Persoane cu dizabilități

Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD), adoptată în decembrie 2006 şi intrată în vigoare în mai 2008, reprezintă principalul instrument juridic internaţional de luptă împotriva discriminării persoanelor cu dizabilităţi
 În Preambulul Convenţiei se recunoaşte că dizabilitatea este un concept în evoluţie ce rezultă din interacţiunea dintre persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu ceilalţi.
 Convenţia stabileşte pentru statele membre obligaţia de a consulta îndeaproape şi de a implica persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile care le reprezintă în dezvoltarea şi implementarea legislaţiei şi în toate procesele de luare a deciziilor referitoare la problematica dizabilităţii, inclusiv în procesul de monitorizare a implementării Convenţiei.

Instrumente
Publicaţii
Evenimente
Viaţă independentă şi integrarea în comunitate
Educaţia incluzivă
Dreptul la libertate şi securitate
Egalitatea și nediscriminarea
Participarea persoanelor cu dizabilități

Instrumente:

Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
Declaraţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
Reguli standard privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi


Recomandarea (2011) 14 cu privire la participarea persoanelor cu dizabilităţi în viaţa politică şi publică (a se vedea vol. Nediscriminare. Autonomie. Incluziune, pp: 134-148)
Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere

Legea 488/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Legea 487/2002 republicata 2012, legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice (text preluat de pe www.legisplus.ro)

Înapoi la cuprins


Publicaţii:
 

 

Înapoi la cuprins


Evenimente

Ziua europeană pentru viaţă independentă – recunoaşterea şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
Dezbatere pe tema „Bariere în calea unei vieţi independente”
 Încă din 2014, în data de 5 mai a fiecărui an, Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă, marchează Ziua Europeană pentru Viaţă independentă. Cu acest prilej, persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile care le reprezintă celebrează dreptul la autodeterminare.
 Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului a organizat în data de 7 mai 2018, în sala de şedinţe a Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, o dezbatere publică cu tema: „Bariere în calea unei vieţi independente”. Au participat reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, ai autorităţilor publice şi ai ONG-urilor cu responsabilităţi în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
 Dezbaterea s-a axat pe cele opt direcţii principale de acţiune cuprinse în Strategia Naţională “O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi, 2016-2020”, care vizează implementarea în România a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Cele opt direcţii de acţiune sunt: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forţei de muncă, educaţie şi formare profesională, protecţie socială, sănătate, statistici şi colectarea datelor.
 În cadrul dezbaterii, s-a propus o nouă abordare cu privire la situaţia persoanelor cu dizabilităţi, prin identificarea şi iniţierea unor măsuri care să permită o reală integrare a acestora şi o participare activă la viaţa comunităţii. Crearea şi asigurarea unei vieţi independente pentru persoanele cu dizabilităţi presupune schimbări nu numai la nivel legislativ, ci şi la nivel mental, ceea ce implică responsabilitate, schimbarea mentalităţilor, solidaritate şi respect pentru demnitatea umană. Prin ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, România a recunoscut dreptul acestora de a trăi în comunitate independent şi cu şanse egale. Legat de respectarea şi asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, s-a discutat despre numeroasele bariere care încă există în calea unei vieţi independente: discriminarea, lipsa accesibilităţii în instituţii publice, necesitatea subtitrării emisiunilor TV în limbajul celor cu deficienţe de auz, lipsa interpreţilor în instituţiile publice pentru aceste persoane, accesul la servicii de sănătate, accesul la vot, asigurarea transportului public. Fără aceste facilităţi persoana cu dizabilităţi nu va putea avea o viaţă cu adevărat independentă.
 Consiliul Naţional al Dizabilităţii este membru al reţelei Europene pentru viaţă independentă şi al Forumului European pentru Dizabilităţi.

  Pentru mai multe informaţii:
- Pagina de facebook a Consiliului Național al Dizabilității
- Agenda Evenimentului
- Comunicat Agerpres

Arhivă

2016   2017

Înapoi la cuprins


Viaţă independentă şi integrarea în comunitate

 Având la bază principiul central al drepturilor omului potrivit căruia toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi drepturi şi fiecare viaţă are aceeaşi valoare, art. 19 din Convenţia cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi recunoaşte dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi independent şi de a fi integrate în comunitate, cu libertatea de a alege şi de a deţine controlul asupra vieţii proprii.
Potrivit Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi viaţa independentă este o parte esenţială a autonomiei şi libertăţii individului şi nu înseamnă neapărat a trăi de unul singur. Ea nu trebuie interpretată doar ca abilitatea de a-şi desfăşura activităţile zilnice prin propriile puteri. Mai degrabă, ar trebui considerată drept libertatea de a alege şi de a deţine controlul, în concordanţă cu respectul pentru demnitatea inerentă şi autonomie individuală, aşa cum este consfinţită în art. 3 (a) din Convenţie.
 Printre barierele identificate de Comitetul ONU în privinţa implementării articolului 19 se numără următoarele:
  (a) Negarea capacităţii juridice, fie prin legi şi practici formale sau în fapt prin punerea luării deciziei privind locul şi modul de trai în sarcina altei persoane;
  (b) Sprijin social şi modalităţi de protecţie inadecvate care să asigure viaţa independentă în cadrul comunităţii;
  (c) Cadrul juridic şi alocaţii de la buget inadecvate menite să asigure asistenţă personală şi sprijin individualizat;
  (d) Instituţionalizare fizică şi reglementată, inclusiv a copiilor şi tratament forţat în toate formele sale;
  (e) Lipsa strategiilor şi planurilor de dezinstituţionalizare precum şi investirea de fonduri în instituţii de îngrijire;
  (f) Atitudini negative, stigmate şi stereotipii care împiedică integrarea persoanelor cu dizabilităţi în comunitate şi accesul la asistenţa oferită;
  (g) Idei greşite despre dreptul de a trăi independent în cadrul comunităţii;
  (h) Lipsa de servicii şi facilităţi puse la dispoziţie, acceptabile, în limitele posibilităţilor materiale, accesibile şi adaptabile, în domenii precum transportul, îngrijirea sănătăţii, şcoli, spaţii publice, locuinţe, teatre, cinematografe, bunuri şi servicii precum şi în clădirile publice;
  (i) Lipsa de mecanisme de monitorizare adecvate pentru asigurarea implementării corespunzătoare a articolului 19, inclusiv participarea organizaţiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi;
  (j) Insuficienta preocupare pentru dizabilitate atunci când se repartizează alocaţiile bugetare; şi
  (k) Descentralizare necorespunzătoare, care are drept urmare disparităţi între autorităţile locale şi şanse inegale de a trăi în mod independent în cadrul comunităţii în statul parte respectiv.

A se vedea: Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Comentariul general privind art. 19 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități (traducere IRDO)

Înapoi la cuprins

 

Educaţia incluzivă

Educaţia incluzivă este esenţială pentru realizarea unei educaţii de înaltă calitate pentru toţi cei ce studiază, inclusiv cei cu dizabilităţi, precum şi pentru dezvoltarea unor societăţi incluzive, paşnice şi echitabile. Cu toate acestea educaţia persoanelor cu dizabilităţi se concentrează cel mai adesea pe abordarea deficienţei, pe invaliditatea lor reală sau percepută şi pe limitarea oportunităţilor la presupuneri preconcepute şi negative în legătură cu potenţialul lor.
 Prin ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi statele s-au angajat să respecte, să protejeze şi să îndeplinească fiecare trăsătură caracteristică esenţială a dreptului la educaţie incluzivă: disponibilitatea, accesibilitatea, acceptabilitatea şi adaptabilitatea.
 Astfel, obligaţia de a respecta presupune evitarea măsurilor care împiedică exercitarea acestui drept, cum ar fi o legislaţie care exclude anumiţi copii cu dizabilităţi din învăţământ, sau refuzul asigurării accesibilităţii ori a adaptării rezonabile.
 Obligaţia de a proteja presupune luarea unor măsuri care împiedică amestecul unor terţe părţi în exercitarea acestui drept, de exemplu, părinţi care refuză să-şi trimită fiicele cu dizabilităţi la şcoală, sau instituţii private care refuză să înscrie persoane cu dizabilităţi pe baza deficienţei de care suferă.
 Obligaţia de a îndeplini presupune luarea unor măsuri care să permită şi să ajute persoanele cu dizabilităţi să-şi exercite dreptul la educaţie, de exemplu, măsuri prin care instituţiile de învăţământ să fie accesibile şi prin care sistemul de învăţământ este adaptat corespunzător în privinţa resurselor şi a serviciilor.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Comentariul general privind art. 24 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (traducere IRDO) 

Înapoi la cuprins

 

Dreptul la libertate și securitate

Libertatea şi securitatea persoanei reprezintă unul dintre cele mai preţioase drepturi de care trebuie să se bucure fiecare. Cu deosebire, toate persoanele cu dizabilităţi, şi mai ales persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi cu dizabilităţi psihosociale au dreptul la libertate în baza articolului 14 al Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD).
 Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi a adoptat prezentele îndrumări pentru a clarifica o serie de aspecte privind implementarea de către state a art. 14 din Convenţie. Documentul face referire la aspecte privind:
 -    interzicerea cu desăvârşire a detenţiei pe motiv de incapacitate
 -    internarea împotriva voinţei sau fără consimţământ în instituţii de boli mintale
 -    tratamentul fără consimţământ pe durata privării de libertate
 -  protecţia persoanelor cu dizabilităţi private de libertate împotriva violenţei, abuzurilor şi relelor tratamente
 -    privarea de libertate pe motivul pericolului reprezentat de persoanele cu dizabilităţi, a aşa-zisei nevoi de îngrijire sau tratament, sau din orice alte motive
 -    detenţia persoanelor incapabile să compară într-un proces în sistemul justiţiei penale şi/sau incapabile de a fi supuse răspunderii penale
 -    condiţiile de detenţie a persoanelor cu dizabilităţi
 -    monitorizarea facilităţilor din locurile de detenţie şi revizuirea punerii în detenţie
 -    măsurile de siguranţă
 -    consimţământul liber exprimat şi în cunoştinţă de cauză în situaţii de urgenţă şi de criză
 -    accesul la justiţie, despăgubirile şi compensaţiile.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Îndrumări privind art 14 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (traducere IRDO)

 

Înapoi la cuprins

 

Egalitatea și nediscriminarea

Egalitatea şi nediscriminarea sunt atât principii și cât drepturi fundamentale ale dreptului internațional al drepturilor omului. Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă că fiecare persoană este egală în demnitate şi drepturi şi condamnă discriminarea pe un număr neexhaustiv de motive, iar Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) reflectă evoluţia modului de gândire şi de abordare al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la acestea.

CDPD se referă la egalitate şi nediscriminare în articolul 3 ca principii şi în articolul 5 ca drepturi, acestea reprezintă, de asemenea, un instrument interpretativ pentru toate celelalte principii şi drepturi consacrate în acest document.

Potrivit Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, promovarea egalităţii şi combaterea discriminării reprezintă obligaţii care se suprapun şi care necesită o realizare imediată, ele ne făcând obiectul unei realizări progresive.

Prin Comentariul general nr. 6, Comitetul ONU vine să clarifice o serie de aspecte privind interpretarea și implementarea art. 5 din Convenție. Sunt analizate din perspectiva dizabilității expresii și termeni precum: „în condiţii de egalitate cu ceilalţi”, „protecţia egală a legii”„egalitatea incluzivă”,„discriminare intersecțională”, „adaptare rezonabilă”. De asemenea, documentul face referire la legătura dintre art. 5 și celelalte articole specifice ale Convenţiei. Astfel, cu privire la articolul 19, privind viaţa independentă şi integrarea în comunitate, Comitetul ONU subliniază faptul că „instituţionalizarea este discriminatorie deoarece demonstrează incapacitatea de a dezvolta, în comunitate, servicii de suport pentru persoanele cu dizabilităţi, care sunt forţate să renunţe la participarea în viaţa comunităţii pentru a primi tratament. Plasarea persoanelor cu dizabilităţi în instituţii, ca o condiţie prealabilă pentru a beneficia de serviciile publice de sănătate mintală, constituie un tratament diferenţiat pe baza dizabilităţii şi, prin urmare, este discriminatoriu”.

Domeniul larg de aplicare acoperit de articolul 5 derivă din necesitatea de eradicare şi combatere a acțiunilor discriminatorii bazate pe dizabilitate și de adoptare a unor măsuri care să permită acestor persoane să beneficieze, în condiții de egalitate cu ceilalți, de aceleași drepturi.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități – Comentariul general nr. 6 (2018) privind egalitatea și nediscriminarea (traducere IRDO)

Înapoi la cuprins

Participarea persoanelor cu dizabilități

Comentariul general nr. 7 (2018) al Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități are rolul de a clarifica obligaţiile statelor părţi ce decurg din articolele 4 (3) şi 33 (3) ale Convenţiei pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD), articole ce privesc implicarea acestor persoane și a organizațiilor care le reprezintă în procesul de monitorizare a implementării Convenției.

În repetate rânduri, Comitetul ONU a atras atenția asupra faptului că statele membre au obligația de a se consulta în elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei şi a politicilor publice, cu persoanele cu dizabilităţi prin intermediul organizaţiilor lor reprezentative, inclusiv cele care reprezintă femeile şi copiii cu dizabilităţi.

Dreptul de participare este un drept civil şi politic şi o obligaţie cu aplicare imediată, care nu este supusă niciunei restricţii, care trebuie să se aplice proceselor de luare a deciziilor, de implementare şi de monitorizare a Convenţiei. În acest sens, prin garantarea participării organizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi la fiecare dintre aceste etape, persoanele cu dizabilităţi ar putea să identifice şi să indice măsuri care ar putea fie să le promoveze, fie să le împiedice drepturile.

În opinia Comitetului ONU participarea deplină şi efectivă trebuie înţeleasă ca un proces, şi nu ca un eveniment individual ce are loc o singură dată.

A se vedea: Comitetul pentru persoanele cu dizabilități – Comentariul general nr. 7 (2018) (traducere IRDO)

Înapoi la cuprins