Feilazoo împotriva Maltei - 6865/19
Rezumat comentariu
Feilazoo împotriva Maltei - 6865/19
[Traducere IRDO]
Hotărârea din 11.03.2021 [Secția I]
Articolul 3
Tratamente degradante
Condiții inadecvate de detenție a imigranților, având în vedere izolarea excesivă de facto și plasarea inutilă în carantină în contextul pandemiei de Covid-19, împreună cu solicitanți nou sosiți: încălcare.
Articolul 34
Împiedicarea exercitării dreptului de petiționare
Ingerință încorespondența dintre Curte și reclamant și reprezentare juridică ineficientă prin sistemul de asistență juridică pentru procedurile instanței: încălcare.
În fapt – Reclamantul, cetățean nigerian, a fost plasat într-un centru de detenție pentru imigranți, în așteptarea deportării. Detenția sa a durat aproximativ paisprezece luni.
Reclamantul s-a plâns, inter alia, de condițiile de detenție. Referitor la procedurile în fața Curții, acesta a pretins că nu a avut ocazia să corespondeze cu Curtea fără intervenția autorităților din centrul de detenție și că i s-a refuzat accesul la documente destinate să justifice cererea sa.
În drept
Articolul 3 – Condițiile de detenție
Curtea a fost impresionată în special de faptul că reclamantul a fost ținut singur într-un container timp de aproape șaptezeci și cinci de zile, fără acces la lumina naturală sau la aer și că în primele patruzeci de zile nu a avut posibilitatea de a face exerciții fizice. Mai mult, în acea perioadă, în special în primele patruzeci de zile, reclamantul a fost supus unei izolări de facto. La cererea sa, reclamantul a fost izolat pentru propria protecție. Cu toate acestea, strictețea și durata măsurii puse în aplicare, și anume faptul că timp de cel puțin patruzeci de zile reclamantul nu a avut aproape niciun contact cu nimeni, a părut excesiv în circumstanțele date. Autoritățile nu au părut să fi luat măsuri pentru a se asigura că starea fizică și psihologică a reclamantului i-a permis să rămână izolat și nici că s-ar fi prevăzut alte alternative la această izolare, în circumstanțele specifice ale cauzei.
Mai mult, după acea perioadă, reclamantul a fost mutat în alt spațiu de locuit, unde solicitanții de azil nou-sosiți fuseseră ținuți în carantină în contextul pandemiei de Covid-19. Nu a existat nicio indicație conform căreia reclamantul ar fi avut nevoie de o astfel de carantină – în special după o perioadă de izolare care durase aproape șapte săptămâni. Astfel, plasarea acestuia timp de câteva săptămâni alături de alte persoane care ar fi putut prezenta un risc pentru sănătatea sa, în absența oricăror considerații relevante în acest sens, nu ar putea fi considerată o măsură care să respecte cerințele sanitare de bază.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 34
(a) Corespondența cu Curtea
Autoritățile nu au reușit să se asigure că reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a obține copii ale documentelor de care avea nevoie pentru a-și justifica cererea, iar corespondența sa cu privire la înfățișarea în fața instanței nu a fost tratată sub aspect confidențial. Informațiile referitoare la procedurile aflate în desfășurare în fața Curții, transmise în mod deschis prin intermediul unor terți, care ar putea face obiectul unor alte plângeri de acest fel, a putut crea un risc de represalii. În acest sens, în timp ce legislația internă prevedea posibilitatea ca plângerile interne să fie tratate în mod confidențial, nu a apărut o astfel de garanție cu privire la plângeri și la comunicarea ulterioară cu organismele internaționale.
În circumstanțele cauzei, eșecurile autorităților au dus la o ingerință nejustificată în dreptul de petiționare.
(b) Asistență juridică națională
Curtea a avut în vedere jurisprudența sa în temeiul articolului 6: la îndeplinirea obligației de a acorda asistență juridică părților la procedurile civile, dacă este prevăzută de legislația internă, statul a trebuit să dea dovadă de diligență pentru a asigura acelor persoane exercitarea reală și efectivă a drepturilor garantate în temeiul articolului 6 (Staroszczyk împotriva Poloniei, 59519/00, 22 martie 2007; Siałkowska împotriva Poloniei, 8932/05, 22 martie 2007; și Bąkowska împotriva Poloniei, 33539/02, 12 ianuarie 2010).
În cauza de față, după ce Guvernul a fost notificat cu privire la un număr de plângeri, a fost solicitat un avocat pentru procedura în fața Curții, iar în acea etapă un avocat local a fost numit de instanțele interne, acordându-i reclamantului asistență juridică. Însă această permisiune nu a fost suficientă pentru a proteja dreptul de petiționare al reclamantului într-o „manieră concretă și eficientă”. Curtea a lăsat deschisă problema calității consultanței oferite reclamantului și pe cea a potențialei presiuni exercitate asupra acestuia pentru a renunța la cazul său. Reprezentantul local care a oferit asistență juridică reclamantului nu a reușit să păstreze o legătură confidențială client-avocat și a renunțat la mandat fără a informa reclamantul (și/sau instanța) și fără a obține revocarea numirii sale de către instanțele naționale. Prin urmare, contrar obligației sale, aceasta nu a prezentat documente în numele reclamantului atunci când i s-a cerut, ceea ce ar fi putut aduce prejudicii iremediabile cauzei reclamantului. Guvernul a fost informat cu privire la cele de mai sus, însă nu au fost luate măsuri de către nicio autoritate de stat pentru a îmbunătăți situația.
Situația, așa cum a evoluat de-a lungul timpului, l-a determinat pe Președintele Camerei să ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja dreptul de petiționare al reclamantului. Cu toate acestea, comportamentul reprezentantului legal și lipsa oricărei acțiuni din partea autorităților statului au condus la prelungirea procedurii în fața Curții, în ciuda faptului că acest caz a beneficiat de prioritate. În condițiile date, aceste deficiențe au dus la o reprezentare ineficientă în circumstanțe speciale care a atras răspunderea statului în temeiul Convenției.
Reclamantul și-a urmărit în mod consecvent cauza și a contactat autoritățile competente pentru a obține informații pertinente sau pentru a depune plângeri suplimentare, însă fără niciun rezultat. În absența oricărui contact relevant, acesta a informat Curtea cu privire la situație. Prin urmare, reclamantul a arătat diligența necesară urmărindu-și conștiincios cauza și încercând să mențină un contact efectiv cu reprezentanții săi desemnați, în ciuda dificultăților întâmpinate în timpul detenției.
În lumina celor de mai sus, reclamantul a fost pus într-o situație în care eforturile sale de a-și exercita dreptul de petiționare în fața Curții, prin reprezentare legală desemnată în cadrul sistemului de asistență juridică internă, au eșuat, ca urmare a piedicilor puse de Stat.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Curtea a susținut, de asemenea, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alin. (1), întrucât motivele pentru detenția reclamantului (acțiune întreprinsă în vederea deportării sale) nu au rămas valabile pe toată perioada privării sale de libertate, iar detenția sa a fost, ca urmare, ilegală.
Articolul 41: 25.000 EUR pentru prejudicii morale; cererea cu titlu de prejudiciu material a fost respinsă.
(A se vedea și Anghel împotriva Italiei, 5968/09, 25 iunie 2013)
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO