Semnal IRDO


Dezbatere privind proiectul de protocol adițional la Convenția de la Oviedo

Institutul Român pentru Drepturile Omului a participat miercuri, 10 februarie, la dezbaterea organizată de Forumul European al Persoanelor cu Dizabilități (EDF) și Mental Health Europe (MHE), cu privire la proiectul de protocol adițional la Convenția privind drepturile omului și biomedicina (Convenția de la Oviedo) și posibilele încălcări ale drepturilor omului prin adoptarea acestui document de către Consiliul Europei.

Inițiat în 2014 și prevăzut spre adoptare în 2021, proiectul „Protocol adițional privind protecția drepturilor și demnității persoanelor cu tulburări psihice cu privire la internarea nevoluntară și tratamentul fără consimțământ” a fost extrem de criticat de către organizațiile persoanelor cu dizabilități, experți în domeniul drepturilor omului și organisme ale Națiunilor Unite, cum ar fi Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități. În cadrul evenimentului au fost analizate aspecte privind domeniul de aplicare și obiectivele proiectului de protocol, criteriile și procedurile prevăzute cu privire la internarea nevoluntară și acordarea de tratament fără consimțământul pacientului, respectarea prevederilor diferitelor tratate internaționale privind drepturile omului, și necesitatea unei abordări din perspectiva drepturilor omului în acest domeniu.

Mai multe informații privind proiectul de protocol adițional la Convenția de la Oviedo pot fi găsite aici.


...mai multe semnale