Persoane cu dizabilități

Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD), adoptată în decembrie 2006 şi intrată în vigoare în mai 2008, reprezintă principalul instrument juridic internaţional de luptă împotriva discriminării persoanelor cu dizabilităţi. În Preambulul Convenţiei se recunoaşte că dizabilitatea este un concept în evoluţie ce rezultă din interacţiunea dintre persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu ceilalţi.

Convenţia stabileşte pentru statele membre obligaţia de a consulta îndeaproape şi de a implica persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile care le reprezintă în dezvoltarea şi implementarea legislaţiei şi în toate procesele de luare a deciziilor referitoare la problematica dizabilităţii, inclusiv în procesul de monitorizare a implementării Convenţiei.

Instrumente
Publicaţii
Evenimente
Viaţă independentă şi integrarea în comunitate
Educaţia incluzivă
Dreptul la libertate şi securitate
Egalitatea și nediscriminarea
Participarea persoanelor cu dizabilități

Instrumente:

Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
Declaraţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
Reguli standard privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi


Recomandarea (2011) 14 cu privire la participarea persoanelor cu dizabilităţi în viaţa politică şi publică (a se vedea vol. Nediscriminare. Autonomie. Incluziune, pp: 134-148)
Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere

Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Legea 487/2002 republicata 2012, legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice (text preluat de pe www.legisplus.ro)


Publicaţii
 


Evenimente

2020

Dizabilitatea în contextul pandemiei de COVID-19

Institutul Român pentru Drepturile Omului a participat, în data de 3 decembrie, la seminarul online „Dizabilitatea în contextul pandemiei de COVID-19”, organizat de Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR).

Evenimentul, dedicat Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, a urmărit promovarea programelor care au ca misiune îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru categoriile sociale defavorizate, printre care se numără și persoanele cu dizabilități.

Discuțiile au vizat impactul pe care îl are pandemia de COVID-19 asupra vieții persoanelor cu dizabilități, precum și asupra funcționării organizațiilor care reprezintă persoanele cu dizabilități, dar și soluțiile identificate de acestea pentru depășirea situațiilor critice.

Cu această ocazie s-a reiterat importanța recunoșterii drepturilor persoanelor cu dizabilități și reluarea angajamentului de intensificare a demersurilor pentru  construirea unei societăți incluzive. Totodată, a fost subliniată necesitatea de a da dovadă de empatie față de persoanele cu dizabilități, făcând apel la solidaritate, consultând și sprijinind organizațiile reprezentative ale acestora. 

 

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități - Reconstruim mai bine: către o lume post COVID-19 incluzivă, accesibilă și durabilă pentru persoanele cu dizabilități

Într-un an marcat de pandemia de COVID-19 și efectele acesteia asupra omenirii, celebrarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități are rolul de a atrage atenția cu privire la riscurile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și necesitatea de a găsi soluții la nevoile urgente ale acestora, precum și la importanța încurajării unei culturi incluzive care să permită persoanelor cu dizabilități să se bucure de dreptul lor fundamental de a participa deplin în viața politică, economică, socială și culturală a societății în care trăiesc.

 

Mesajul Secretarului General
 
Pandemia de COVID-19 a afectat baza comunităților și societăților, intensificând inegalități preexistente.
 
Chiar și în circumstanțe obișnuite, cele un miliard de persoane care trăiesc cu dizabilități la nivel mondial au mai puține șanse să se bucure de acces la educație, asistență medicală și mijloace de trai sau să participe și să fie incluse în comunitate. 
 
Sunt șanse mai mari ca ele să trăiască în sărăcie și să se confrunte cu un nivel mai crescut de violență, neglijență și abuzuri.
 
Iar când o criză, precum cea de COVID-19, afectează comunități, persoanele cu dizabilități reprezintă una dintre cele mai afectate categorii.
 
Promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilități reprezintă recunoașterea și protejarea drepturilor lor.
 
Aceste drepturi privesc fiecare aspect al vieții: dreptul de a merge la școală, de a trăi într-o comunitate, de a avea acces la asistență medicală, de a forma o familie, de a se implica în viața politică, de a avea posibilitatea de a face sport, de a călători – și de a avea o muncă decentă.
 
Pe măsură ce lumea își revine din pandemie, trebuie să ne asigurăm că aspirațiile și drepturile persoanelor cu dizabilități sunt incluse și luate în considerare într-o lume incluzivă, accesibilă și durabilă post COVID-19. 
 
Această viziune poate fi îndeplinită doar prin consultarea activă cu persoanele cu dizabilități și a organizațiilor reprezentative ale acestora.
 
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, să ne angajăm să lucrăm împreună pentru a combate obstacolele, nedreptățile și discriminarea cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.
 
António Guterres
 
 
 
 
Mesajul Directorului General UNESCO
 
După cum știm, pandemia de coronavirus (COVID-19) a avut consecințe devastatoare care au afectat în mod disproporționat persoanele care trăiesc cu orice formă de dizabilitate. Lipsa soluțiilor adecvate a exacerbat, de fapt, criza COVID-19.
 
De exemplu, a existat o lipsă a informației accesibile pentru toată lumea, disponibilă în Braile sau în limbajul semnelor. Când evaluăm toate consecințele, este clar că această problemă, deja crucială, a devenit deosebit de importantă în contextul crizei sanitare.
 
Viitorul copiilor și tinerilor cu dizabilități riscă să fie afectat negativ de criza din educație și de închiderea școlilor. Deseori, în cazul persoanelor celor mai vulnerabile există riscul mai mare de a se confrunta cu întreruperea educației și cu suferințe din cauza măsurilor de distanțare aflate în vigoare. Mai mult, metodele de predare la distanță nu au fost dezvoltate având în vedere nevoile lor specifice.
 
În fața acestei situații fără precedent, este crucial să se implice persoanele cu dizabilități în conceperea de soluții care vizează cu adevărat pe toată lumea și să se învețe din experiență.
 
În general, toate formele de dizabilitate trebuie să fie înglobate în educație. Aceasta se poate realiza prin dezvoltarea resurselor și competențelor digitale cu scopul de a stimula incluziunea, prin formarea profesorilor privind principiile educației accesibile pentru toți, și prin crearea de instrumente accesibile adaptate nevoilor diferite de învățare. Acest lucru este crucial nu doar pentru elevii cu dizabilități, ci și pentru colegii lor de clasă. Toți elevii au de câștigat în urma unei educații mai incluzive.
 
Accesul la educație, precum accesul la alte bunuri comune, trebuie să devină universal. Este o chestiune care ține de echitate și respect pentru drepturile fundamentale ale omului.
 
Nu putem permite ca persoanele cu dizabilități să fie private de dreptul lor fundamental de a participa deplin în viața politică, economică, socială și culturală a societății în care trăiesc.
 
Cadrul esențial pentru a combate acest tip de discriminare este prevăzut de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
 
Trebuie să descoperim metodele pentru realizarea obiectivelor Convenției prin mobilizarea resurselor formidabile pe care le avem la dispoziție – îndeosebi știința și tehnologia – pentru a asigura nevoile oamenilor, indiferent de dizabilitate. Pentru a obține incluziune pe termen lung, persoanele cu dizabilități trebuie să își poată utiliza competențele și abilitățile și să joace un rol important în dezvoltarea soluțiilor.
 
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, solicit comunității internaționale să se mobilizeze astfel încât persoanele cu dizabilități să contribuie activ la răspunsul la criză și la dezvoltarea de noi posibilități.
 
Pandemia a dat naștere, de asemenea, unei oportunități unice de a evidenția aceste probleme fundamentale și de a face un progres decisiv. Împreună, să profităm de ocazie și să realizăm mai multe demersuri concrete pentru a construi o societate mai incluzivă, care respectă diferențele și demnitatea umană.
 
Audrey Azoulay
 

 

Arhivă: 2016 - 2017 - 2018 - 2019


Viaţă independentă şi integrarea în comunitate

Având la bază principiul central al drepturilor omului potrivit căruia toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi drepturi şi fiecare viaţă are aceeaşi valoare, art. 19 din Convenţia cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi recunoaşte dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi independent şi de a fi integrate în comunitate, cu libertatea de a alege şi de a deţine controlul asupra vieţii proprii.

Potrivit Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi viaţa independentă este o parte esenţială a autonomiei şi libertăţii individului şi nu înseamnă neapărat a trăi de unul singur. Ea nu trebuie interpretată doar ca abilitatea de a-şi desfăşura activităţile zilnice prin propriile puteri. Mai degrabă, ar trebui considerată drept libertatea de a alege şi de a deţine controlul, în concordanţă cu respectul pentru demnitatea inerentă şi autonomie individuală, aşa cum este consfinţită în art. 3 (a) din Convenţie.

