Semnal IRDO


Întâlnirea grupului de experți anti-SLAPP din cadrul Comisiei Europene

În data de 30 aprilie 2025 a avut loc reuniunea grupului de experți anti-SLAPP din cadrul Comisiei Europene, la care au participat punctele focale, jurnaliști, specialiști în drept, reprezentanți ai statelor membre UE și organizații neguvernamentale. Întâlnirea a reprezentat o oportunitate de a prezenta observațiile Comisiei privind urmărirea implementării Recomandării Comisiei (UE) 2022/758 din 27 aprilie 2022 referitoare la protecția jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului implicați în acțiuni de mobilizare publică împotriva procedurilor judiciare vădit nefondate sau abuzive („acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice”– SLAPP), de a face un schimb de informații cu privire la evoluțiile recente legate de SLAPP în UE și de a sublinia aspecte importante în vederea pregătirii inițiativei privind Scutul European pentru Democrație (European Democracy Shield).

Totodată, au fost discutate direcțiile abordate de statele membre UE și modul efectiv de transpunere a Directivei (UE) 2024/1069 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 privind protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive împotriva persoanelor implicate în acțiuni de mobilizare publică („acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice” – SLAPP) în legislațiile interne, precum și potențiale soluții și  recomandări de îmbunătățire a acestor proceduri.  


...mai multe semnale