Ziua internațională a eliminării discriminării rasiale
Ca în fiecare an, cu ocazia zilei de 21 martie, Institutul Român pentru Drepturile Omului împreună cu Asociația Femeilor din România, cu instituțiile de învățământ partenere și cu Fundația Adolescența s-a alăturat campaniei „United in action against racism - Să sprijinim adevăratele victime ale oprimării și abuzurilor!”. Astfel, IRDO atrage atenția asupra fenomenului unor practici dăunătoare, cunoscute sub numele de „cultura anulării” (cancel culture).
A fi victimă nu înseamnă că deții o insignă de onoare; este o realitate dureroasă pentru cei care au suferit violență și oprimare. Atunci când mișcările rasiste pretind că sunt „victime ale culturii anulării/boicotării/ostracizării”, nu numai că induc în eroare, dar provoacă și mai mult rău. Ajung să fie desconsiderate traumele realeși se deturnează responsabilitatea. Criticarea opiniilor dăunătoare nu este o formă de opresiune. Acestea sunt consecințele promovării urii. Victimele adevărate luptă zilnic împotriva nedreptății sistemice. Ei nu folosesc victimizarea ca o armă pentru a-i reduce pe alții la tăcere.
Termenul de cancel culture a început să fie vehiculat în 2018. Nu este de fapt un fenomen nou fiind destul de similar cu fenomenul bullying - intimidare prin abuz. Cultura anulării se caracterizează prin practica sau tendința de a se angaja în anularea în masă ca mod de a exprima dezaprobarea și de a exercita presiune socială. Se referă și la retragerea în masă a sprijinului, a credibilității unor personalități publice sau celebrități care au făcut lucruri care nu sunt acceptate social astăzi. Această practică de „anulare” sau de propagare a sentimentului de rușine în masă apare adesea pe platformele sociale precum X, Instagram sau Facebook.
Cultura anulării este utilizată ca un instrument pentru a opri comportamentul ofensator și dăunător, în timp ce alții o consideră problematică și toxică. Aceasta este folosită adesea pentru a proteja privilegiile și privilegiații, însă tinde să simplifice excesiv probleme complexe, axându-se pe pedepsire în detrimentul educației și evoluției. De multe ori această cultură a anulării este folosită pentru a discredita eforturile de combatere a rasismului și xenofobiei și ajunge să se asemene cu fenomenul bullying. Dacă o persoană celebră spune sau face ceva despre care destui oameni consideră că este de neiertat, acea persoană este „anulată” , discreditată și nu mai este urmărită pe rețelele de socializare. Este un fenomen cultural potrivit căruia atunci când un individ (sau o corporație/companie) a/au acționat sau a/au vorbit într-o manieră considerată inacceptabilă, urmează ostracizarea, boicotarea, eclipsarea sau chiar desființarea cu ajutorul rețelelor de socializare. De exemplu, companiei respective nu i se mai cumpără produsele. Cele mai cunoscute incidente au avut ca protagoniști diferite celebrități.
...mai multe semnale

