Jurisprudență CEDO


Iancu împotriva Romaniei - 62915/17

Rezumat    comentariu

 

Iancu împotriva Romaniei - 62915/17

[Traducere IRDO]

Hotărârea din 23.02.2021 [Secția a IV-a]

 

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Audiere echitabilă

Semnarea hotărârii de către președintele instanței în numele judecătorului, pensionat între timp, care a prezidat completul de judecată care a deliberat asupra cauzei: nicio încălcare.

 

În fapt – Judecătoarea L.D.S., președinte a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție („Înalta Curte”) care a respins apelul reclamantei împotriva condamnării sale pentru complicitate și instigare la fraudă, s-a pensionat imediat după deliberarea asupra cauzei. Drept urmare, hotărârea Înaltei Curți a fost semnată în numele acesteia de judecătoarea C.T., președintele Înaltei Curți, și de cei patru judecători ai completului care au participat la proces. Reclamanta a criticat faptul că hotărârea a fost semnată de C.T., care nu participase la proces.

 

În drept– Articolul 6 alin. (1): Curtea nu a constatat nicio încălcare a principiului nemijlocirii în etapele procesului decizional care au condus la adoptarea hotărârii Înaltei Curți, din următoarele motive.

Hotărârea a fost adoptată de către completul de judecată căruia i s-a atribuit recursul reclamantei, același complet care îi examinase declarațiile și se angajase în analiza directă a probelor.

Hotărârea a fost elaborată în conformitate cu legislația internă, de un judecător asistent, care a participat la audieri și la deliberări, și care a expus, în numele completului, motivele condamnării. Astfel nici intervenția judecătoarei L.D.S., nici posibila înlocuire a acesteia cu un alt judecător nu fusese necesară în acea etapă. În plus, judecătoarea C.T. nu intervenise în redactarea hotărârii.

Înalta Curte a constatat că probele din dosar justificau condamnarea reclamantei și a confirmat hotărârea pronunțată de instanța de fond, după ce a analizat conținutul hotărârii respective și a realizat propria evaluare a faptelor și probelor. Prin urmare, motivarea sa a fost însoțită de garanții.

Judecătoarea L.D.S. nu mai era în funcție în momentul în care textul motivării hotărârii a fost finalizat și, prin urmare, în mod obiectiv, nu a putut să o semneze. Astfel, hotărârea a fost semnată în locul acesteia de judecătoarea C.T., în conformitate cu legislația națională și jurisprudența Înaltei Curți. Cu toate acestea, a fost disponibilă o cale de atac prin care reclamanta ar fi putut contesta existența unei astfel de incapacități.

Înalta Curte a aplicat regula conform căreia hotărârile trebuie semnate de toți membrii unui complet de judecată, cu excepția cazului în care un judecător nu a putut să semneze. Dar semnarea unei hotărâri de către toți membrii nu a reprezentat de fapt un standard comun în toate statele membre ale Consiliului Europei. În timp ce în unele state hotărârile judecătorești au fost semnate de președintele completului, singur sau împreună cu grefierul, în altele judecătorul care a semnat hotărârea în locul unui judecător absent nu a trebuit să fie neapărat unul dintre judecătorii care au participat la proces.

Mai mult, legislația națională a limitat admisibilitatea semnării de către președintele Înaltei Curți doar pentru acele cazuri în care judecătorul care a soluționat cauza nu a putut semna hotărârea, adică într-o etapă ulterioară deliberărilor și redactării hotărârii. Judecătoarea C.T. nu participase la audieri sau la deliberări, iar neparticiparea acesteia la redactarea hotărârii fusese confirmată prin mențiunea olografă, alăturată semnăturii, care consemna faptul că semnează pentru judecătoarea L.D.S. și nu în nume propriu. Astfel, intervenția judecătoarei C.T. nu a avut consecințe concrete asupra sentinței cauzei, și nu a existat nicio modificare în componența instanței sesizate a Înaltei Curți.

În ultimul rând, reclamantei, asistată de avocatul ales personal, i se oferise anterior posibilitatea de a obține o nouă audiere a martorilor, iar instanța de fond a analizat în mod corespunzător probele în cauză. În aceste condiții și având în vedere faptul că verdictul de achitare nu a fost anulat în baza unei reevaluări a credibilității martorilor (a se compara cu cauza Dan împotriva Republicii Moldova), principiile unui proces echitabil nu impuneau o a doua audiere, în cadrul recursului, a acelorași martori.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

 

(A se vedea și Dan împotriva Republicii Moldova, 8999/07, 5 iulie 2011; Cerovšek și Božičnik împotriva Sloveniei, 68939/12și 68949/12, 7 martie 2017, Rezumat juridic– în limba engleză, și Svanidze împotriva Georgiei, 37809/08, 25 iulie 2019, Rezumat juridic– în limba engleză)


...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO