în sensul articolului 1 (șaisprezece voturi la unu).

 

Relația dintre dispozițiile Convenției și prevederile dreptului internațional umanitar

Curtea a examinat relația dintre cele două regimuri juridice în ceea ce privește fiecare aspect al cazului și fiecare articol al Convenției despre care se pretinde că a fost încălcat. Procedând astfel, a constatat de fiecare dată dacă a existat un conflict între cele două regimuri juridice.

 

Definirea conceptului de „practică administrativă”

În timp ce criteriile stabilite în cazul Georgia vs. Rusia (I)[GC] au definit un cadru general, acestea nu au indicat numărul de incidente necesare pentru a stabili existența unei practici administrative: acesta a fost un aspect care a rămas la aprecierea Curții în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.

 

Articolele 2, 3 și 8 ale Convențieiși Articolul 1 din Protocolul Nr. 1

În mod general, dreptul internațional umanitar este aplicat într-o situație de „ocupație”. În opinia Curții, conceptul de „ocupație” în sensul dreptului internațional umanitar a inclus o cerință de „control efectiv”. Dacă ar fi existat „ocupație” în sensul dreptului internațional umanitar, ar exista și un „control efectiv” în sensul jurisprudenței Curții, deși termenul de „control efectiv” ar fi mai general și ar acoperi situații care nu se referă neapărat la„ocupație” în sensul dreptului internațional umanitar. Având în vedere cererile formulate în cazul analizat, nu a existat niciun conflict între articolele 2, 3 și 8 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr.1, și prevederile dreptului internațional umanitar aplicabile într-o situație de ocupație.

Din momentul în care Federația Rusă a exercitat „controlul efectiv” asupra teritoriilor Osetiei de Sud și a „zonei tampon” după încetarea conduitei active a ostilităților, aceasta a fost responsabilă și pentru acțiunile forțelor Osetiei de Sud, inclusiv cele ale milițiilor în aceste teritorii, fără a fi necesar să se furnizeze dovezi ale „controlului detaliat” al fiecăreia dintre acțiunile respective. Curtea dispunea de suficiente dovezi pentru a-i permite să concluzioneze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că a existat o practică administrativă contrară articolelor 2 și 8 din Convenție și articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește uciderea civililor și incendierea și jefuirea caselor în satele georgiene din Osetia de Sud și din „zona tampon”. Având în vedere gravitatea abuzurilor comise, care ar putea fi clasificate ca „tratamente inumane și degradante” din cauza sentimentelor de neliniște și suferință cu care s-au confruntat victimele, care, în plus, au fost vizate ca grup etnic, această practică administrativă a fost contrarăși articolului 3.

Concluzie: încălcare (șaisprezece voturi la unu).

 

Articolele 3 și 5 (tratamentul deținuților civili și legalitatea detenției acestora)

Nu a existat niciun conflict între articolul 3 și dispozițiile dreptului internațional umanitar, care prevedea în mod general că deținuții urmau să fie tratați cu umanitate și să fie reținuți în condiții decente. În ceea ce privește articolul 5, ar putea exista un astfel de conflict (a se vedea Hassan vs. Regatului Unit[GC], §§ 97-98); totuși, nu a existat niciunul în cazul de față, deoarece justificarea pentru reținerea civililor prezentată de guvernul reclamat nu a fost permisă de niciun set de reguli.

Aproximativ 160 de civili georgieni reținuți de forțele Osetiei de Sud în subsolul „Ministerului Afacerilor Interne al Osetiei de Sud” din Tskhinvali între aproximativ 10 și 27 august 2008 au intrat în jurisdicția Federației Ruse în sensul articolului 1. A existat o practică administrativă contrară articolului 3 în ceea ce privește condițiile de detenție și actele umilitoare la care fuseseră supuși, care trebuiau considerate tratamente inumane și degradante. De asemenea, a existat o practică administrativă contrară articolului 5 în ceea ce privește detenția arbitrară.

Concluzie: încălcare (unanimitate)

 

Articolul 3 (tratamentul prizonierilor de război)

Nu a existat niciun conflict între articolul 3 și dispozițiile dreptului internațional umanitar, care prevedea că prizonierii de război trebuiau tratați cu umanitate și reținuți în condiții decente.

Prizonierii de război georgieni care fuseseră reținuți la Tskhinvali între 8 și 17 august 2008 de forțele Osetiei de Sud au intrat în jurisdicția Federației Ruse în sensul articolului 1. A existat o practică administrativă contrară articolului 3 în ceea ce privește acte de tortură la care fuseseră supuși.

Concluzie: încălcare (șaisprezece voturi la unu).

 

Articolul 2 din Protocolul Nr. 4 (libertatea de circulație a persoanelor strămutate)

Nu a existat niciun conflict între articolul 2 din Protocolul nr. 4 și dispozițiile relevante ale dreptului internațional umanitar privind o situație de ocupație.

