Institutul Român pentru Drepturile Omului

Recomandarea CM/Rec(2021)1 a Comitetului de Miniștri către statele membre

În data de 31 martie Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat o nouă recomandare cu privire la dezvoltarea și consolidarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului eficiente, pluraliste și independente, CM/Rec(2021)1. Acest nou instrument subliniază importanța instituțiilor pentru respectarea drepturilor omului, statului de drept și democrației. În același timp, amintește de rolul acestora în ceea ce privește legătura dintre autoritățile publice și societatea civilă și cetățeni. Redăm mai jos textul recomandării în limba română.

Recomandarea CM/Rec(2021)1 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la dezvoltarea și consolidarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului eficiente, pluraliste și independente*

(adoptată de Comitetul de Miniștri pe 31 martie 2021 la cea de-a 1400-a întâlnire a miniștrilor delegați)

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în temeiul articolului 15.b al Statutului Consiliului Europei (ETS Nr. 1),

Având în vedere că instituțiile naționale pentru drepturile omului eficiente, pluraliste și independente se numără printre pilonii necesari pentru respectarea drepturilor omului, statului de drept și democrației;

Recunoscând că o instituție națională pentru drepturile omului reprezintă un organism mandatat de stat, independent față de guvern, având un larg mandat constituțional sau legislativ de a promova și proteja drepturile omului, fiind acreditată periodic din perspectiva respectării Principiilor de la Paris[i];

Amintind că instituțiile naționale pentru drepturile omului sunt apărători ai drepturilor omului și contribuie la promovarea și protecția altor apărători ai drepturilor omului și a unui spațiu civil sigur și permisiv pentru societatea civilă;

Amintind, de asemenea, de Decizia Comitetului de Miniștri „Responsabilitatea comună pentru siguranța democratică în Europa – Nevoia de a consolida protecția și promovarea unui spațiu al societății civile în Europa” (Helsinki, 17 mai 2019) de a consolida în continuare mecanismele Consiliului Europei pentru protecția apărătorilor drepturilor omului, inclusiv procedura Revizuită a Biroului Secretarului General cu privire la apărătorii drepturilor omului care iau legătura cu Consiliul Europei;

Recunoscând că instituțiile naționale pentru drepturile omului eficiente reprezintă o legătură importantă între guvern și societatea civilă, întrucât ajută la reducerea posibilului decalaj dintre protecția drepturilor indivizilor și responsabilitățile statului;

Salutând creșterea semnificativă a numărului de instituții naționale pentru drepturile omului independente[ii], acreditate[iii] în statele membre ale Consiliului Europei, de la adoptarea Recomandării Comitetului de Miniștri Rec(97)14 cu privire la înființarea instituțiilor naționale independente pentru promovarea și protecția drepturilor omului;

Subliniind potențialul și impactul major al instituțiilor naționale pentru drepturile omului independente pentru promovarea și protecția drepturilor omului în Europa, în special pentru aplicarea eficientă a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5, Convenția), inclusiv intervenția ca părți terțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (în conformitate cu articolul 36, alin. (2) al Convenției) și comunicarea cu privire la monitorizarea executării hotărârilor potrivit articolului 46, alin. (2) al Convenției;

Recunoscând importanța sprijinului continuu acordat de Consiliul Europei și alte părți interesate internaționale instituțiilor naționale pentru drepturile omului și salutând cooperarea constantă dintre Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei și instituțiile naționale pentru drepturile omului, precum și cu Rețeaua Europeană a Instituțiilor Naționale pentru Drepturile Omului (ENNHRI), prevăzută în mandatul Comisarului în temeiul Rezoluției Res(99)50 privind Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei;

Recunoscând în continuare importanța cooperării dintre instituțiile naționale pentru drepturile omului și ENNHRI, și cooperarea acesteia cu Consiliul Europei[iv] și alte părți interesate naționale și internaționale;

Având în vedere sprijinul internațional larg pentru dezvoltarea, consolidarea, protecția și recunoașterea și cooperarea cu instituțiile naționale pentru drepturile omului[v], oferit nu numai de Consiliul Europei, dar și de Organizația Națiunilor Unite, Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și de Uniunea Europeană;

Recunoscând diversitatea instituțiilor naționale pentru drepturile omului care reflectă diversitatea țărilor și regiunilor pe care le deservesc;