Printre barierele identificate de Comitetul ONU în privinţa implementării articolului 19 se numără următoarele:
  (a) Negarea capacităţii juridice, fie prin legi şi practici formale sau în fapt prin punerea luării deciziei privind locul şi modul de trai în sarcina altei persoane;
  (b) Sprijin social şi modalităţi de protecţie inadecvate care să asigure viaţa independentă în cadrul comunităţii;
  (c) Cadrul juridic şi alocaţii de la buget inadecvate menite să asigure asistenţă personală şi sprijin individualizat;
  (d) Instituţionalizare fizică şi reglementată, inclusiv a copiilor şi tratament forţat în toate formele sale;
  (e) Lipsa strategiilor şi planurilor de dezinstituţionalizare precum şi investirea de fonduri în instituţii de îngrijire;
  (f) Atitudini negative, stigmate şi stereotipii care împiedică integrarea persoanelor cu dizabilităţi în comunitate şi accesul la asistenţa oferită;
  (g) Idei greşite despre dreptul de a trăi independent în cadrul comunităţii;
  (h) Lipsa de servicii şi facilităţi puse la dispoziţie, acceptabile, în limitele posibilităţilor materiale, accesibile şi adaptabile, în domenii precum transportul, îngrijirea sănătăţii, şcoli, spaţii publice, locuinţe, teatre, cinematografe, bunuri şi servicii precum şi în clădirile publice;
  (i) Lipsa de mecanisme de monitorizare adecvate pentru asigurarea implementării corespunzătoare a articolului 19, inclusiv participarea organizaţiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi;
  (j) Insuficienta preocupare pentru dizabilitate atunci când se repartizează alocaţiile bugetare; şi
  (k) Descentralizare necorespunzătoare, care are drept urmare disparităţi între autorităţile locale şi şanse inegale de a trăi în mod independent în cadrul comunităţii în statul parte respectiv.

A se vedea: Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Comentariul general privind art. 19 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități (traducere IRDO)

 

Educaţia incluzivă

Educaţia incluzivă este esenţială pentru realizarea unei educaţii de înaltă calitate pentru toţi cei ce studiază, inclusiv cei cu dizabilităţi, precum şi pentru dezvoltarea unor societăţi incluzive, paşnice şi echitabile. Cu toate acestea educaţia persoanelor cu dizabilităţi se concentrează cel mai adesea pe abordarea deficienţei, pe invaliditatea lor reală sau percepută şi pe limitarea oportunităţilor la presupuneri preconcepute şi negative în legătură cu potenţialul lor.

Prin ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi statele s-au angajat să respecte, să protejeze şi să îndeplinească fiecare trăsătură caracteristică esenţială a dreptului la educaţie incluzivă: disponibilitatea, accesibilitatea, acceptabilitatea şi adaptabilitatea.

Astfel, obligaţia de a respecta presupune evitarea măsurilor care împiedică exercitarea acestui drept, cum ar fi o legislaţie care exclude anumiţi copii cu dizabilităţi din învăţământ, sau refuzul asigurării accesibilităţii ori a adaptării rezonabile.
Obligaţia de a proteja presupune luarea unor măsuri care împiedică amestecul unor terţe părţi în exercitarea acestui drept, de exemplu, părinţi care refuză să-şi trimită fiicele cu dizabilităţi la şcoală, sau instituţii private care refuză să înscrie persoane cu dizabilităţi pe baza deficienţei de care suferă.

Obligaţia de a îndeplini presupune luarea unor măsuri care să permită şi să ajute persoanele cu dizabilităţi să-şi exercite dreptul la educaţie, de exemplu, măsuri prin care instituţiile de învăţământ să fie accesibile şi prin care sistemul de învăţământ este adaptat corespunzător în privinţa resurselor şi a serviciilor.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Comentariul general privind art. 24 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (traducere IRDO) 

 

Dreptul la libertate și securitate

Libertatea şi securitatea persoanei reprezintă unul dintre cele mai preţioase drepturi de care trebuie să se bucure fiecare. Cu deosebire, toate persoanele cu dizabilităţi, şi mai ales persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi cu dizabilităţi psihosociale au dreptul la libertate în baza articolului 14 al Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD).

Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi a adoptat prezentele îndrumări pentru a clarifica o serie de aspecte privind implementarea de către state a art. 14 din Convenţie. Documentul face referire la aspecte privind:
 -    interzicerea cu desăvârşire a detenţiei pe motiv de incapacitate
 -    internarea împotriva voinţei sau fără consimţământ în instituţii de boli mintale
 -    tratamentul fără consimţământ pe durata privării de libertate
 -  protecţia persoanelor cu dizabilităţi private de libertate împotriva violenţei, abuzurilor şi relelor tratamente
 -    privarea de libertate pe motivul pericolului reprezentat de persoanele cu dizabilităţi, a aşa-zisei nevoi de îngrijire sau tratament, sau din orice alte motive
 -    detenţia persoanelor incapabile să compară într-un proces în sistemul justiţiei penale şi/sau incapabile de a fi supuse răspunderii penale
 -    condiţiile de detenţie a persoanelor cu dizabilităţi
 -    monitorizarea facilităţilor din locurile de detenţie şi revizuirea punerii în detenţie
 -    măsurile de siguranţă
 -    consimţământul liber exprimat şi în cunoştinţă de cauză în situaţii de urgenţă şi de criză
 -    accesul la justiţie, despăgubirile şi compensaţiile.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Îndrumări privind art 14 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (traducere IRDO)

 

Egalitatea și nediscriminarea

Egalitatea şi nediscriminarea sunt atât principii și cât drepturi fundamentale ale dreptului internațional al drepturilor omului. Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă că fiecare persoană este egală în demnitate şi drepturi şi condamnă discriminarea pe un număr neexhaustiv de motive, iar Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) reflectă evoluţia modului de gândire şi de abordare al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la acestea.

CDPD se referă la egalitate şi nediscriminare în articolul 3 ca principii şi în articolul 5 ca drepturi, acestea reprezintă, de asemenea, un instrument interpretativ pentru toate celelalte principii şi drepturi consacrate în acest document.

Potrivit Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, promovarea egalităţii şi combaterea discriminării reprezintă obligaţii care se suprapun şi care necesită o realizare imediată, ele ne făcând obiectul unei realizări progresive.

Prin Comentariul general nr. 6, Comitetul ONU vine să clarifice o serie de aspecte privind interpretarea și implementarea art. 5 din Convenție. Sunt analizate din perspectiva dizabilității expresii și termeni precum: „în condiţii de egalitate cu ceilalţi”, „protecţia egală a legii”„egalitatea incluzivă”,„discriminare intersecțională”, „adaptare rezonabilă”. De asemenea, documentul face referire la legătura dintre art. 5 și celelalte articole specifice ale Convenţiei. Astfel, cu privire la articolul 19, privind viaţa independentă şi integrarea în comunitate, Comitetul ONU subliniază faptul că „instituţionalizarea este discriminatorie deoarece demonstrează incapacitatea de a dezvolta, în comunitate, servicii de suport pentru persoanele cu dizabilităţi, care sunt forţate să renunţe la participarea în viaţa comunităţii pentru a primi tratament. Plasarea persoanelor cu dizabilităţi în instituţii, ca o condiţie prealabilă pentru a beneficia de serviciile publice de sănătate mintală, constituie un tratament diferenţiat pe baza dizabilităţii şi, prin urmare, este discriminatoriu”.

Domeniul larg de aplicare acoperit de articolul 5 derivă din necesitatea de eradicare şi combatere a acțiunilor discriminatorii bazate pe dizabilitate și de adoptare a unor măsuri care să permită acestor persoane să beneficieze, în condiții de egalitate cu ceilalți, de aceleași drepturi.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități – Comentariul general nr. 6 (2018) privind egalitatea și nediscriminarea (traducere IRDO)

 

Participarea persoanelor cu dizabilități

Comentariul general nr. 7 (2018) al Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități are rolul de a clarifica obligaţiile statelor părţi ce decurg din articolele 4 (3) şi 33 (3) ale Convenţiei pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD), articole ce privesc implicarea acestor persoane și a organizațiilor care le reprezintă în procesul de monitorizare a implementării Convenției.

În repetate rânduri, Comitetul ONU a atras atenția asupra faptului că statele membre au obligația de a se consulta în elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei şi a politicilor publice, cu persoanele cu dizabilităţi prin intermediul organizaţiilor lor reprezentative, inclusiv cele care reprezintă femeile şi copiii cu dizabilităţi.

Dreptul de participare este un drept civil şi politic şi o obligaţie cu aplicare imediată, care nu este supusă niciunei restricţii, care trebuie să se aplice proceselor de luare a deciziilor, de implementare şi de monitorizare a Convenţiei. În acest sens, prin garantarea participării organizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi la fiecare dintre aceste etape, persoanele cu dizabilităţi ar putea să identifice şi să indice măsuri care ar putea fie să le promoveze, fie să le împiedice drepturile.

În opinia Comitetului ONU participarea deplină şi efectivă trebuie înţeleasă ca un proces, şi nu ca un eveniment individual ce are loc o singură dată.

A se vedea: Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități – Comentariul general nr. 7 (2018) (traducere IRDO)

Înapoi la cuprins