Un număr mare de cetățeni georgieni care fugiseră din cauza conflictului nu mai locuiau în Osetia de Sud, ci pe teritoriul georgian necontestat. Cu toate acestea, în opinia Curții, faptul că locuințele lor, la care au fost împiedicați să se întoarcă, erau situate în zone aflate sub „controlul efectiv” al Federației Ruse și faptul că Federația Rusă a exercitat „controlul efectiv” peste frontierele administrative, au fost suficiente pentru a stabili o legătură jurisdicțională în sensul articolului 1 între Federația Rusă și cetățenii georgieni în cauză. A existat o practică administrativă contrară articolului 2 din Protocolul nr. 4 în ceea ce privește imposibilitatea cetățenilor georgieni de a se întoarce la casele lor din zonele respective.

Concluzie: încălcare (șaisprezece voturi la unu).

 

Articolul 2 din Protocolul Nr. 1 (pretinsa jefuire și distrugere a școlilor și bibliotecilor publice și intimidarea elevilor și profesorilor etnici georgieni)

Nu a existat niciun conflict între articolul 2 din Protocolul nr. 1 și dispozițiile relevante ale dreptului internațional umanitar privind o situație de ocupație.

Curtea nu a dispus de suficiente dovezi pentru a concluziona, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că au existat incidente contrare articolului 2 din Protocolul nr. 1.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

 

Articolul 2 (obligația de a desfășura o anchetă)

Îngeneral, obligația de a desfășura o anchetăefectivă în temeiul articolului 2 era mai generală decât obligația echivalentă prevăzută de dreptul internațional umanitar. Altfel, nu a existat niciun conflict între standardele aplicabile în acest sens în temeiul articolului 2 și dispozițiile relevante ale dreptului internațional umanitar.

În cazul de față, având în vedere acuzațiilepotrivit cărora ar fi comis crime de război în timpul fazei active a ostilităților, Federația Rusă avea obligația de a ancheta evenimentele în cauză, în conformitate cu normele relevante ale dreptului internațional umanitar și ale dreptului intern. Într-adevăr, autoritățile de urmărire penală ale Federației Ruse au luat măsuri pentru a ancheta acuzațiile respective. Mai mult, deși evenimentele care au avut loc în faza activă a ostilităților nu au intrat în jurisdicția Federației Ruse, aceasta a stabilit „control efectiv” asupra teritoriilor în cauză la scurt timp după aceea. În cele din urmă, ținând cont de faptul că toți potențialii suspecți din cadrul personalului de serviciu rus se aflau fie în Federația Rusă, fie în teritorii aflate sub controlul Federației Ruse, Georgia a fost împiedicată să desfășoare o anchetă adecvată și efectivăcu privire la acuzații. În consecință, având în vedere „caracteristicile speciale” ale cazului, jurisdicția Federației Ruse în sensul articolului 1 a fost stabilită cu privire la această cerere (a se vedea, mutatis mutandis, Güzelyurtlu și alții [GC]).

Prin urmare, Federația Rusă avea o obligație procedurală în temeiul articolului 2 de a efectua o anchetă adecvată și efectivă nu numai asupra evenimentelor care au avut loc după încetarea ostilităților, ci și a evenimentelor care au avut loc în timpul fazei active a ostilităților. Având în vedere gravitatea infracțiunilor pretinse a fifost săvârșite în faza activă a ostilităților și amploarea și natura încălcărilor constatate în perioada ocupației, anchetele desfășurate de autoritățile ruse nu au fost nici prompte, nici eficiente, nici independente, și, prin urmare, nu au îndeplinit cerințele articolului 2.

Concluzie: încălcare (șaisprezece voturi la unu).

 

Articolul 38

Guvernul reclamat a refuzat să prezinte „rapoartele de luptă”, pe motiv că documentele în cauză constituiau un „secret de stat”, în ciuda dispozițiilor practice propuse de Curte pentru a prezenta extrase neconfidențiale. Nici nu a prezentat Curții vreo propunere practică care le-ar fi permis să își îndeplinească obligația de a coopera, păstrând în același timp natura secretă a anumitor informații.

Concluzie: încălcare (șaisprezece voturi la unu).

 

De asemenea, Curtea a considerat, în unanimitate, că nu este necesar să se examineze separat cererea guvernului reclamant în temeiul articolului 13 coroborat cu articolele 3, 5 și 8 și cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 1 și articolul 2 din Protocolul nr. 4 .

 

Articolul 41: rezervat.

 

(A se vedea Georgia împotriva Rusiei (I) [GC], nr. 13255/07, CEDO 2014 (extrase), Rezumat juridic - în limba engleză; Hassan împotriva Regatului Unit [GC], nr. 29750/09, CEDO 2014, Rezumat juridic - în limba engleză; Güzelyurtlu și alții împotriva Ciprului și a Turciei [GC], nr. 36925/07, 29 ianuarie 2019, Rezumat juridic - în limba engleză; Medvedyev și alții împotriva Franței [GC], nr. 3394/03, CEDO 2010, Rezumat juridic; Banković și alții (dec), nr. 52207/99, 12 decembrie 2001, Rezumat juridic - în limba engleză;  M.N. și alții împotriva Belgiei (dec.) [GC], nr. 3599/18, 5 mai 2020, Rezumat juridic - în limba engleză)

 


...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO