Institutul Român pentru Drepturile Omului

Smiljanić împotriva Croației - 35983/14

Rezumat    comentariu

Smiljanić împotriva  Croației - 35983/14

[Traducere IRDO]

Hotărârea din 25.03.2021 [Secția I]

Articolul 2

Obligații pozitive

Aplicarea ineficientă a reglementărilor privind traficul rutier și răspunsul sistemului judiciar cu privire la recidivistul care a provocat o coliziune fatală: încălcare

În fapt – Ruda reclamanților a fost ucisă într-un accident rutier cauzat de D.M., care a trecut în viteză pe culoarea roșie a semaforului dintr-o intersecție, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. A fost condamnat la doi ani de închisoare, din care a executat aproximativ paisprezece luni. D.M. avea antecedente de încălcări ale legislației rutiere, iar împotriva sa se aflau pe rol o serie de proceduri contravenționale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice cam în aceeași perioadă când a avut loc incidentul.

Reclamanții s-au plâns că autoritățile naționale nu au reușit să aplice cadrul legal intern al reglementărilor privind traficul rutier, luând măsuri adecvate cu privire la D.M.

În drept – Articolul 2:

(a) Un cadru de reglementare funcțional în materie de siguranță rutieră (condiție de fond)

Cauza se referea la acuzațiile de deficiențe în punerea în aplicare a cadrului de reglementare. Exista un motiv convingător pentru protejarea societății împotriva daunelor din traficul rutier, așa cum este recunoscut de instrumentele internaționale relevante și de legislația și politica internă și, de asemenea, de bunul simț. Statul trebuia să urmărească prevenirea accidentelor de circulație, prin aplicareaunormăsuri adecvate de prevenție și de descurajare, precum și respectarea normelor relevante menite să reducă riscurile unei conduite periculoase, neglijente sau nesăbuite în circulația rutieră.

Cadrul juridic relevant intern a prevăzut măsuri preventive adecvate orientate spre asigurarea siguranței publice și reducerea la minimum a numărului de accidente rutiere. S-a ridicat problema dacă acel cadru de reglementare a funcționat efectiv în practică.

Autoritățile relevante au considerat conduita lui D.M. cu privire la coliziunea rutieră ca implicând circulația iresponsabilă prin ignorarea intenționată sau nejustificată a siguranței celorlalți, fapt considerat a fi mai mult decât simplă neglijență. Acesta avea un trecut bogat în încălcări ale reglementărilor relevante privind circulația rutieră, inclusiv conducere sub influența alcoolului, viteză excesivă și nerespectarea indicatoarelor rutiere. În cei doisprezece ani care au precedat incidentul, D.M. fusese înregistrat de treizeci și două de ori în registrele poliției ca autor al unor diferite infracțiuni de circulație și fusese condamnat pentru o infracțiune comisă cu mai puțin de doi ani înainte de incidentul analizat în cauza prezentă. Prin urmare, autoritățile au avut motive întemeiate să-l considere recidivist.

Cu toate acestea, permisul său de conducere a fost reținut temporar de două ori, doar pentru perioade scurte de timp. Într-adevăr, la momentul incidentului, D.M. deținea un permis de conducere valabil care îi permitea să participe la traficul rutier. Pentru alte încălcări, a fost pedepsit cu mici amenzi sau penalizat în alt mod, prin prestare de serviciu comunitar, sau doar cu o mustrare. Zece proceduri contravenționale împotriva acestuia au fost suspendate fie din cauza prescripției, fie a procesării necorespunzătoare a cazului de către poliție. În perioada de timp apropiată de momentul incidentului, D.M. era urmărit penal în cadrul unor proceduri privind infracțiuni minore de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. În procesul-verbal de contravenție întocmit de poliție s-a emis un ordin de confiscare a permisului său de conducere dar, după ce acesta a contestat procesul-verbal în fața unei instanțe naționale, nu a existat niciun indiciu că instanța ar fi luat în considerare confiscarea permisului său în așteptarea rezultatului procesului. În hotărârea pronunțată în prima instanță, instanța a stabilit în mod eronat că D.M. nu fusese condamnat anterior și, prin urmare, a considerat că o amendă este o sancțiune suficientă, fără a necesita confiscarea permisului de conducere.

Deși autoritățile naționale au luat anumite măsuri împotriva lui D.M., nu au reușit să adopte o abordare cuprinzătoare și integrată de aplicare a măsurilor eficiente de prevenție și de descurajare, pentru a pune capăt încălcărilor continue și grave ale legislației rutiere. O astfel de abordare ar fi impus luarea de măsuri cu scopul principal de a reduce factorii de risc pentru siguranța traficului rutier, de exemplu, prin anularea permisului de conducere sau confiscarea acestuia pentru o perioadă mai lungă de timp, impunerea reeducării în domeniul circulației rutiere, tratament împotriva abuzului de substanțe și, după caz, prin aplicarea de sancțiuni mai severe și mai descurajante pentru comportamentul său. Luarea unor astfel de măsuri ar fi fost în concordanță cu mecanismele prevăzute în cadrul relevant de reglementare internă și standardele aprobate de guvern, precum și cu cele prevăzute în instrumentele internaționale relevante.

Întrucât Curtea nu putea presupune dacă problema ar fi evoluat diferit dacă autoritățile ar fi acționat altfel, testul relevant în temeiul articolului 2 nu putea impune să se demonstreze că „doar” prin eșecul sau omisiunea autorităților nu ar fi avut loc un deces. Mai degrabă, a fost suficient să se constate că eșecurile multiple ale autorităților naționale de la diferite niveluri de a lua măsuri adecvate împotriva conduitei ilegale continue a lui D.M. și, astfel, de a asigura funcționarea eficientă în practică a măsurilor preventive orientate spre asigurarea siguranței publice și minimizarea numărul de accidente rutiere, depășise simpla coordonare neglijentă sau omisiunea. Astfel, a fost angajată răspunderea statului din punctul de vedere al obligației sale pozitive în temeiul articolului 2.

Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).

(b) Un sistem judiciar eficient pentru soluționarea încălcărilor reglementărilor privind siguranța rutieră (aspect procedural)

Cauza a făcut referire și la caracterul inadecvat al pedepsei impuse lui D.M. pentru provocarea decesului rudei reclamanților și executarea întârziată a acestei sentințe.

Codul penal acordase instanțelor naționale posibilitatea pronunțării unei pedepse cu închisoarea cuprinsă între trei și zece ani. Cu toate acestea, Tribunalul Municipal a ales să se bazeze pe posibilitatea prevăzută de legislația internă relevantă de a impune o pedeapsă sub nivelul minim permis de lege, condamnându-l la doi ani de închisoare. Fără a intenționa să interfereze cu alegerea instanțelor naționale de a lua măsuri punitive împotriva D.M. și fără a intenționa să judece proporționalitatea acestor măsuri cu infracțiunea, Curtea nu a putut să nu constate că, atunci când a făcut evaluarea, Tribunalul Municipal nu a făcut trimitere la faptul că D.M. a fost amendat de mai multe ori în cadrul procedurilor privind infracțiunile minore. Mai mult, încrederea Tribunalului Municipal în faptul că, înainte de infracțiunea în cauză, conduita lui D.M. fusese conformă cu legea, contrasta puternic cu comportamentul său anterior de șofer. În aceste circumstanțe, atenuarea sentinței lui D.M. sub nivelul minim legal nu a părut să fi avut loc ca urmare a examinării atente a tuturor considerațiilor relevante ale cauzei.

Legislația internă relevantă prevedea, de asemenea, ca procedura de detenție să fie tratată urgent și ca executarea pedepsei să poată fi amânată numai în circumstanțe excepționale. Nu a fost complet clar de ce executarea pedepsei lui D.M. a fost amânată cu un an după ce a devenit definitivă și nu a putut fi considerată ca fiind rezonabilă. Ca urmare, reclamanții au fost nevoiți să depună de mai multe ori plângeri cu privire la neîndeplinirea sentinței cu închisoarea a lui D.M.. O astfel de întârziere nejustificată nu a fost în conformitate cu obligația statului în temeiul articolului 2, de a pune în executare hotărârile finale ale instanței penale fără întârzieri nejustificate.

Coroborate, deficiențele identificate în răspunsul autorităților naționale au sugerat că cadrul de reglementare intern al siguranței rutiere, așa cum a fost implementat în cauza de față, a fost departe de a fi riguros și a avut un efect disuasiv redus prin care să asigure prevenirea eficientă a unor astfel de fapte ilegale. De asemenea, nu s-a putut constata că, prin conduita lor, autoritățile naționale au reușit să asigure încrederea publicului în respectarea statului de drept și în capacitatea lor de a preveni orice tentativă de tolerare a faptelor ilegale.

Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: 26.000 EUR în comun, cu titlu de daune morale.

(A se vedea și Bljakaj și alții împotriva Croației, 74448/12, 18 septembrie 2014, Rezumat juridic – în limba engleză)