Semnal IRDO


Săptămâna Dialogului Civil 2021

În perioada 25-28 mai 2021, Institutul Român pentru Drepturile Omului a participat, în format online, la evenimentul Săptămâna Dialogului Civil 2021, organizat de Comisia Europeană (DG JUST) și Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA) cu ocazia lansării programului Cetățenie, Egalitate, Drepturi și Valori (CERV) 2021-2027. Evenimentul a constituit o platformă de dialog având ca obiect politicile europene, oportunitățile și provocările aferente acestora, aspectele referitoare la punerea în aplicare a programului CERV și finanțarea sa.

Programul CERV constituie o inițiativă inovatoare la nivelul Uniunii Europene, reprezentând un program european care oferă finanțare pentru implicarea cetățenilor în politicile publice, pentru promovarea și asigurarea egalității pentru toți, protecția și promovarea drepturilor și a valorilor UE. Programul are rolul de a disemina în rândul participanților posibilitatea de a menține un dialog deschis între factorii de decizie politică, organizațiile societății civile și alte părți interesate cu privire la evoluțiile, oportunitățile și provocările în domeniul politicilor europene. Mai mult, prin reunirea părților interesate de la nivel european, evenimentul lansează un apel la îmbunătățirea rețelelor de interacțiune și stimulare a inițiativelor de cooperare și a parteneriatelor dintre participanți.

Aspectele analizate în cadrul dezbaterilor au avut în vedere detalii tehnice privitoare la posibilitatea de accesare a finanțărilor aferente programelor CERV, dar și aspecte substanțiale privitoare la provocările actuale și/sau emergente în domeniul drepturilor omului precum: protecția categoriilor vulnerabile (în special copii și femei), consolidarea egalității și a solidarității, prevenirea și combaterea violenței (inclusiv a formelor grave de tipul femicidului), îmbunătățirea gradului de participarea a categoriilor vulnerabile, menținerea valorilor democratice și a dialogului democratic etc.  

Pentru detalii suplimentare legate de eveniment, a se accesa: https://cerv-civil-dialogue-week.eu/

 

...mai multe semnale