Subliniind în același timp că este de importanță vitală ca oricare asemenea instituție să fie înființată și să funcționeze în conformitate cu standardele minime prevăzute de Principiile de la Paris, în special cu privire la:

• mandatul și competența de a promova și proteja drepturile omului pentru orice persoană;
• autonomia față de guvern;
• independență garantată de legislația primară sau, preferabil, de constituție;
• pluralism, inclusiv prin numirea și compoziția organismului de luare a deciziilor, a personalului și procedurilor care permit cooperarea eficientă cu grupuri societale variate,
• nivelul adecvat de resurse;
• accesul adecvat la persoane, instituții și informații; și
• răspundere și legitimitate internațională prin acreditare internațională periodică;

Exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la condițiile de muncă caracterizate de provocările, amenințările, presiunile și atacurile la care sunt expuse, în anumite cazuri, instituțiile naționale pentru drepturile omului, membrii și angajații acestora;

Dorind să se bazeze pe Recomandarea Rec(97)14, care este înlocuită de prezentul instrument,

Recomandă guvernelor statelor membre:

1. să adopte toate măsurile necesare pentru a înființa și, în cazul în care există, a menține și consolida o instituție națională pentru drepturile omului independentă în conformitate cu Principiile de la Paris. În acest context, statele pot recurge la asistență tehnică, precum cea furnizată de ENNHRI sau de la organismele regionale și internaționale, pentru a se baza pe cele mai bune practici existente;
2. să asigure un cadru legal permisiv și un mediu instituțional sau public favorabil, astfel încât instituțiile naționale pentru drepturile omului să își desfășoare eficient activitatea pentru protecția și promovarea tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale și să coopereze cu acestea;
3. să se asigure că principiile enunțate în anexa la prezenta recomandare sunt aplicate în legislația și practica națională relevantă;
4. să se asigure că aceste principii sunt interpretate conform recomandărilor specifice și ale Observațiilor Generale ale Sub-comitetului pentru Acreditare al GANHRI;
5. să evalueze periodic eficacitatea măsurilor adoptate în aplicarea anexei la prezenta recomandare, inclusiv prin consultare și dialog cu instituțiile naționale pentru drepturile omului;
6. să exploreze metode pentru a dezvolta un rol mai puternic și o participare mai însemnată a instituțiilor naționale pentru drepturile omului și ENNHRI în Consiliul Europei pentru îmbunătățirea promovării și protecției drepturilor omului, statului de drept și democrației;
7. să asigure, prin metodele și acțiunile adecvate – inclusiv, dacă este cazul, traducerea – diseminarea largă a prezentei recomandări în rândul autorităților competente și a părților interesate;
8. să examineze, în cadrul Comitetului de Miniștri, aplicarea acestei recomandări în cel mult 5 ani de la adoptare.

Anexă la Recomandarea CM/Rec(2021)1

I. Înființarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului

1. Statele membre trebuie să se asigure că instituțiile naționale pentru drepturile omului există și că sunt înființate, acreditate și funcționează în conformitate deplină cu Principiile de la Paris. Alegerea modelului acestor instituții se va face de către fiecare stat în parte, având în vedere organizarea, particularitățile și nevoile sale. Aceste instituții trebuie să fie accesibile tuturor într-o manieră directă și facilă. Trebuie să se acorde atenție deosebită persoanelor care ar putea să nu cunoască existența instituțiilor naționale pentru drepturile omului, care ar putea avea dificultăți în accesarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului sau care s-ar putea afla într-o situație vulnerabilă.
2. Statele membre trebuie să ofere o bază legală solidă pentru instituțiile naționale pentru drepturile omului, preferabil la nivel constituțional și/sau printr-o lege care definește mandatul și funcțiile unor asemenea instituții, le garantează independența și le furnizează mijloacele necesare pentru îndeplinirea efectivă a funcțiilor lor, atât la nivel național, cât și internațional, având în vedere standardele și recomandările existente cu privire la instituții naționale pentru drepturile omului, îndeosebi Principiile de la Paris și interpretarea acestora elaborată de Sub-Comitetul pentru Acreditare al GANHRI.

II. Consolidarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului

1. Statele membre trebuie să se asigure că mandatul acordat instituțiilor naționale pentru drepturile omului de a promova și proteja drepturile omului este cel mai larg posibil și că este în conformitate cu Principiile de la Paris, precum și că le permite, printre altele:
2. să monitorizeze și să analizeze situația drepturilor omului din țară, să publice rapoarte asupra constatărilor și să transmită recomandări autorităților publice de la nivel național, regional și local, și, dacă este cazul, entităților private, și să prezinte spre analiza autorităților relevante, inclusiv parlamentului, un raport anual;
3. să se adreseze liber opiniei publice, să crească nivelul de conștientizare a publicului asupra drepturilor omului și să desfășoare programe educaționale și de formare;
4. să abordeze orice presupusă încălcare a drepturilor omului de către toate autoritățile administrative, alte entități relevante ale statului și, dacă este cazul, entitățile private;
5. să aibă acces liber la orice instituții relevante, inclusiv locuri privative de libertate, și la orice persoane relevante pentru a putea desfășura o examinare credibilă asupra tuturor aspectelor acoperite de mandat și la toate informațiile relevante care pot face obiectul unor posibile restricții ca urmare a protecției altor drepturi și interese legitime și respectând confidențialitatea informațiilor obținute;
6. să monitorizeze politicile și legislația existente, inclusiv în stadiul de proiect, care au implicații asupra drepturilor omului înainte, în timpul și după adoptarea acestora pentru a informa statul cu privire la impactul unor asemenea politici și reglementări asupra drepturilor omului și asupra activităților apărătorilor drepturilor omului, inclusiv prin a face recomandări relevante și concrete;
7. să contribuie la un sistem de justiție eficient pentru orice persoană, prin măsuri de creștere a nivelului de conștientizare și prin facilitarea accesului la drepturi și despăgubiri și, dacă este cazul, să furnizeze asistență juridică, în calitatea de parte în fața instanțelor sau, dacă este cazul, prin a primi plângeri individuale;
8. să încurajeze semnarea, ratificarea sau aderarea la tratate internaționale de drepturile omului și să contribuie la aplicarea efectivă a unor astfel de tratate, precum și hotărâri, decizii sau recomandări asociate acestora și să monitorizeze gradul de conformare a statelor la acestea.
9. Procesul de selecție și numire a conducerii unei instituții naționale pentru drepturile omului trebuie să fie bazat pe competențe, transparent și participativ pentru a garanta independența și reprezentarea pluralistă a acestor instituții.[vi] De asemenea, trebuie să fie bazat pe criterii clare, prestabilite, obiective și accesibile publicului. Durata numirii trebuie să fie clar prevăzută în legislația de înființare, astfel încât funcțiile de conducere a instituției naționale pentru drepturile omului să nu rămână vacante pentru o perioadă de timp semnificativă.
10. Pentru a asigura independența, legea de funcționare a unei instituții naționale pentru drepturile omului trebuie să prevadă un proces obiectiv de destituire a conducerii instituției, cu termeni clar definiți într-un text constituțional sau legislativ. Procesul de destituire trebuie să fie echitabil și să asigure obiectivitatea și imparțialitatea și trebuie să se rezume doar la acele acțiuni care au un impact negativ asupra capacității conducerii instituțiilor naționale pentru drepturile omului de a-și îndeplini mandatul.
11. Statele membre trebuie să furnizeze instituțiilor naționale pentru drepturile omului resurse adecvate, suficiente și durabile pentru a le permite să își îndeplinească mandatul, inclusiv prin a colabora cu toate părților interesate relevante într-o manieră complet independentă și a-și stabili liber prioritățile și activitățile.
12. Instituțiile naționale pentru drepturile omului trebuie să aibă autoritatea de a stabili profilul propriilor angajați, precum și suficiente resurse disponibile pentru a-și îndeplini mandatul, astfel încât să permită angajarea și menținerea personalului și să se asigure că acesta primește formarea adecvată.
13. Statele membre trebuie să se asigure că instituțiile naționale pentru drepturile omului beneficiază de acces adecvat la informații și la factori decizionali și legiuitori, inclusiv de consultări prompte cu privire la implicațiile de drepturile omului ale proiectelor de lege (și legislative) și strategiilor de politici. De asemenea, instituțiile naționale pentru drepturile omului trebuie să fie consultate, într-un timp rezonabil, cu privire la proiectele de lege (și legislative) care au efecte asupra mandatului, independenței sau funcționării acestora.
14. Statele membre trebuie să aplice recomandările instituțiilor naționale pentru drepturile omului și sunt încurajate să dispună obligativitatea legală ca toți destinatarii recomandărilor instituțiilor naționale pentru drepturile omului să furnizeze un răspuns motivat, într-un termen adecvat, pentru a dezvolta proceduri în vederea facilitării urmăririi eficiente a recomandărilor instituțiilor naționale pentru drepturile omului, într-un termen rezonabil și să includă informații asupra acestora în documentele și rapoartele relevante.
15. Dacă statele membre conferă competențe suplimentare instituțiilor naționale pentru drepturile omului de a îndeplini funcții prevăzute de convenții internaționale în materie de drepturile omului, precum Protocolul opțional al Organizației Națiunilor Unite la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, instituțiile naționale pentru drepturile omului trebuie să aibă acces la suficiente resurse pentru a dezvolta capacitatea de a-și îndeplini funcțiile, inclusiv prin a avea personal cu calificări și formare adecvate.

III. Asigurarea și extinderea unui mediu sigur și permisiv pentru instituțiile naționale pentru drepturile omului

1. Statele membre trebuie să se asigure că instituțiile naționale pentru drepturile omului pot funcționa independent, într-un mediu favorabil îndeplinirii eficiente a mandatului lor și într-un climat de imparțialitate, integritate, transparență și echitate.
2. Statele membre trebuie să încurajeze sensibilizarea și cooperarea cu tuturor autorităților publice cu privire la mandatul, independența și rolul instituțiilor naționale pentru drepturile omului, inclusiv prin formare și activități de creșterea conștientizării.
3. Statele membre trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a proteja și sprijini instituțiile naționale pentru drepturile omului împotriva amenințărilor sau hărțuirilor sau alte forme de intimidare, inclusiv prin asigurarea imunității de funcție. Orice cazuri de presupuse represalii sau intimidări la adresa instituțiilor naționale pentru drepturile omului, a membrilor sau a angajaților acestora, sau la adresa celor care cooperează sau intenționează să coopereze cu acestea trebuie investigate prompt și detaliat, iar autorii aduși în fața justiției.
4. Statele membre trebuie să se asigure că informațiile confidențiale colectate de instituțiile naționale pentru drepturile omului, în contextul mandatului acestora, sunt secrete și nu sunt făcute public în mod injust.

IV. Cooperare și sprijin

1. Statele membre trebuie să adopte măsuri eficiente pentru a permite instituțiilor naționale pentru drepturile omului să comunice și să coopereze, suplimentar față de nivelurile diferite ale administrației din statele membre, în special cu:
2. instituții omologe, unde este cazul, prin rețele și schimb de informații și practici, precum și prin întâlniri regulate, precum cele care au loc în cadrul ENNHRI și GANHRI;
3.  actori ai societății civile, în special organizații neguvernamentale și apărători ai drepturilor omului, care trebuie să beneficieze de acces facil și sigur la instituțiile naționale pentru drepturile omului ca parte a unui mediu propice;
4. alte structuri de drepturile omului, inclusiv instituții regionale, locale și/sau specializate, respectiv instituția de tip Ombudsman și organisme de promovare a egalității și rețelele acestora, inclusiv, dacă este cazul, prin activități organizate în parteneriat;
5. organizații internaționale și regionale care activează în domenii asociate sau asemănătoare.
6. Statele membre trebuie să încurajeze și să ia în considerare sponsorizarea dezvoltării de programe de cooperare cu Consiliul Europei pentru a asigura un transfer de cunoștințe permanent între instituțiile naționale pentru drepturile omului, pentru a le consolida contribuția la aplicarea eficientă a Convenției europene a drepturilor omului și a altor instrumente relevante.
7. Statele membre trebuie să urmărească noi moduri și metode de consolidare a rolului și a participării semnificative a instituțiilor naționale pentru drepturile omului și ENNHRI în cadrul Consiliului Europei, cu scopul de a îmbunătăți deschiderea și transparența, inclusiv accesul la informații, activități și evenimente.