Conferința „Cauzele femicidului în România”
IRDO a participat în data de 28 februarie 2024 la conferința „Cauzele femicidului în România”, eveniment organizat de Asociația ANAIS în parteneriat cu Ambasada Spaniei în România și Institutul Cervantes, cu sprijinul Netherlands Helsinki Committee.
În cadrul evenimentului a fost lansat un semnal de alarmă cu privire la una dintre cele mai grave forme de violență domestică – femicidul. Profesioniști în domeniu au analizat și dezbătut importanța protejării victimelor violenței domestice, punând accent pe necesitatea prevenirii unor astfel de riscuri majore prin intervenția timpurie. Identificarea riscului și protejarea victimelor sunt factori hotărâtori în reducerea numărului de decese cauzate de violență extremă.
Au vorbit în deschidere E.S. José Antonio Hernández Pérez-Solórzano , Ambasador al Ambasadei Spaniei în România și Republica Moldova și Giulia Crișan, avocat, Vicepreședinte Asociația ANAIS, Expert GBV în cadrul Grupului de Analiză și Armonizare Legislativă din Cadrul Asociației ANAIS (GRAAL).
Psihologi, experți criminaliști , judecători, avocați au prezentat o radiografie a stării de fapt privind victimele violenței. În România, peste 100 de femei sunt ucise în fiecare an, 413 femei fiind ucise în perioada 2020-2023. Municipiul București are cea mai mare pondere, urmat de județele Iași, Botoșani, Cluj și Dolj. Participanții au identificat împreună posibile căi de cooperare interinstituțională cu privire la prevenirea și gestionarea fenomenului violenței domestice și la reducerea riscului pierderii de vieți omenești ca urmare a violenței extreme.
...mai multe semnale